Prima pagină » Razboi în Ucraina » Imagini din satelit ce dezvăluie găuri în acoperiş la centrala nucleară Zaporojie

Imagini din satelit ce dezvăluie găuri în acoperiş la centrala nucleară Zaporojie

30 aug. 2022, 16:05,
în Razboi în Ucraina

Compania Maxar Technologies dezvăluie noi imagini din satelit cu prezența a cel puțin trei găuri în acoperișul unei clădiri situate în perimetrul de la centrala nucleară Zaporojie. În apropierea locului acesta se află cel puțin trei transportoare blindate de trupe.

Precizăm că aceste găuri semnalate în acoperișul centralei Zaporojie sunt localizate la circa 120 de metri de unul dintre reactoare.

Găuri în acoperiş la centrala nucleară Zaporojie

În acest context, Vladimir Rogov, administratorul numit de ruși pentru centrala nucleară Zaporojie, susține că găurile din acoperiș sunt rezultatul unei lovituri efectuate de forțele ucrainene asupra complexului. De asemenea, Rogov a publicat imaginile pe canalul său Telegram.

CNN a verificat imaginile prin geolocație și a putut confirma autenticitatea lor, dar nu și faptul că găurile sunt rezultatul tirurilor efectuate de ucraineni.

Amintim că guvernul de la Kiev a negat în mod repetat că ar fi efectuat în ultimele săptămâni lovituri asupra complexului nuclear sau în împrejurimile acestuia. La rândul lor, forţele ruse au negat de altfel în mod repetat că ar avea arme grele în perimetrul centralei.

Din imaginile Maxar Technologies se pot vedea cel puțin trei transportoare blindate de trupe aflate sub o structură de mari dimensiuni, care merg din clădire către toate cele șase reactoare nucleare de la centrală. Totodată, un incendiu este vizibil la nord de complexul nuclear-electric.

Găurile semnalate în acoperișul centralei sunt localizate la circa 120 de metri de unul dintre reactoare.

CNN precizează că a contactat autoritățile ucrainene în acest sens și le-a chestionat dacă au tras asupra centralei însă nu a primit încă un răspuns.

De altfel, CNN menționează că a contactat Energoatom, autoritatea nucleară ucraineană, cu privire la rolul clădirii unde au fost semnalate găurile din acoperiș.

Ucrainenii continuă să bombardeze centrala nucleară Zaporojie

Într-o altă ordine de idei, precizăm că intensitatea bombardamentelor armatei ucrainene asupra centralei nucleare (NPP) Zaporojie și a orașului Energodar unde se află instalația a crescut cu 70% în ultima săptămână față de perioadă anterioară, a declarat luni, 29 august, Vladimir Rogov, membru al consiliului principal al Administrația militară-civilă regională Zaporojie.

„Intensitatea bombardamentelor împotriva CNE Zaporojie și Energodar de către militanții ucraineni a crescut cu 70%”, a scris el pe canalul său Telegram.

Astfel, în perioada perioada 15-21 august, armata ucraineană a bombardat centrala nucleară Zaporojie și Energodar de 23 de ori, față de 38 de cazuri înregistrate în perioada 22-28 august, a spus Rogov.

Menționăm că Zaporojie, cea mai mare instalație nucleară din Europa, a fost ținta atacurilor cu bombardamente ale armatei ucrainene în ultimele săptămâni. Pentru loviturile sale împotriva centralei nucleare, regimul de la Kiev folosește drone, artilerie grea și sisteme de lansare de rachete multiple, și cu toate acestea, în cele mai multe cazuri, atacurile sunt respinse de sistemele rusești de apărare aeriană. Cu toate acestea, unele rachete au lovit instalațiile de infrastructură ale CNE, inclusiv locurile de depozitare a deșeurilor nucleare, susţin forțele rusești.

Totodată, potrivit presei de stat din Rusia, Moscova aprobă vizita planificată misiunii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la centrala nucleară Zaporojie. Amintim că centrala situată în sud-estul Ucrainei este ocupată de forţele ruse de câteva luni. De asemenea, statele G7 au salutat vizita AIEA la Zaporojie.

Cu toate acestea, noi imagini din satelit dezvăluie găuri în acoperiş la centrala nucleară Zaporojie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`