Imagini de colecție cu nunți tradiționale celebre la Iași! Mirele și mireasa, surprinși în momente unice. La Muzeul Etnografic al Moldovei se află o galerie impresionantă (Galerie foto exclusivă!)

Nunți tradiționale celebre la Iași, în imagini exclusive de colecție! Evenimentele au o valoare sentimentală aparte, dar și semnificații și simboluri speciale. Față de modul în care, în perioada actuală, sunt organizate cele mai multe nunți, cele tradiționale sunt unice. Inclusiv obiectele tradiționale de la o nuntă țărănească, respectiv secvențele fotografice aflate în Fonoteca Muzeului Etnografic al Moldovei, de la Palatul Culturii, din Iași, au o importanță unică și exemplară

Povești și rememorări de „aur” cu nunți tradiționale celebre de la Iași! Trist este că, în lumea contemporană, nunta a devenit pentru mulți doar o banală afacere, organizată fără a se mai respecta tradiția și clipele simbolice fundamentale.
Pentru a exemplifica toate acestea, reporterii cotidianului BZI au apelat la Victor Munteanu, muzeograf și coordonatorul Muzeului de Etnografie al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” (CMNM) Iași.

Stirile PROTV

Sute de străini veniți la muncă în România, urcați în avion și trimiși înapoi acasă. Au fost interziși până la 5 ani în UE

RomaniaTV

Lovituri în lanţ, au găsit reţeta răzbunării! Chefii au câştigat războiul cu Antena

Despre nunți tradiționale celebre din Iași și ritualurile de organizare

Despre nunți tradiționale celebre din Iași și ritualurile de organizare și defășurare vine cu descrieri interesante Victor Munteanu, muzeograf și coordonatorul Muzeului de Etnografie al Moldovei.

„Reprezentarea nunții ca unul dintre riturile de trecere în expozițiile Muzeului Etnografic al Moldovei se concentrează pe costumele de miri, vornicel și nași, dar și pe recuzita care însoțește principalii actanți ai ceremonialului despre care facem vorbire: cununii, năframe de schimb etc. Muzeografic, nunta este prezentată prin perechea de miri îmbrăcați în costume din zona Iași, din pânză de lână țigaie, însoțiți de nunii mari și de vornicul de masă, un adevărat maestru de ceremonii”, detaliază muzeograful Victor Munteanu.

Muzeograful Victor Munteanu: „Nunta era precedată de logodnă, care se făcea cu două săptămâni înainte, în prezența neamurilor celor mai de cinste și a preotului…”

La nunți tradiționale, prima etapă era logodna, secvență fundamentală în tot acest ritual.

„Nunta era precedată de logodnă, care se făcea cu două săptămâni mai înainte, în prezența neamurilor celor mai de cinste și a preotului, ce putea fi substituit de un bătrân respectat în comunitate. La logodnă, mirele aducea inelele, primind în schimb năframa cusută de mireasă, motiv pentru care este și denumită năframă de schimb. Năframa de schimb purta și numele de încredințare sau zălog între miri. De ea se țineau mirii când mergeau la cununie, binecunoscut fiind faptul că, în lumea satului, cei necununați nu se țineau de mână în văzul lumii!”, arată Victor Munteanu, coordonatorul Muzeului de Etnografie al Moldovei.

După cununie, năframa de schimb se păstra sub icoană, pe peretele din casa bună, iar, când unul dintre soți murea, era tăiată în două, fiecare soț fiind înmormântat cu câte o jumătate, pentru a se putea recunoaște pe cealaltă lume

Mai departe, specialistul Victor Munteanu arată că, după cununie, năframa se păstra sub o icoană. Dacă unul dintre soți murea, acesta era îngropat cu o jumătate din năframă, pentru a se putea „regăsi” cu partenerul pe „cealaltă lume”.

„După cununie, năframa se păstra sub icoană, pe peretele din casa bună. Când unul dintre soți deceda, era tăiată în două, fiecare soț fiind înmormântat cu câte o jumătate, pentru a se putea recunoaște pe cealaltă lume. Ca și celelalte textile din spațiul rural tradițional, năframa se realiza manual, din pânză țesută în casă, pe care mireasa cosea numele ei și al viitorului mire, chiar și numele nașilor. La chenarul decorativ de pe marginea năframei avea foarte mare grijă să fie fără întreruperi, ca și drumul lor în viață să fie tot fără întreruperi, continuu. Iertăciunea este ritualul prin care mirii cer părinților iertare și binecuvântare pentru căsătorie, fiind îndemnați la aceasta de către vornic, care spune o orație”, povestește Victor Munteanu.

Pentru nuntă erau 3 perioade: iarna, când făceau nunta lăutarii și cei care nu voiau să rupă timpul trebii, vara și toamna, sezonul cel mai bogat în nunți

În acest context, specialiștii arată că nunțile tradiționale erau organizate în perioade distincte ale anului, totul având o simbolistică și o încărcătură emoțională profundă. Pentru nuntă erau 3 perioade: iarna, când făceau nunta lăutarii și cei care nu voiau să rupă timpul trebii, vara și toamna, sezonul cel mai bogat în nunți.

