Ilie Pălie şi Foca. Când sunt și ce loc ocupă în folclorul românesc

În tradiţia populară, în fiecare an, la mijlocul lui iulie, în zilele de 20-23, se sărbătoreşte, pe rând, Sfântul Ilie, Ilie Pălie şi Foca, despre care se spune că aduc foc, arşiţa şi incendii. Şi dacă Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul apare în calendarul ortodox, despre Ilie Pălie şi Foca, în calendarul ortodox nu se scrie, dar oamenii îi amintesc şi îi sărbătoresc.

Despre Sfântul Ilie: Cristian Bădiliţă, cel care traduce Noul Testament pentru creştinii români de toate confesiunile şi care a ajuns, în urmă cu doi ani, şi în faţa sălăjenilor, spune următoarele: „Folclorul românesc îi consacră un loc special. Virtuţile sale de taumaturg, puterea de-a lega şi dezlega ploile, relaţia cu „focul din cer”, funcţia de martor şi moartea de martir în timpul domniei Anticristului conturează un personaj cu totul ieşit din comun. Sărbătoarea lui are loc pe 20 iulie, poporul atribuindu-i şi supranumele „Pălie”, un derivat al verbului „a păli”, cu sensul „a pârjoli”, „a ofili”.

Stirile PROTV

Prieteni până la moarte. Luca și Cristian, doi alpinişti dispăruți de cinci zile, găsiți morți în a treia zi de Crăciun

RomaniaTV

Iubitul lui Bahmu, discuție cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus cei doi. ”L-am contrazis și i-am demonstrat că nu e corect ce mă punea să fac”

Sfântul Ilie este stăpânul tunetelor şi al fulgerelor, cu alte cuvinte, al focului ceresc. Poporul şi-l imaginează plimbându-se deasupra norilor în carul său de foc, cu care a fost ridicat la sfârşitul vieţii pământeşti. O serie de legende şi povestiri, culese şi publicate de Elena Niculiţă-Voronca, ni-l înfăţişează pe Sfântul Ilie în ipostaze şi mai neaşteptate. Sfântul a rămas şchiop, fiindcă avea prea multă putere. Ca să nu devină primejdios pentru ceilalţi, îngerul Domnului i-a sfărâmat un picior. Tocmai pentru că e şchiop umblă numai în car prin cer. După altă versiune, i s-a rupt un braţ.“-Din Teme personaje, sărbători creştine şi tradiţionale romaneşti;

Din punct de vedere bisericesc, „Sfântul Ilie”, popular şi Sântilie e o sărbătoare mare, iar dacă cineva o încalcă, prin muncă, se zice că este pedepsit. În credinţa populară, despre Sfântul Ilie se spune că a fost un om de treabă, dar tare iute la mânie. Diavolul a profitat de această meteahnă a sa şi l-a făcut să-şi omoare părinţii. Atunci, Sfântul Ilie i-a cerut lui Dumnezeu să-i dăruiască putere să lupte împotriva demonilor.

Dumnezeu l-a iertat şi l-a trecut în rândul sfinţilor. În acest fel, Sfântul Ilie primeşte de la Dumnezeu un car de foc cu care să umble prin cer şi un bici de foc cu care fulgeră ca să-i omoare pe diavoli. De asta, atunci când fulgeră şi tună, oamenii cred că Sfântul Ilie a mai omorât un diavol, tunetul fiind zgomotul pe care îl face carul sfântului, când merge prin cer. Roţile carului au zimţi și, mergând, sparg cerul şi aduc ploaia. Uneori, se crede că Sfântul îi însărcinează pe slujbaşii săi, Ilie Pălie şi Foca, să îi mâne carul.

Ilie Pălie – vizitiul lui Sântilie şi Focă

Despre Ilie Pălie, sărbătorit în 21 iulie,  se spune că ar fi fost vizitiul lui Sântilie. În popor circulă superstiţia că oamenii care lucrează de Sf. Ilie sunt „păliţi”, chiar a doua zi, de unde şi vine numele de Ilie Pălie pentru ziua de 21 iulie. S-ar mai zice că Pălie naşte focul, iar Foca, ce cade următoarea zi, ar sufla în  acel foc şi l-ar face mai mare.

În general, lumea aminteşte de Focă pe 22 iulie, dar în calendarul bisericesc apare abia pe 23 iulie. Lumea ţine această sărbătoare pentru a se apăra de foc.

În realitate, Sfântul Mucenic Foca a fost episcop de Sinope, iar moaştele lui au fost aduse la Constantinopol în ziua de 23 iulie, anul 403. „Pe Foca îl sărbătoresc cu deosebire muierile. Nicidecum nu-i iertat a face pâine în cuptor, căci sau arde casa, sau curge sânge din pâine.” (I. Pop-Reteganul) „Mai înainte, Foca era un sfânt creştinesc, dar de când la ziua lui au ars şapte sate, îl ţin şi păgânii.” (T. Pamfile).

În aceste zile, oamenii cu frică de Dumnezeu, nu folosesc cuptorul, nu lucrează pământul, nu merg la fân. În schimb, au obiceiul să dăruiască apă, faguri de miere şi fructe călătorilor.