Prima pagină » Local » Ieșenii își pot închiria un loc de parcare în fața blocului! Iată ce condiții trebuie să îndeplinească și ce documente trebuie să depună
Ieșenii își pot închiria un loc de parcare în fața blocului! Iată ce condiții trebuie să îndeplinească și ce documente trebuie să depună

Ieșenii își pot închiria un loc de parcare în fața blocului! Iată ce condiții trebuie să îndeplinească și ce documente trebuie să depună

04 nov. 2024, 02:00,
Alexandra MAISNER în Local

Ieșenii își pot închiria un loc de parcare în fața blocului. Primăria scoate la licitație 24 de locuri de parcare

Direcția de Exploatare Patrimoniu, din cadrul Primăriei Municipiului Iași, a anunțat recent că închiriază 24 de locuri de parcare pe strada Pantelimon, numărul 10. Licitația publică cu strigare va fi organizată pe data de 14 noiembrie 2024, la ora 10:00.

Ieșenii își pot închiria un loc de parcare, în fața blocului, pe strada Pantelimon

Municipalitatea ieșeană organizează în data de 14 noiembrie 2024, de la ora 10:00, la sediul Direcției Exploatare Patrimoniu, situat pe șoseaua Națională, numărul 43, licitația publică cu strigare. Obiectivul este închirierea unui număr de 24 de locuri de parcare, cele cu numerele 01 – 09, 11 – 14 și 26, situate în parcarea de reședință, denumită strada Pantelimon, numărul 10. Este important de știut că drept de participare în cadrul acestei proceduri de licitație au doar locatarii din blocurile F5, P14, P15, D5 și 316.

Persoanele interesate pot depune dosarele, cel târziu, până la data de 12 noiembrie 2024, ora 13:00.

Precizăm că, pe data de 12 noiembrie, la sediul Direcției de Exploatare Patrimoniu va fi organizată o altă licitație cu strigare, începând cu ora 10:00. Este vorba de cea cu privire la închirierea a 9 locuri de parcare situate pe strada Vasile Lupu, numărul 100A. Drept de participare în cadrul acestei proceduri de licitație au locatarii din blocurile C3, C4, C5, D4, D5, G4, G5, P3, P4 și P5. Data limită de depunere a dosarelor este 7 noiembrie 2024, ora 13:00.

Și pe data de 5 noiembrie 2024, în aceeași locație, începând cu ora 11:00, va avea loc o altă licitație publică cu strigare. Aceasta are ca scop închirierea unui număr de 7 locuri de parcare, cele cu numerele 2, 52, 53, 65, 95, 96 și 97, situate în parcarea de reședință denumită șoseaua Moara de Foc, numărul 12. Este important de știut că ieșenii care au dreptul să participe la licitația cu strigare, organizată de Primăria Iași, sunt locatarii care au domiciliul în blocurile 401, 402, 403, 404, 405, 406, 407 și 408.

Care sunt documentele ce trebuie depuse de ieșenii care doresc să închirieze un loc de parcare

Documentele necesare înscrierii la licitație sunt cererea de înscriere, cartea de identitate cu domiciliul stabil sau reședința unde se dorește închirierea locului de parcare pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice sunt necesare certificatul de înregistrare la Registrul Comerțului, cartea de identitate a reprezentantului legal al societății care participă la licitație, actul de proprietate sau de chirie a apartamentului sau a spațiului, certificatul de înmatriculare a autoturismului, certificatul de atestare fiscală și dovada plății taxelor de participare la licitație. Toate acestea trebuie depuse în format electronic (scanat), la adresa de E-mail a Serviciului Administrare Parcări – Direcția Exploatare Patrimoniu, cu scop exclusiv de primire a documentelor pentru licitații, și anume, licitatii.camera15@gmail.com.

Ieșenii își pot închiria un loc de parcare în fața blocului. Primăria scoate la licitație 24 de locuri de parcare pe strada Pantelimon, numărul 10.

Comentarii
  • Ștefan Bulai

    Ne înghesuiți ca pe sardele în cartiere.
    Când faceți parcări de la zero?
    Trageți 2 dungi și apoi noi sclavii hai sa ne certam la licitații.
    Prosti suntem toți, ca acceptam…
    Dar asa se fac bani frumoși pe spinarea noastră.
    S a terminat campania , sau terminat și promisiunile,în Alexandru din 2009 se făcea parcarea…
    Mai crede cineva?
    Huoooo
    Scuipați si fugăriți….
    Dar noi nu , ii aplaudâm, le zâmbim….

  • foame mare de bani 🙂

  • cineva trebuie sa plateasca pentru limitatoarele alea, ca doar nu se cumpara singure 🙂

  • Cuie Mhirica

    În atenția celor care licitează:
    Țineți minte! Dacă găsiți locul de parcare blocat după ora 16 și cel care v-a blocat nu este de găsit, nu vă faceți speranță la Poliția Locală Iași.
    După ora 16 mașina de ridicat nu mai are program. Zamfirescu minte cu nerușinare!
    Poliția Locală Iași, Primăria Iași, de altfel nici un serviciu din Primăria Iași nu dețin mașină care să ridice/tracteze. Totul este privat.
    Cum s-a ajuns la asta? DNA la Iași doarme sau…

  • Grigorii Alexaandru

    Alo persoana care se ocupa de postarea pe site a locurilor de parcare libere, asteapta sa-i dai numai „spaguta” altfel nu isi bate capul sa iti posteze anuntul pentru inchiriat pe site-ul primariei. Alo DNA, ar trebui samai faceti niste controale pe la sediul din cladirea Salubris!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024