„Orația este o specie de poezie populară performată de anumite persoane, respectiv vornicul nunții sau moașa, la botez. Reprezintă un tip de epos moștenit în tradiția orală, în care se vorbește despre facerea omului, despre viața lui pe pământ, despre evenimentele prin care trece și pe care trebuie să le împlinească, conform cutumei comunitare, pentru că așa e dat. Orația este interpretată de un terț, cu veleități actoricești native, trebuind adică să fie „bun de gură”, pentru că are și rolul de a sensibiliza auditoriul. Prin căsătorie se armonizează două persoane și se contopesc două neamuri pentru a forma unul nou. În acest proces sunt foarte importante familiile și neamurile care girează și ajută la formarea unei noi familii”, scoate în prim-plan Victor Munteanu.

La nunți tradiționale, muzica era cu lăutari și taraf, darul fiind menit să ajute familia să pornească în viață

Așadar, legat de nunți tradiționale, muzica era cu lăutari și taraf în Iași. La nuntă se închinau alimente, păsări și animale și mai puțin bani, darul de nuntă fiind menit să ajute familia să pornească în viață.

„Pentru nuntă erau 3 mari perioade: iarna, când făceau nunta lăutarii și cei care nu voiau să rupă timpul trebii, vara și toamna, sezonul cel mai bogat în nunți, când oamenii își adunau cele muncite, vitele erau grase, iar vinul – făcut. La nuntă se închinau alimente, păsări și animale și mai puțin bani, darul de nuntă fiind menit să ajute familia să pornească în viață. De aceea, la masa de nuntă se juruia, vornicul anunțând darul, urmând ca, după nuntă, mirii să primească darul promis sau chiar să meargă după el la nuntași. Nunțile de iarnă se făceau în spații închise, de aceea muzica era de taraf, din 4-5, maximum 6 persoane: fluier și instrumente de coarde – scripcă, țambal, cobză”, mai descrie Victor Munteanu, de la Muzeul Etnografic al Moldovei, de la Palatul Culturii, din Iași.

Cununia se făcea la două săptămâni după logodnă: cununiile erau făcute din creangă de alun, cu brad verde, busuioc, fir roșu și beteală

Despre cununie, specialistul Victor Munteanu oferă o serie de lămuriri și de detalii care scot la iveală rolul și valoarea acesteia în cadrul acestor nunți tradiționale, derulate în urmă cu decenii sau chiar secole.

„Cununia se făcea la două săptămâni după logodnă. Cununiile erau făcute din creangă de alun, cu brad verde, busuioc, fir roșu și beteală. În trecut se legau cununiile cu o ață roșie de circa 1 – 1,5 metri. De la cununie, mirii ieșeau purtând cununiile pe cap, legate, și așa mergeau o săptămână, ca să învețe să meargă în pas pe drumul vieții. Când mergeau astfel prin sat, oamenii ziceau: „Iată, trec mirii!”. La 8 zile, mirii reveneau la biserică, unde preotul le citea molifta de dezlegare a cununiilor, pe care le lua de pe capul proaspeților soți”, a conchis Victor Munteanu despre aceste celebre nunți tradiționale din Iași.

În prezent, Muzeul Etnografic al Moldovei prezintă două expoziții temporare principale publicului

În prezent, Muzeul Etnografic al Moldovei, de la Palatul Culturii, din Iași, prezintă două expoziții temporare principale: „Sărbătoarea în sat. Spiritualitate și artă” și „Cotidianul țărănesc. Inventivitate și pragmatism”.
Acestea surprind cele două coordonate fundamentale din viața civilizației arhaice românești: sărbătorescul și cotidianul. Expozițiile creează pentru publicul vizitator o legătură științifică, artistică și spirituală cu o lume arhaică aflată într-un accentuat și îngrijorător proces de disoluție. De asemenea, la Muzeul Etnografic al Moldovei sunt evidențiate și secvențe cu nunți tradiționale țărănești din Iași.

Istoricul Muzeului Etnografic al Moldovei, de la Palatul Culturii, din Iași

Muzeul Etnografic al Moldovei, de la Palatul Culturii, din Iași, a fost întemeiat în anul 1943. Sarcina de organizare a colecțiilor muzeale i-a revenit conferențiarului Ion Chelcea, numit de către Rectoratul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, la Catedra de Etnografie.
Ion Chelcea, format la Școala etnografică clujeană, era considerat, în acel moment, drept etnograful cel mai indicat pentru organizarea viitorului Muzeu Etnografic al Moldovei, instituție care lipsise până atunci Iașului.

În 1943 se fac primele donații, cea mai importantă fiind a magistratului ieșean Iuliu Pascu, formată din 340 de obiecte – țesături, scoarțe, port popular, ceramică și obiecte de lemn. Renumitul folclorist Artur Gorovei, care înființase, în anul 1892, la Fălticeni, revista „Șezătoarea”, donează muzeului ieșean biblioteca sa de specialitate, însumând aproximativ 500 de volume, cărți și reviste, cu rugămintea ca, după moartea sa, biblioteca să-i poarte numele.
În prima formulă, Muzeul Etnografic al Moldovei era, de fapt, o colecție etnografică dublată de o valoroasă bibliotecă și exista doar „cu numele”, fiind reprezentat prin directorul său onorific, Ion Chelcea, fără personal, fără local și fără o subvenție sau buget care să-i permită achiziționarea de obiecte.