Imagini incredibile, surprinse într-o garsonieră din Iași, după ce un bărbat a fost evacuat de primărie
Miercuri, 9 aprilie 2025, reprezentanții primăriei, împreună cu Jandarmeria și angajații de la Salubris, s-au deplasat la blocul G4 de pe strada Bradului, din cartierul Nicolina. Apartamentul de 17 mp aparține primăriei, însă era închiriat către o persoană din Iași. Acesta a făcut dezastru în interiorul imobilului, a strâns tot felul de produse, gunoaie, șobolani, gândaci, iar mirosul în interior era de nesuportat, astfel, vecinii au făcut reclamații.
Reprezentanții primăriei nu erau pregătiți pentru ce aveau să descopere în apartament. Chiar de la intrare erau cabluri și haine atârnate, mirosul urât se simțea peste tot, iar spațiul de deplasare era restrâns. Chiriașul este Florin Scorțaru, un bărbat de 43 de ani. Pe lângă gunoaie, resturi de mâncare, calculatoare și recipiente, au fost găsite și mai multe jucării sexuale de diferite culori și mărimi.
„Într-adevăr, așa ceva nu vezi în fiecare zi, chiar de la intrare se simțea mirosul urât. Contractul său a fost reziliat, deoarece nu a respectat condițiile, în special din cauza faptului că nu a curățat apartamentul. De asemenea, vecinii au făcut multe reclamații din cauza mirosului și a mizeriei. Când am venit, oamenii s-au adunat să vadă și ne-au felicitat pentru că vom face curățenie, chiar erau bucuroși. Unul din vecini a început să ne povestească că, într-o seară, când venea acasă, i-a sărit în cap un șobolan de deasupra ușii bărbatului pe care l-am evacuat. Nu știm exact ce este cu el, nu a fost revoltat, a înțeles situația și a evacuat de bună voie. Din urmă, angajații de la Salubris au curățat apartamentul”, a declarat executorul judecătoresc Bogdan Tufeanu.
A fost dat afară din cauza mizeriei
Oamenii din bloc, disperați de situație, au mers la administrație și au tot făcut sesizări. În urma acestor sesizări, reprezentanții primăriei au verificat apartamentul, iar ulterior a fost reziliat contractul dintre cele două părți. Locatarii unui bloc din Tătărași au trecut printr-o situație asemănătoare în urmă cu câteva săptămâni.
„Eu nu stau de mult timp aici, însă, acum câteva zile, au venit cei de la primărie să îl evacueze pe om. Atunci am ieșit și eu pe hol și am văzut ce era acolo, nu-mi venea să cred, simțeam noi un miros pe hol, însă nu știam de unde vine. Se pare că de acolo era sursa”, povestește Florin, un locatar din bloc.
Vecinii s-au bucurat când au văzut că, în sfârșit, bărbatul a fost evacuat din bloc. Totuși, mirosul urât încă se simte pe holul blocului, însă angajații de la Salubris vor igieniza totul.
„Era și timpul să îl scoată de acolo. Am făcut sesizări la administrație, îți era și groază când treceai pe lângă apartamentul ăla. Nu știm ce era cu el, i-au zis oamenii să facă curat, să nu mai strângă toate gunoaiele în casă, șobolani, gândaci, dar nu te puteai înțelege cu el. Stătea singur, nu am mai văzut pe nimeni acolo. Dar bine că a plecat, trăim și noi, acum, în liniște”, a spus Maria, o altă vecină din bloc.
Reprezentanții de la Primăria Iași au rămas șocați de imaginile din garsoniera groazei.
unii nu au unde sa stea, stau cu socrii, cu chirie si asa mai departe, iar altii isi bat joc…
Nu te căsătorești dacă nu ai bani să îți cumperi o casă. Căsătoria e pentru întemeierea unei familii. Dacă nu ai bani nici pentru tine, de ce naiba vrei soție și copii? Să îi ții și pe ei flămânzi?
În toate căminele primăriei este așa pentru că primăria nu face controale inopinate. Când au fost la căminul din Canta 60 au anunțat dinainte și Serviciile Publice au făcut curățenie cu o zi înainte de a veni reprezentanții primăriei, exact ca pe vremea lui Ceaușescu.
Dacă nu poza cuca cu două capete, era timp pierdut😅😆.Degeaba veneau jandarmii
🤮