Imaginile care au făcut înconjurul României: singurul taxi-căruță din Uniunea Europeană. În județul Călărași, în orașul Budești oamenii pot călători cu un taxi unic în UE. Deși localitatea se află la numai treizeci de kilometri de Capitală este ieșită din comun din punctul de vedere al organizării dar și a dezvoltării.
Orașul nu are primar, viceprimar sau fără consilieri locali. De asemenea nici gaze, spital, hotel, industrie iar străzile asfaltate sunt neglijabile în comparație cu cele din pietriș. Blocurile care apar răzlețe de-a lungul urbei sunt aglomerate de coșurile sobelor pe lemne. În Budești locuiesc peste șapte mii de cetățeni. Arondate are trei sate.
Mai jos este redată o parte din conversația cu nea Tetea, proprietarul taxi-căruței
„-Merge treaba, nea Tetea?
-Merge șefu, dar merge greu.
–Nu-s clienți?
-Nu-s clienți. N-are lumea… Nu e bani. N-are lumea bani.
-Am auzit că Budeștiul ăsta-i considerat oraș!
-Aoleu… Orașul dracului! Nu vezi că-i mizerie peste tot? Mizerie peste tot, șefule! Am 30 de ani de când fac taximetrist. De 30 de ani!
-Mulți înainte, să fii sănătos!
În bucata asta de Bărăgan, „taxiul” lui Tetea e unica pată de culoare. Cu 20 de lei, iapa Lili te duce-n căruța verde din centru până la gară, la primărie ori unde ai nevoie. La 40 de kilometri de capitală, așa-zisul oraș Budești e murdar, sărac și anost. Pare un loc de tranzit, neiubit, neprimenit. La periferie i se sufocă pământul sub gunoaie, iar străzile… Cu excepția celor două drumuri principale, majoritatea ulițelor sunt pavate cu pietriș.
-Eu singur a trebuit să bag piatră pe acest drum, ca să poată să fie practicabil. Este făcut drumul de mine. 17 milioane lei vechi am băgat eu piatră, pentru ca să folosesc și eu acest drum cu mașina personală.
-Dar pe buletinul dumneavoastră scrie că sunteți cetățean al orașului Budești.
-Da, dom-ne: de 30 și de ani. Mie nu-mi pare rău cine sunt, îmi pare rău unde sunt.
-Trăiți într-un oraș?
-Sincer să fiu, numai în perimetrul meu. Atât! Ăsta-i orașul nostru. Uitați-vă: șanț dalat, flori la poartă. Ăsta e, într-adevăr, orașul în care trăim noi, cu familia mea.
-Și dincolo de curte?
-Dincolo de curte, îmi pare rău! Lasă un gust amar.
Budeștiul e singura localitate din țară care nu are primar, nu are viceprimar și nici un consiliu local funcțional. Edilul suspendat, Sinel, mai veghează urbea doar din banerele electorale agățate pe stâlpi.
Mihai Costache, consilier Primăria Budeşti: Avem o suspendare judecătorească.
Reporter: Pentru primar?
Mihai Costache: Pentru primar, da!
Reporter: Și pentru vice?
Mihai Costache: Păi fiind din rândul consilierilor evident că a fost suspendat, că nu mai avem consiliu. Și dizolvându-se consiliul, a căzut și vicele. Noi suntem văduviți și nu mai suntem pe harta nici a Călărași, nici a României. Nu suntem. Suntem într-un întuneric total. Nu avem cum să ne desfășurăm activitatea”