Ieșenii care locuiesc în zona Canta-Păcurari s-au plâns și în cursul zilei de ieri de aerul plin de praf care a venit din zona șantierului unde se demolează fabrica de pâine Compan Iași. Patronul firmei Stef Invest, Răzvan Apălimăriței, care se ocupă de lucrările de demolare a clădirilor din zona Moara de Foc, susține că au fost luate măsurile de protecție, însă făina rămasă în fostele hale ale fabricii de pâine se înalță în aer: „Nu există altă metodă mai bună de demolare, am luat toate măsurile necesare de protecție, dar există făină în interiorul clădirilor”.
La doar câteva ore după reluarea lucrărilor de demolare pe platforma fabricii de pâine Compan Iași, ieșenii din zona Canta-Păcurari s-au plâns, din nou, de aerul plin de praf care a pus stăpânire pe întreaga zonă. Patronul Stef Invest, Răzvan Apălimăriței, firma care se ocupă de lucrările de demolare a clădirilor din Zona Moara de Foc, susține însă că au fost luate toate măsurile de protecție a mediului înconjurător, iar particulele care se ridică în aer nu sunt nori de praf, ci făină rămasă în halele fostei fabrici de pâine.
Deși în cursul zilelor de 28 și 29 iulie au fost realizate verificări din partea Poliției Locale Iași și a inspectorilor din cadrul Gărzii de Mediu Iași, și chiar au fost aplicate sancțiuni pentru că platforma nu era udată, ceea ce ducea la ridicarea prafului în atmosferă, ieșenii care locuiesc în zona Canta-Păcurari au reclamat și în cursul zilei de 30 iulie nori de praf care s-au înălțat din zona șantierului.
Patronul Stef Invest, Răzvan Apălimăriței, susține că în aer este făină, nu deșeuri din materiale de construcții
Patronul firmei de construcții care se ocupă de lucrările de demolare susține că este vorba despre făina care a rămas în halele vechi ale fabricii de pâine, și nu despre resturi de materiale de construcții care ajung în atmosferă.
„Ne-am dat interesul să protejăm zona respectivă cât mai bine. Am luat toate măsurile posibile, dar este vorba despre o moară veche, unde a rămas foarte multă făină și care nu poate fi scoasă prin altă metodă de acolo. Nu vrem să intrăm în polemică cu activiștii de mediu, dar nu cred că este vorba despre poluare, așa cum se spune. Noi suntem o companie serioasă, am făcut multe lucrări de demolare, printre care și la fabrica Nicolina, iar acolo am lucrat în condiții mult mai dificile”, a spus Răzvan Apălimăriței, administrator Stef Invest SRL Iași.
Polițiștii Locali și inspectorii Gărzii Naționale de Mediu au trasat mai multe măsuri de protecție a mediului în zona Moara de Foc.
Controale zilnice pe șantierul unde va fi construit un supermarket Lidl
Reprezentanții companiei care se ocupă de lucrări susțin că, după ce au fost aplicate sancțiuni pe motiv că nu este udată platforma de lucru, au fost achiziționate un tun de apă și un utilaj special, folosite tocmai la aceste activități regulate.
Am luat legătura cu reprezentanții Gărzii de Mediu și am întrebat, am cerut consiliere din partea lor pentru a vedea care sunt cele mai bune măsuri pe care le putem lua pentru a putea proteja mediul în zona șantierului. Folosim un tun de apă și un utilaj cu ajutorul căruia se menține praful la sol. Am avut două sancțiuni în valoare de 3.000 lei de la Poliția Locală. Aici vorbim totuși despre clădiri și grinzi vechi de aproape 100 de ani, nicăieri în lume nu se fac demolări fără să se vadă praful. Pe de altă parte, oamenii nu au spus nimic în privința șobolanilor și a paraziților vreme de atâția ani, iar acum sunt deranjați de praf. Într-un an, acolo va fi construit un supermarket, lucrările nu vor mai dura mult timp”, au spus reprezentanții Stef Invest Iași.
Amenzi aplicate de angajații Biroului Protecția Mediului din cauza prafului din șantierul Compan
„Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform HCL Iași numărul 321 din 2017 privind aprobarea Regulamentului privind respectarea condițiilor de protecția mediului în timpul executării lucrărilor de construcții în Municipiul Iași, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 2.500 lei, numitului V.I. întrucât, în calitate de împuternicit al unei societăți, nu a luat măsuri de umectare a deșeurilor rezultate din demolarea unei clădiri de pe raza municipiului Iași”, au declarat oficialii Poliției Locale Iași.
În Moara de Foc, după finalizarea lucrărilor de demolare, se va demara proiectul „Construire centru comercial, gospodărire de apă și împrejmuire, amenajare parcare, amenajare acces și amplasare mijloace publicitare, pe teren proprietate – conform PUZ aprobat cu HCL 330 din 29.08.2019”, fiind vorba despre un supermarket Lidl cu o înălțime de 6,60 m și 142 locuri de parcare.