Prima pagină » Local » Ieri, 50 de ieșeni au fost reconfirmați pozitiv la infecția cu COVID-19! Mulți au crezut că au scăpat de virus, dar medicii i-au anunțat că trebuie să se interneze în spital!

Ieri, 50 de ieșeni au fost reconfirmați pozitiv la infecția cu COVID-19! Mulți au crezut că au scăpat de virus, dar medicii i-au anunțat că trebuie să se interneze în spital!

15 oct. 2020, 02:00,
Bianca Ciubotariu în Local

Ieri, 50 de ieșeni au fost reconfirmați pozitiv la infecția cu COVID-19. Virusul se reactivează la o mare parte din populația Iașului, iar medicii spun că în cazul multor pacienți COVID-19 este mult mai agresiv a doua, decât prima dată. Multe persoane vindecate de COVID-19 au mers la spital pentru a-și trata alte afecțiuni, dar medicii le-au anunțat că virusul s-a reactivat

De la începutul pandemiei de COVID-19, la sute de ieșeni declarați vindecați de COVID-19 virusul s-a reactivat. După o lună, două sau chiar trei, prezentându-se la spital pentru alte probleme medicale sau pentru că simptomele au reapărut, sute de persoane au aflat că încă poartă virusul. Pentru majoritatea, așa cum spun medicii, reconfirmarea pozitivă la infecția cu corornavirus a însemnat internare și tratament. În luna martie, niciun medic ieșean nu s-a gândit că vom ajunge în situația în care, la atât de multe persoane, virusul se va reactiva. În unele zile, raportările făcute de către Direcția de Sănătate Publică din Iași arătau că numărul de pacienți reconfirmați pozitiv la infecția cu COVID-19 era mai mare decât numărul de cazuri noi.

Prof. dr. Carmen Dorobăț: „COVID-19 poate fi mult mai agresiv atunci când reapare decât la prima infectare, și asta pentru că organismul pacientului este deja slăbit”

Ieri, Iașul s-a clasat pe locul 3 pe țară ca număr de pacienți reconfirmați pozitiv la infecția cu coronavirus, după Vâlcea, cu 158 de cazuri și municipiul București, cu 147 de cazuri. La nivel național, 894 persoane declarate vindecate de COVID-19 au aflat că virusul s-a reactivat. În ultimele luni, la Iași, incidența pacienților reconfirmați pozitiv cu COVID-19 a crescut considerabil față de lunile iunie și iulie. Medicii spun că la unii pacienți reactivarea virusului vine la pachet cu o serie de complicații și asta pentru că, de această dată, virusul atacă un corp deja slăbit, un corp cu un sistem imunitar scăzut.

„COVID-19 poate fi mult mai agresiv atunci când reapare decât la prima infectare, și asta pentru că organismul pacientului este deja slăbit. Mulți pacienți au avut nevoie de recuperare neurologică și respiratorie pentru a-și putea relua activitățile zilnice”, spune prof. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

În numai 7 luni, la Iași s-au înregistrat 7.075 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19, dintre care 184 au murit

În data de 9 martie 2020 s-a înregistrat primul ieșean infectat cu COVID-19. De atunci și până pe data de 14 octombrie, pe teritoriul județului Iași au fost confirmate 7.075 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19, dintre care, 3.351 au fost externate, iar 184 au murit. Autoritățile ieșene spun că restul pacienților erau asimptomatici sau cu forme ușoare ale infecției cu COVID-19 și nu au necesitat internare. Ieri, la Iași s-au înregistrat 157 de cazuri noi de COVID-19, iar 4 persoane au decedat în secțiile de Terapie Intensivă în urma unor complicații ale bolii. Medicii spun că pacienții care s-au stins după ce au fost diagnosticați cu COVID-19 sufereau și de alte boli asociate, printre care se numără diabet zaharat, boli cardiovasculare, boli respiratorii sau obezitate.

Doar 8 locuri libere în toate spitalele suport COVID-19 din Iași, în timp de Spitalul Militar stă gol de mai bine de o lună

În toate spitalele suport COVID-19 din Iași mai erau ieri doar 8 locuri disponibile. Insuficiente dacă ne raportăm la numărul de cazuri noi. Numai ieri au fost înregistrate 184. Ieri mai erau trei paturi libere la Spitalul de Pneumoftiziologie, trei paturi la Spitalul de Recuperare și două paturi la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. În continuare, Spitalul Militar din Iași, desemnat oficial unitate suport COVID-19, stă gol. Cele 16 paturi puse la dispoziție pentru îngrijirea pacienților cu COVID-19 nu sunt date spre folosință de mai bine de o lună.

Conducerea unității medicale spune că nu poate primi pacienții cu COVID-19 pentru că, în urmă cu mai bine de o lună, mai multe cadre medicale au fost infectate cu COVID-19. De atunci, încearcă să reorganizeze activitatea medicală. De menționat este faptul că în mai multe alte spitale din Iași au existat situații similare, dar medicii au continuat să îngrijească pacienții, iar conducerea a căutat cele mai bune soluții de manageriere a personalului medical.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 noiembrie 2024
30 noiembrie 2024