Prima pagină » Local » Imagini spectaculoase din interiorul Clinicii de Stomatologie Infantilă. Lucrările urmează să fie finalizate în scurt timp – GALERIE FOTO

Imagini spectaculoase din interiorul Clinicii de Stomatologie Infantilă. Lucrările urmează să fie finalizate în scurt timp – GALERIE FOTO

09 dec. 2023, 02:00,
Ștefana Șovea în Local

Avem primele imagini din interiorul Clinicii de Stomatologie Infantilă, una dintre cele mai impresionante clădiri de pe strada Lăpușneanu

Clădirea era într-o avansată stare de degradare, iar Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore. T. Popa” (UMF) Iași a preluat clinica de sub patronajul Spitalului „Sf. Spiridon” în urmă cu câțiva ani și a întocmit un proiect de reabilitare și consolidare, în valoare de 3,5 milioane de euro.

În scurt timp se finalizează lucrările de la Clinica de Stomatologie Infantilă

Clinica de Stomatologie Infantilă se află pe ultima sută de metri cu lucrările de reabilitare și consolidare. La începutul lunii ianuarie a anului 2024, acestea vor fi finalizate.

În urmă cu zece ani, această clădire era un loc de groază, unde erau tratați zilnic zeci de copii, astfel că UMF Iași a preluat-o de sub patronajul Spitalului „Sf. Spiridon” și a întocmit un proiect de reabilitare și consolidare, în valoare de 3,5 milioane de euro.

Printr-o colaborare a Universității de Medicină cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (UNAGE), studenții și o parte dintre cadrele didactice ale UNAGE realizează niște picturi impresionante pe pereții clădirii, în amintirea celor care existau și au consacrat clinica în urmă cu mulți ani.

„Finalizăm, în foarte scurt timp, într-o lună de zile, lucrările la Clinica de Stomatologie Infantilă, care a fost refăcută complet și cine își amintește această clinică, ea avea niște fresce, desene făcute de copii, care au fost emblematice pentru această clinică. Odată cu reabilitarea, acestea s-au pierdut, iar în colaborare cu Universitatea Națională de Arte «George Enescu» Iași avem un proiect comun prin care studenții și o parte din cadrele didactice de la universitate vor face niște desene pe pereții din interiorul clădirii”, declară prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF.

Rectorul UMF vrea să mute Facultatea de Medicină Dentară

Clinica de Stomatologie Infantilă, dedicată sănătății orale a copilului, va avea trei săli de curs pentru studenții UMF, vor fi amenajate spații destinate departamentului de stomatologie și locuri de joacă pentru micuți. În clădire vor exista 42 de scaune stomatologice. Fațada acesteia este îmbrăcată în iederă naturală și are, la câte doi metri și jumătate, un sistem de irigare propriu ce se activează de două ori pe săptămână.

„Cum Clinica de Stomatologie Infantilă este în continuarea clădirii Bolții, printr-o hotărâre a Consiliului Local am obținut această clădire în folosință în urmă cu patru ani, am parcurs toate etapele pentru obținerea avizelor și vom intra pentru reconsolidare și îmi doresc foarte mult să mut Facultatea de Medicină Dentară în acest spațiu. În acest fel, clinica și facultatea vor fi într-un singur corp de clădire”, adaugă prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF, în legătură cu Clinica de Stomatologie Infantilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *