Prima pagină » Cancan » Ilan Laufer are o soție celebră. Cu ce se ocupă frumoasa lui parteneră de viață 

Ilan Laufer are o soție celebră. Cu ce se ocupă frumoasa lui parteneră de viață 

22 nov. 2021, 12:55,
în Cancan

Afaceristul și omul politic Ilan Laufer are o soție celebră. Bărbatul este căsătorit de mai mulți ani cu Alina Laufer și este tatăl a doi copii, Davina și Nathaniel. Puțini sunt cei care știu cu ce se ocupă frumoasa lui parteneră de viață, care a avut un mariaj cu celebrul cântăreț Jorge.

Ilan Laufer, despre căsnicia alături de o femeie celebră

Ilan Laufer este o prezență activă și în același timp controversată pe scena politică românească. Afaceristul cu origini evreiești are o carieră de succes în România, deține mai multe firme și a adunat o avere impresionantă.

De-a lungul timpului, acesta a atras atenția publicului prin proiectele sau declarațiile sale în presă, însă celebritatea i-a fost adusă și de mariajul cu fosta soție a lui Jorge, frumoasa Alina Laufer. 

În pofida reticențelor din partea celor din jur, aceștia formează un cuplu de mai mulți ani și au o căsnicie frumoasă. Mai mult decât atât, Alina Laufer s-a convertit la iudaism și a învățat ebraica înainte de mariajul cu celebrul afacerist.

După ce a activat în cadrul Guvernului României, Ilan Laufer a devenit faimos și în afaceri, deținând mai multe firme de consultanță imobiliară. Dincolo de programul încărcat și viața profesională agitată, acesta reușește să se dedice familiei și soției sale celebre, de care este tare mândru.

Cei doi au recunoscut că viața cu trei copii nu este deloc ușoară și că au parte de provocări în fiecare zi. Alina Laufer a mărturisit că petrece mai mult timp acasă, dar nu neglijează proiectele sale în televiziune. 

De asemenea, vedeta este preocupată să se mențină în formă și are un fizic de invidiat la o vârstă surprinzătoare. Aceasta a povestit în cadrul unei emisiuni cum este viața sa în ipostaza de mamă și cum este Ilan în rolul de soț și tată.

“Am momente în care vreau să fug de acasă! Mă apucă niște nervi așa și vreau să-mi iau tălpășița, să las totul baltă și să plec! Mi-e rușine de momentele astea. Ilan vine acasă obosit de la serviciu, el e strict și sever în ce privește copiii. Eu îi spun mereu că gemenii au fost cuminți, că sunt bine și poate că nu e chiar așa. Sunt mici minciuni nevinovate. Din șapte zile, patru eu stau cu copiii. Trei zile vine mama pe la mine și mă ajută cu ei”, a declarat Alina Laufer. 

Cu ce se ocupă partenera de viață a controversatului om politic

Ilan Laufer a mărturisit de nenumărate ori că este mândru de soția lui. Alina Laufer este o femeie de succes, are o carieră impresionantă în televiziune, dar se bucură de celebritate și în mediul online. 

Partenera de viață a afaceristului a prezentat de-a lungul timpului mai multe emisiuni, dar în ultima perioadă s-a implicat și în afacerile soțului ei, demonstrând că are abilități deosebite și în acest domeniu. 

De asemenea, prezentatoarea tv este și o bloggeriță de succes, remarcându-se în mediul online prin postările sale despre sport, parenting și un stil de viață sănătos. Articolele sale de pe rețele de socializare i-au adus un număr impresionant de urmăritori, dar și aprecierea publicului.

Vedeta este pasionată de gătit și împărtășește cu admiratorii ei rețete delicioase, fiind extrem de activă în mediul virtual. Alina Laufer a mărturisit că această pasiune a moștenit-o de la mama și bunica ei, dar și faptul că era nelipsită din bucătărie în perioada copilăriei sale.

„Gătitul face parte din viața mea de când eram mică și stăteam cu bunica și cu mama mea în bucătărie. Bunica mea a fost bucătar, a lucrat la o cantină toată viața. Ele au fost inspirația mea, mi-au insuflat această pasiune, pe care am încercat să o perfecționez și să o dezvolt. 

Îmi doresc să inspir oamenii să gătească cu dragoste pentru familiile lor, din punctul meu de vedere, acesta este ingredientul minune pe care îl pun în fiecare fel de mâncare pe care îl pregătesc.”, a precizat soția lui Ilan Laufer.

În ceea ce privește silueta fără cusur a frumoasei prezentatoare, aceasta a mărturisit că a avut probleme cu greutatea după ce a născut, dar a reușit să slăbească spectaculos. Alina Laufer este adepta unui stil de viață sănătos, face sport și are o alimentație echilibrată.

„Am eliminat în prima fază toți carbohidrații, nu mai mănânc pâine, dulce, orez, cartofi, nimic de genul acesta, doar un regim low carb bazat pe proteine și grăsimi. Acum încerc să mănânc cât de puțin pot, restricția calorică este foarte importantă.”, a precizat vedeta tv.

Ilan Laufer are o carieră de succes în politică și o soție celebră de care este tare mândru. Afaceristul este căsătorit de mai mulți ani cu Alina Laufer, cei doi formând unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din România. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`