Gheorghe Dincă și-a schimbat religia și s-a botezat în închisoare. Criminalul de la Caracal a spus că vrea să se mântuiască și a fost acceptat în asociația penticostală Misiunea Family to Family.
Amintim că Gheorghe Dincă, acuzat de crimă, viol și trafic de persoane, după dispariția Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu, a primit pedeapsa maximă de 30 ani închisoare cu executare.
Dacă nu s-ar fi contopit pedepsele, potrivit legii penale, Gheorghe Dincă ar fi avut de ispășit peste 80 de ani de detenție.
Gheorghe Dincă s-a pocăit și s-a botezat în închisoare
Mai exact, instanța a decis condamnarea lui Gheorghe Dincă, zis „Popicu” la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat, (o faptă față de victima Melencu Luiza Mihaela) și la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat (o faptă față de victima Măceșanu Alexandra Mihaela).
Gheorghe Dincă a fost condamnat și la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane (o faptă față de victima Melencu Luiza Mihaela) și la 12 ani de închisoare pentru trafic de minori (o faptă față de victima Măceșanu Alexandra Mihaela).
Dincă a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol (o faptă față de victima Melencu Luiza Mihaela) și la 15 ani de închisoare pentru viol (o faptă față de victima Măceșanu Alexandra Mihaela).
„Monstrul din Caracal” a primit și pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte (o faptă față de victima Melencu Luiza Mihaela) și la încă 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte (o faptă față de victima Măceșanu Alexandra Mihaela).
Instanța a contopit toate aceste pedepse stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 25 de ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite, de 83 ani închisoare, pedeapsă ce va fi redusă în final inculpatul Dincă Gheorghe va executa pedeapsa maximă de 30 (treizeci) ani închisoare cu executare.
De asemenea, Gheorghe Dincă este obligat la plata daunelor morale în sumă de:
– câte 100.000 euro cu titlu de daune morale către părţile civile Melencu Monica Georgeta şi Anonimizat 4;
-10.000 euro către partea civilă Anonimizat 5;
– 500.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă Măceşanu Tudoriţa.
Mai mult, instanța, obligă pe inculpatul Dincă Gheorghe la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum total 750.000 lei, din care suma de 744.129,55 lei în timpul urmăririi penale
În prezent, Gheorghe Dincă este încarcerat în Penitenciarul din Craiova.