Prima pagină » Economic Local » Ieșenii pot sta liniștiți, tarifele pentru căldură și apă caldă nu vor fi majorate în această iarnă
Ieșenii pot sta liniștiți, tarifele pentru căldură și apă caldă nu vor fi majorate în această iarnă

Ieșenii pot sta liniștiți, tarifele pentru căldură și apă caldă nu vor fi majorate în această iarnă

27 ian. 2024, 02:00, 5 ,
Petronel Ștefan în Economic Local

Până la urmă, în această iarnă, tarifele pentru căldură și apă caldă nu vor fi mărite. Primăria Iași nu a înaintat, nici în această lună, vreun proiect în fața consilierilor locali, cu privire la majorarea prețurilor gigacaloriei, astfel că oamenii pot sta liniștiți

Ultima dată când a fost ajustat prețul gigacaloriei, în municipiul Iași, a fost în anul 2019, fiind aprobate prin hotărârea Consiliului Local. Astfel, prețul pentru energia termică facturată populației este de 206,21 lei. ANRE a indicat ajustarea prețurilor pentru agentul termic la 933 de lei, de la 324 de lei. Oricum ieșenii plăteau mai puțin de 324 de lei, o parte din sumă fiind subvenționată de autoritățile locale.

Tarifele pentru căldură și apă caldă vor rămâne neschimbate la Iași

Pentru o garsonieră, ieșenii plătesc lunar aproximativ 50 de lei la căldură. Pentru un apartament cu o cameră – puțin peste 100 de lei, iar la două camere, prețurile ajung la 200 de lei. Desigur că acestea diferă la fiecare locuință, având în vedere numărul caloriferelor și al consumului. În momentul de față, la sistemul centralizat de încălzire sunt racordate aproape 23 de mii de apartamente. Prețul gigacaloriei nu a mai fost schimbat la Iași din anul 2019. Însă Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a propus noi tarife în această iarnă. Deocamdată, Primăria Iași nu a propus un nou preț, iar cel mai probabil nu va fi luată o hotărâre în această iarnă.

„Deocamdată, noi nu putem interveni, așteptăm decizia autorităților locale. Clienții noștri, cu siguranță, se bucură pentru că pentru acest sezon de iarnă au plătit la fel ca în anii precedenți”, a precizat Alin Aivănoaei, directorul general Termo Service

Consumul nu a depășit 110 gigacalorii în această iarnă

Iarna aceasta, furnizarea de căldură și apă caldă a fost asigurată de CET 1 Iași. Toată centrala funcționează pe bază de gaz metan, iar emisiile de CO2 sunt mult mai scăzute. Cele două cazane, unul de 100 de gigacalorii și celălalt de 50, funcționează non-stop pentru a asigura producția.

„Am funcționat fără probleme până acum, atât pe partea de producție, cât și pe partea de distribuție. Cel mai înalt punct a fost atins într-o zi când temperaturile au fost sub 15 grade Celsius. Atunci am ajuns la 110 gigacalorii pe oră. Acum funcționăm în continuare cu ambele cazane, iar momentan ne menținem undeva la 85 de gigacalorii pe oră. Este bine că încă avem cel mai scăzut preț din țară pentru agentul termic, astfel putem concura cu centralele pe gaz”, a transmis Sorin Turcu, liderul Sindicatului Energia 2013 Iași.

Tarifele pentru căldură și apă caldă vor rămâne neschimbate în această iarnă în Iași. Primarul Mihai Chirica încă nu a propus ca proiectul să fie votat de consilierii locali.

Alătură-te pe WHATSAPP canalului BZI, pentru a fi la curent cu cele mai noi știri
Comentarii
  • Sunteti in colaps financiar .
    Nu vreti sa recunoasteti de loc.Banii pe care-i luati sunt subventionati de catre PRIMARIE.
    De ce nu prezinta nimeni o situatie financiar economica asupra functionarii CET ului?
    Turcule lasate de declaratii,nu faci nimic pentru noi ca lidesr de sindicat.

  • stati linistiti la locurili voastri

  • Sa vezi pe vreo 3,4 ani preturile la facturi

  • E un pas gresit. Iaca de ce: daca ar fi scumpit apa calda foarte mult, ar fi ajuns un serviciu de lux. Iar cum iesenii sunt inebuniti dupa lux, ar fi inceput si ei sa se spele. Hai ca nu e timpul pierdut: hai cu scumpirea!

  • Noroc de dl Turcu ca a fost rugat sa ramana chiar daca a iesit la pensie, ia si salariu, daca nu ramane el impreuna cu colegi de la Holboca inghetam sigur. Iti multumim Sorine, te iubesc in gura. mizerabilule

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`