PNL este și trebuie să rămână un partid național, cu specific tradițional, religios creștin, multicultural, multietnic și, în același timp, un partid liberal, se arată în moțiunea cu care Ludovic Orban își propune să câștige un nou mandat de președinte al formațiunii.
„Am luat decizia de a candida pentru că ştiu că am capacitatea, energia, forţa, priceperea și dăruirea pentru a duce, în continuare, Partidul Naţional Liberal spre noi victorii politice în interesul României. Pentru mine, bătălia pentru funcția de Președinte al Partidului Național Liberal nu este o bătălie personală, este o bătălie pentru principii, pentru valori, pentru a menține Partidul Național Liberal așa cum a fost din 1875, un partid al neamului românesc, un partid de oameni care își iubesc țara, un partid de oameni care pun pe primul plan interesul României, un partid care s-a identificat cu toate marile realizări ale României în istoria modernă și așa trebuie să rămână Partidul Național Liberal. Noi, Partidul Național Liberal, trebuie să avem această componentă naţională, trebuie să ne bizuim pe rădăcinile puternice pe care le avem în tot ceea ce înseamnă personalitate, tradiţie, cultură a poporului român”, se menționează în moțiunea depusă de Ludovic Orban pentru al doilea mandat de președinte al PNL.
Documentul integral, AICI! (.pdf)
Orban afirmă că obligația conducerii Partidului Național Liberal și a Guvernului PNL este aceea de a sprijini toate proiectele comunităților locale conduse de primari liberali și ale județelor conduse de președinții de Consilii Județene ale Partidului Național Liberal, pentru că, „la guvernare, oamenii te judecă după ceea ce faci, efectiv”.
„Garantez că voi fi implicat pentru ca toate aceste proiecte să fie realizate, pentru a ne prezenta în 2024 în fața electoratului cu ele, și a arăta că ne-am îndeplinit angajamentele. Voi fi alături de toate organizațiile noastre, oricând vor avea nevoie de mine, în prima linie a bătăliei politice, în toate campaniile pe care le vom derula în următorii 4 ani de zile. Voi fi în continuare un garant al unității Partidului Național Liberal pentru că am demonstrat de-a lungul întregii cariere că pentru mine unitatea Partidului Național Liberal a fost fundamentală și baza oricărui succes pe care l-am avut împreună. Am încredere în viitorul Partidului Național Liberal, am încredere în viitorul României”, adaugă liderul PNL.
El amintește că moțiunea „Forța Dreptei” din 2017 a fost moțiunea învingătoare a Partidului Național Liberal în ceea ce privește obiectivele politice asumate, respectiv: câștigarea alegerilor prezidențiale, câștigarea alegerilor locale și formarea Guvernului de către Partidul Național Liberal după alegerile parlamentare, precum și câștigarea alegerilor pentru Parlamentul European și a alegerilor locale parțiale.
„În prezent, la finalul acestui mandat de președinte al Partidului Național Liberal, obținut la Congresul din 2017, Partidul Național Liberal este cel mai puternic partid politic aflat la guvernare la nivel central și local, exercită trei dintre primele patru funcții de putere în stat, respectiv Președintele României, Prim-ministrul Guvernului și Președintele Camerei Deputaților, formează o majoritate parlamentară care susține o coaliție de guvernare în care deține o pondere de 55%, ocupă poziția de Comisar European pentru domeniul Transporturilor din partea României, conduce a treia delegație ca mărime din grupul Partidului Popular European din Parlamentul European și are cel mai mare număr de aleși locali, președinți de Consilii județene, primari, viceprimari, consilieri județeni și consilieri locali, din istoria partidului. În ultimii patru ani, Partidul Național Liberal a devenit una dintre cele mai credibile și mai puternice forțe de centru dreapta la nivelul Uniunii Europene”, arată Orban.
De asemenea, el afirmă că în mandatul său PNL „a reușit o performanță politică fără precedent în ultimii 30 de ani, demiterea unui guvern PSD prin moțiune de cenzură și formarea unui guvern liberal”.
Ludovic Orban afirmă că Partidul Național Liberal trebuie să-și asume rolul unei clarificări doctrinare în politică în următorii ani prin reafirmarea și promovarea valorilor fondatoare ale PNL și ale națiunii române moderne: drepturile și libertățile individuale, familia, credința creștină și națiunea.
„Partidul Național Liberal este și trebuie să rămână un partid național, prin apărarea valorilor care definesc poporul român, cu specificul nostru tradițional, religios creștin, multicultural, multietnic și, în același timp, un partid liberal, prin promovarea principiilor democratice liberale de dezvoltare economică care apără drepturile și libertățile individuale, democrația, separația puterilor în stat, egalitatea în fața legii și egalitatea de șanse. Democrația liberală este singurul sistem politic viabil care ne poate garanta valorile fundamentale: protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, stat de drept, alegeri libere, instituții independente, massmedia independentă, transparența actului de guvernare, societate civilă puternică și luptă anticorupție. Libertatea politică, libertarea economică, egalitatea de șanse și libertatea fiecărui cetățean de a acționa pentru împlinirea idealurilor sale sunt temelia progresului într-o societate modernă. În absența lor nu este posibilă dezvoltarea fiecărei persoane în parte și a societății în ansamblul său. Pentru Partidul Național Liberal, demnitatea umană este inalienabilă: individul este în centrul comunității și al acțiunii politice iar familia reprezintă fundamentul societății noastre. Libertatea individuală nu este posibilă fără responsabilitate socială. Tradiția creștină ne cere să ne respectăm aproapele și să îi tratăm pe toți oamenii în mod egal. Libertatea religioasă trebuie respectată”, se precizeaă în document.
Actualul lider al liberalilor apreciază că PNL trebuie să reafirme și să promoveze doctrina economică fondatoare a partidului, „Prin noi înșine!”.
„Partidul Naţional Liberal are nevoie, la toate nivelurile, de lideri, nu de şefi tentați să folosească abuziv puterea de decizie. Liderul este omul care inspiră, care indică direcţia, care se consultă în luarea deciziilor și care îi convinge pe oameni să îl urmeze pentru că dă încredere şi energie grupului. Așa am fost și așa vom rămâne. (…) Partidul Naţional Liberal are misiunea de a fi un aparător al democraţiei în România și cu atât mai mult exerciţiul democratic trebuie să fie funcţional în interiorul partidului. Deciziile partidului trebuie luate de organismele statutare ale partidului, după o largă şi prealabilă consultare a bazei partidului. Dezbaterea este singura cale normală care poate să conducă la decizii conforme cu voinţa reală a membrilor”, conform documentului.
Moțiunea lui Ludovic Orban are 40 de pagini.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, îşi depune candidatura pentru un nou mandat la şefia partidului joi, la ora 18.00.
Ludovic Orban și Florin Cîțu vor candida pentru funcția de președite PNL la Congresul formațiunii, care va avea loc pe 25 septembrie.