Prima pagină » Titlurile zilei » Imagini spectaculoase din interiorul unei clădiri cu o vechime ce ajunge la peste 500 de ani și care a suferit o transformare specială, din plin centrul orașului Iași – GALERIE FOTO EXCLUSIV

Imagini spectaculoase din interiorul unei clădiri cu o vechime ce ajunge la peste 500 de ani și care a suferit o transformare specială, din plin centrul orașului Iași – GALERIE FOTO EXCLUSIV

10 sept. 2021, 02:00,
Valentin Hutanu, în Titlurile zilei

Săptămâna viitoare, mai exact pe 15 septembrie 2021, la Iași va avea loc un eveniment istoric! O clădire cu o vechime ce ajunge la peste 500 de ani și care a suferit o transformare specială, o adevărată atracție pentru mii de oameni, va fi redeschisă oficial. În această perioadă au loc ultimele pregătiri pentru finalizarea etapelor de restaurare și reabilitare la acest monument-simbol din centrul Iașului. Reporterii cotidianului „Bună Ziua Iași” („BZI”) au obținut în exclusivitate imagini spectaculoase din interiorul valoroasei construcții după transformare

Peste doar câteva zile (15 septembrie 2021), în orașul Iași este programat un moment istoric! Un edificiu cu o vechime ce ajunge la peste 500 de ani și care a suferit o transformare specială, o adevărată atracție pentru mii de oameni, va fi redeschis oficial. Reporterii cotidianului „Bună Ziua Iași” („BZI”) au obținut, în exclusivitate, imagini spectaculoase din interiorul valoroasei construcții, după transformare. Lucrările au demarat în 2018. Valoarea investiției la vechea Catedrală Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Iași a fost de 5 milioane de euro. Edificiul de cult a fost sfințit în 1789. Săpăturile arheologice au arătat că, sub acest lăcaș de cult, se află fundațiile altor două biserici.
Monede datate în anul 1395 arată cât de departe merge vechimea acestui loc încărcat de spiritualitate.

 

„Acest eveniment solemn, pe care ne pregătim să-l celebrăm, reprezintă cu adevărat un moment istoric în viața Diecezei de Iași, dar, în același timp, este și o ocazie de reflecție spirituală și de reînnoire eclezială pentru întreaga noastră comunitate diecezană. Suntem chemați nu doar să admirăm aspectul exterior, istoric sau artistic al catedralei, ci, mai ales, să redescoperim importanța ei ca Biserică-mamă, casă de rugăciune și de sfințire pentru toți credincioșii, semn al comuniunii în credința cu apostolii și cu urmașii lor”, arată Preasfinția Sa (PS) Iosif Păuleț, episcop de Iași.

Catolicii din Iași au construit o biserică în intervalul 1540-1594

Conform tradiției, catolicii din Iași au construit o biserică în intervalul 1540-1594. Edificiul catolic este menționat în anul 1586 de iezuitul Giulio Mancinelli și, în anul 1620, de misionarul Bogoslavic. Episcopii Petru-Bogdan Baksic, vizitator apostolic în Moldova în anul 1641, și Marco Bandini, care a vizitat orașul Iași în anul 1645, sugerează ideea că biserica închinată „Adormirii Maicii Domnului” ar fi fost construită de boierul Ioanachi, „grec de neam și de religie, postelnicu’ lui Vasile Vodă”. Această biserică de lemn a suferit foarte mult în decursul timpului din cauza, în special, a deselor năvăliri ale cazacilor și ale tătarilor. Astfel, biserica a ars în mai multe rânduri, de exemplu în anul 1660 și în 1766.

Unii domni ai Moldovei au acordat acestui așezământ numeroase privilegii. Printre aceștia îi putem aminti pe Dimitrie Cantemir (anul 1711) și pe Ioan Mavrocordat (în anul 1746). În anul 1752, sultanul îi poruncea lui Constantin Racoviță, domnul Moldovei, să nu împiedice, ci, dimpotrivă, să ajute la ridicarea bisericii catolice din Iași.

Pe locul pe care se află Catedrala din Iași, primul edificiu a fost ctitorit în secolul al XV-lea

Pe locul pe care se află Catedrala Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, primul edificiu a fost ctitorit în secolul al XV-lea. A urmat un altul, ridicat în primele decenii ale veacului al XVI-lea, care era din piatră, cu fundații mai adânci în comparație cu alte monumente ale vremii, și care a dispărut în primii 30 de ani ai veacului următor. Pe actualul amplasament, primul edificiu de biserică a fost ctitorit în secolul al XV-lea.

Imagini de colecție cu un monument istoric-simbol din centrul Iașului

Pe de altă parte, săptămânile acestea se finalizează lucrările de restaurare și reabilitare la acest monument istoric-simbol din centrul Iașului. Firma Grup Construcții Est se ocupă de lucrările demarate în 2018. Valoarea investiției la vechea Catedrală Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Iași este de 5 milioane de euro. Constructorii au avut la dispoziție 24 de luni pentru a finaliza totul. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost sfințită în 1789. Săpăturile arheologice au arătat că, sub acest lăcaș de cult, se află fundațiile altor două biserici. Monede datate în anul 1395 arată vechimea acestor locuri.

