Elena Udrea și Adrian Alexandrov sunt împreună de mai bine de patru ani, au o relație stabilă și sunt părinții unei fetițe adorabile, Eva Maria.
Încă din 2017, cei doi au încercat să-și păstreze cât mai mult relația departe de ochii presei, dar timpul a dovedit că este destul de greu să faci acest lucru, mai ales că Elena Udrea este un nume mare în lumea politică de la noi din țară.
Micuța Eva Maria este însă o minune de copil, care îi cucerește pe fani ori de câte ori părinții publică fotografii cu ea pe rețelele de socializare. Fiica Elenei Udrea și a lui Adrian Alexandrov a împlinit 2 ani, iar micuța a fost înconjurată de dragostea părinților și a persoanelor apropiate la petrecerea de aniversare.
Atât Elena Udrea cât și Adrian Alexandrov sunt destul de discreți cu viața de familie, dar când și când mai publică imagini de familie adorabile, așa cum s-a întâmplat și de această dată.
„LA MULTI ANI, MINUNEA DIN VIATA MEA! Iti multumesc pentru ca m-ai ales pe mine si ii multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu ca mi te-a adus! Iti doresc sa cresti sanatoasa si fericita! Mami si Tati te iubesc si iti sunt alaturi in fiecare clipa!”, a fost descrierea adăugată de Elena Udrea la imaginile de colecție.
Chiar dacă între Adrian Alexandrov și Elena Udrea există o diferență de 11 ani, cei doi au depășit împreună greutățile vieții. Elena Udrea a fost arestată în Costa Rica pe data de 4 octombrie 2018, dar a fost eliberată în decembrie 2018. Pentru că s-a suspendat executarea pedepsei în dosarul Gala Bute, Elena Udrea a putut să revină în țară, fără niciun fel de problemă.
Elena Udrea audiată în dosarul luării de mită
În iulie 2017, DNA i-a trimis în judecată pe Elena Udrea, Ioana Băsescu şi jurnalistul Dan Andronic în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009.
Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte).
În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor, iar Dan Andronic – de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.
În dosar mai sunt judecaţi Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal.
În anul 2009, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale au fost colectate sume de bani
Procurorii susţin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campanie.
„Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă”, arată DNA.
Udrea a primit o condamnare de 6 ani închisoare în dosarul „Gala Bute”, însă pedeapsa a fost anulată, după ce Curtea Constituţională a stabilit nelegalitatea completurilor de la Instanţa supremă.