Prima pagină » Local » Ieșean, pedepsit după ce a fost prins șofând fără permis! Acuzat că și-a dat o altă identitate!
Ieșean, pedepsit după ce a fost prins șofând fără permis! Acuzat că și-a dat o altă identitate!

Ieșean, pedepsit după ce a fost prins șofând fără permis! Acuzat că și-a dat o altă identitate!

10 feb. 2020, 04:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Un individ s-a ales cu o pedeapsă din partea judecătorilor ieșeni, după ce a fost acuzat de comiterea unor infracțiuni.
Astfel, la finele săptămânii trecute, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus condamnarea lui Marius Trincă la pedeapsa rezultantă de un an și cinci luni de închisoare, cu suspendare, pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere, fals privind identitatea și uz de fals.

„Instanța dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, fie în cadrul unei instituții din subordinea Consiliului Local Schitu Duca, fie în cadrul Consiliului Local Iași – Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat”, au precizat judecătorii ieșeni.

De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul individului a început pe data de 11 februarie 2019. Conform anchetatorilor, în urmă cu mai bine de un an, acesta a fost oprit de o patrulă de Poliție, iar, la verificarea documentelor, oamenii legii au constatat că acesta avea un permis de conducere și o carte de identitate false.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`