Investigații arheologice începute acum 20 de ani în curtea vechii Catedrale Catolice „Adormirea Maicii Domnului”

De remarcat este faptul că, încă din anul 1995, reputatul arheolog ieșean Stela Cheptea a fost implicat în importante cercetări arheologice chiar în curtea vechii Catedrale Catolice „Adormirea Maicii Domnului”, de pe Bulevardul „Ștefan cel Mare”.

„Rezultatele cercetărilor arheologice efectuate cu întreruperi, din anul 1990, în preajma bisericii romano-catolice «Adormirea Maicii Domnului», dar și în alte puncte de pe marginea vestică a orașului, ne-au îngăduit să concluzionăm că această zonă a constituit nucleul cel mai vechi al orașului, mai ales că pe o distanță de circa 500-600 metri se înșiră și astăzi 5 biserici, printre care și biserica romano-catolică, ce au intrările orientate oarecum nefiresc spre pantă, acolo unde a ființat în vechime «Ulița Ciubotărească»”, arată arheologul ieșean Stela Cheptea.

Mai departe, ea a arătat într-un studiu dedicat acestui edificiu de cult:

„Cercetările arheologice din ultimii ani ne-au dat posibilitatea să concluzionăm, cu prudența necesară și sub rezerva altor descoperiri, că locuirea din secolele XIV-XV se extindea de la limita de est a proprietății catolice spre interiorul așezării, dar nu și în direcția Mănăstirii «Sfântul Nicolae Domnesc» și a «Curții Domnești».”

Edificiul de cult din curtea vechii Catedrale Catolice este un simbol al medievalității Iașului

Mai departe, cercetătoarea Stelea Cheptea arată că date privind ctitorirea bisericii ieșene romano-catolice „Adormirea Maicii Domnului” nu avem.

„Știm doar că, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, domnii Moldovei, în efortul lor de organizare a statului, au dat o atenție deosebită așezărilor în curs de urbanizare, chemând, în baza unor privilegii, coloniști din Transilvania, Polonia sau din centrul și apusul Europei, unde regiuni întinse au fost greu încercate la mijlocul veacului de ciumă și foamete. «Oaspeții» catolici din Iași au avut aceleași drepturi și, desigur, aceleași îndatoriri ca pretutindeni, pentru care au primit din partea Domniei bucata lor de pământ în marginea de sud-vest a perimetrului urban. Încă de la mijlocul secolului al XVIII-lea, în actele emise de domnii moldoveni sau de cărturari străini se consemnează tradiția referitoare la vechimea lăcașului catolic ieșean”, evidențiază Stela Cheptea.

În completare, în lipsa documentelor scrise, „numai cercetările arheologice pot suplini golul de informații, dar, în stadiul actual al investigațiilor, nu suntem încă în măsura să vorbim despre primul lăcaș de cult romano-catolic din Iași. Această situație a fost determinată de motive obiective, care nu ne-au permis practicarea unor sondaje arheologice în interiorul Bisericii «Adormirea Maicii Domnului» și nici la exterior, pe laturile de nord și vest ale bisericii, cercetarea fiind făcută doar pe latura de sud și partial pe est”, reamintește Stela Cheptea.

O nouă biserică, ridicată în secolul al XVIII-lea în acest loc istoric, din Capitala Moldovei

Pe de altă parte, în stadiul actual al cercetărilor se pot reliefa doar cele mai importante etape din istoria primelor 5 secole ale edificiului monument istoric catolic ieșean.

„Astfel, primul lăcaș, ctitorit în secolul al XV-lea, a fost urmat de un altul edificat în primele decenii ale veacului al XVI-lea, care a dispărut în primii 30 de ani ai veacului următor. Amplasamentul este părăsit și se ridică destul de repede o nouă biserică din lemn, cu fundații de piatră, în apropierea zidului Mănăstirii «Trei Ierarhi» având același hram.

În ultimul deceniu al secolului al XVII-lea, se revine pe fundația din secolul al XVI-lea cu o biserică de lemn, care, în împrejurări incerte, este abandonată și se edifică o alta, tot din același material, pe fundațiile din preajma zidului «Trei Ierarhi», dar, se pare, mai mare și care a fost sfințită în anul 1755. Și acest monument părăginindu-se, din motivele obișnuite, se reiau diligențele necesare pentru ridicarea unei noi biserici, de această dată din piatră, pe amplasamentul inițial, lăcașul fiind sfințit în 1789 și reprezentând biserica actuală”, a conchis Stela Cheptea despre catedrala Diecezei de Iași a Bisericii Romano-Catolice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *