Prima pagină » Economic Local » Ieșeanca Tatiana Maximciuc face ședințe foto gratuite pentru persoanele vulnerabile. Va cheltui 100.000 de euro pentru a le ajuta

Ieșeanca Tatiana Maximciuc face ședințe foto gratuite pentru persoanele vulnerabile. Va cheltui 100.000 de euro pentru a le ajuta

03 mart. 2022, 02:00,
Raluca Costin în Economic Local

Ieșeanca Tatiana Maximciuc oferă ședințe foto gratuite persoanelor vulnerabile sau cu dizabilități. A investit fonduri europene în valoare de 100.000 de euro într-o întreprindere socială care ajută persoanele din Iași să beneficieze de cursuri gratuite de fotografie sau de ședințe foto

Tatiana Maximciuc, în vârstă de 37 de ani, este una dintre ieșencele care a înființat o întreprindere socială cu 100.000 de euro, fonduri europene. Tânăra din Iași a devenit pasionată de fotografie, împreună cu soțul ei, în urmă cu aproape 10 ani, când au început să fotografieze copii. În anul 2014 s-a angajat ca fotograf, iar după 3 ani a renunțat la locul de muncă pentru a fi propriul șef. Anul trecut a înființat întreprinderea socială, creând 4 locuri de muncă.

”Cu banii am cumpărat echipamente, am plătit salariile, chiria, cheltuielile din spatele unei afaceri, timp de un an. Suntem o echipă formată din 5 persoane. Facem totul împreună. Aveam nevoie de o coafeză care să aranjeze părul persoanelor care vor fi fotografiate, un make-up artist. Mai este o fată care mă ajută la editarea foto. Eu mi-am propus ca la cursuri să participe cât mai multe persoane și sunt doritori tot mai mulți. Eu sunt fotograf din anul 2014. Am fost angajată timp de 3 ani și simțeam că vreau să fac mai mult, de aceea am și depus proiectul acesta pentru înființarea unei întreprinderi sociale. Sunt persoane care vor să se dedice acestui domeniu social, vor să ajute persoanele vulnerabile”, spune Tatiana Maximciuc, fotograf și antreprenoare.

Ieșeanca Tatiana Maximciuc a făcut zeci de ședințe foto gratuite persoanelor vulnerabile

Tânăra a făcut deja zeci de ședințe foto pentru persoanele cu dizabilități, dar și o campanie numită ”Supermame”, pentru mamele singure.

”Am făcut ședințe foto gratuite persoanelor din grupuri vulnerabile, persoane cu copii cu dizabilități, care niciodată nu au făcut o ședință foto. Acum, de 8 martie, vreau să fac o ședință foto cu mamele singure, care uneori nici nu au timp să se gândească la o ședință foto cu copiii. De aceea am zis să le fac cadou de Ziua mamei, să aibă o bucurie cu copiii lor. Sunt multe povești sensibile care trebuiesc spuse de cineva, aduse în atenția publicului. Noi oferim cursuri gratuite și persoanelor din grupuri vulnerabile, respectiv persoane cu dizabilități. Acum fac un curs într-un centru de plasament cu adolescenții de acolo, care sunt mega încântați, unde se vede pasiunea și interesul. Văd la fiecare oră cu ei că sunt din ce în ce mai dornici să învețe mai mult. Îi învăț părțile tehnice, de aceea e nevoie de tineri de 14-15 ani maturi, pentru că sunt învățați cum să folosească aparatul foto, lucruri tehnice”, spune Tatiana Maximciuc.

Antreprenoarea din Iași va demara un nou proiect fotografic

Ieșeanca mai spune că a fost impresionată de poveștile mamelor singure, care au participat la campania ”Supermame”.

”Cele mai emoționante au fost interviurile din această campanie. Sunt femei care au povești extrem de interesante. Persoanele care au copii cu dizabilități, care își cresc din greu copiii, care vor să ajute și alte mame. Voi avea o campanie nouă, în luna aprilie a acestui an, care va scoate în evidență înțelepciunea”, mai spune Tatiana Maximciuc.

Un alt antreprenor din Iași care a investit 100.000 de euro într-o întreprindere socială este Cezar Călugăreanu. Ieșeanul prezentat într-o ediție BZI anterioară ajută persoanele fără venituri sau din categorii vulnerabile. Oferă consultații și ochelari de vedere gratuite persoanelor vulnerabile. Până în prezent zeci de persoane au beneficiat de aceste servicii. Povestea Tatianei Maximciuc a fost prezentată în cadrul evenimentului dedicat întreprinderilor sociale din Iași.

Întreprinderile sociale din Iași pot să acceseze credite avantajoase de la un IFN social

Potrivit Angelei Achiței, președintele Fundației „Alături de Voi” (ADV), în cadrul întâlnirii a fost prezentată oportunitatea acestor întreprinderi sociale de a accesa credite în cadrul unui IFN dedicat domeniului social.

”Am organizat «Ziua Investitorilor Sociali» dedicată oamenilor care vor să devină acționari la un IFN care va funcționa ca întreprindere socială și care vin cu o soluție de finanțare pentru operatorii economici din zona de economie socială, care să finanțeze ideile acestor oameni. Avem 129 de acționari până acum, iar capitalul angajat a depășit 200.000 de euro, plafonul necesar pentru a ne înregistra la Registrul Comerțului Iași. Vom înregistra cât de curând și la Banca Națională IFN-ul pentru a funcționa. Preconizăm tichete de finanțare care să fie în jur de 40.000 de euro”, susține Angela Achiței, președinte ADV.

O altă întreprindere socială prezentată în edițiile BZI este a tinerei Elenei Potur, o mamă din Iași care a înființat afacerea după ce a născut un băiat cu o boală rară, ce avea nevoie de ajutor specializat. Ieșeanca Tatiana Maximciuc, care oferă cursuri gratuite persoanelor din grupurile vulnerabile, mai spune că va continua să ajute și după finalizarea proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`