”Astazi este o zi foarte tristă. De duminică ne răvăşeşte această tristeţe. A fost un factor de echilibru, un om care a reuşit să integreze întreaga comunitate ieşeana. A fost un prieten. Practic astăzi înmormântez un prieten, o rudă. Spiritul lui nu a încetat să rămână printre noi. A reuşit să facă o adevărată sărbătoare între comunitatea evreiască şi ieşeni. A muncit până în ultima clipă. Ultima lui rugăciune a fost ”Ruga pentru Romania”, rugăciune pe care a rostit-o parţial. Nu a mai apucat să o termine pentru că a murit. Am reuşit să facem ca lucrurile să fie privite cu frumuseţe şi dragoste. Cele mai frumoase momente au fost cele în care ne-am cinstit eroii. A reuşit să transfere această ţară. Oraşul, tara, trebuie să îi rămână permanent recunoscătoare. Dacă ar fi să îl caracterizez intru-un cuvânt m-aş gândi la bunatate” a menţionat primarul oraşului Iaşi, Mihai Chirica.
”Astăzi este un moment trist pentru Iaşi. Astăzi are loc înmormântarea lui Abraham Ghiltman, liderul comunităţii evreieşti din Iaşi. M-a legat o prietenie de mulţi ani cu acesta. Din punctul meu de vedere acesta a fost un adecarat lider, un lider care a legat comunitatea evreiască din Iaşi. Unul dintre marile lui vise a prins contur. În mandatul lui a fost inaugurata Sinagogă mare. Fie memoria lui amintită. Acesta va rămâne un adevărat lider, un om absolut deosebit.” a menţionat prefectul judeţului Iaşi, Marian Serbescu.
La 85 ani, și după o boală gravă, Abraham Ghiltman a murit. El era liderul Comunității Evreilor din Iași. Înmormântarea va are loc marți, 5 noiembrie 2019, de la ora 11:00. Ceremonia va avea loc la Cimitirul Evreiesc din Iași.
Pe 22 mai 2018, în lumina reflectoarelor Studioului BZI LIVE a fost invitat Abraham Ghiltman. Acesta a evocat, povestit și prezentat o pleiadă de momente, evenimente istorice și de realități. Ele s-au legat de istoria populației care a influențat fundamental capitala Moldovei. Personaj important al mediului social și cultural al urbei noastre, Ghiltman a rememorat secvențe din istoria evreilor din acestă regiune. Unele dintre ele au fost extrem de sensibile și de dureroase. Acesta a oferit detalii și din viața actuală a comunității pe care o reprezintă.