Prima pagină » Local » Iată imaginile de la exercițiul militar al Bazei 95 Aeriene din Bacău. Un elicopter Puma a survolat Iașul – FOTO

Iată imaginile de la exercițiul militar al Bazei 95 Aeriene din Bacău. Un elicopter Puma a survolat Iașul – FOTO

30 mai 2022, 10:02,
în Local

Vineri, 27 mai, în județul Iași a avut loc un exercițiu de instruire cu militarii Batalionului 151 Infanterie ,,Războieni”. În cadrul acestuia, un elicopter IAR-330 Puma aparținând Bazei 95 Aeriene din Bacău a survolat deasupra Iașului.

militari urcand intr-un elicopter

SA 330 Puma au fost produse peste 163 de exemplare, aproximativ 57 fiind exportate

Precizăm faptul că IAR 330 este un elicopter de luptă produs de Industria Aeronautică Română, sub o licență cumpărată de la firma franceză Aérospatiale; a fost una dintre puținele colaborări în plan militar dintre o țară NATO și una din blocul comunist, programul începând în iulie 1974.

Astfel au fost produse peste 163 de exemplare, aproximativ 57 fiind exportate (în țări precum Pakistan, Coasta de Fildeș, Emiratele Arabe Unite, Sudan, Ecuador). Un număr redus dintre acestea erau dotate cu flotoare gonflabile, pentru operațiuni maritime.

SA 330 Puma a fost proiectat și construit de firma franceza Aérospatiale pentru a satisface o cerere a Forțelor Terestre Franceze în privința unui elicopter de dimensiuni medii, capabil să opereze pe timp de noapte ori vreme nefavorabilă.

Bugetul.ro
Zile libere de la Guvern pentru toată România. Angajații și elevii se vor bucura de un nou weekend prelungit în perioada imediat următoare
redactia.ro
Nicușor Dan a promulgat legea cerută de foarte mulți români. Care sunt măsurile legale stabilite
Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
a1.ro
Primele imagini de la Insula Iubirii sezonul 9. Premiera, în curând pe Antena 1 și în AntenaPLAY
Playtech.ro
Staţiunea verii, la doar o oră de Bucureşti. Pentru 35 de lei pe zi te bucuri de piscine, şezlonguri ca în Grecia şi tobogane uriaşe
observatornews.ro
Copilul lui Ganea a murit în urma accidentului provocat de tatăl său. Câţi ani de închisoare riscă acum
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Zodia care va primi o moștenire importantă până la finalul lunii iunie 2025
realitatea.net
Guvernul dă 10.000 de lei pentru șoferii care au mașini vechi. Care sunt condițiile pentru a lua banii
SportpeSurse
Sărăcia lucie l-a izolat pe marele fotbalist român. Foștii colegi l-au dat uitării și trăiește din mila vecinilor
Playtech.ro
Pasărea care zboară la cea mai mare înălțime. Una a lovit un avion la 11.300 de metri în 1973
Dailybusiness.ro
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
RomaniaTV
EXCLUSIV Florinela Georgescu anunță inversiune termică în România. Caniculă urmată de rupere de nori
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
MapN sună alarmă despre ordinul de recrutare trimis românilor din Diaspora. Precizări de ULTIMĂ ORĂ – DOCUMENT
redactia.ro
E DOLIU in Romania. Institutul National de Statistica a facut anuntul: "Ne luam ADIO de la Ilie Dumitrescu.."
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 iunie 2025
07 iunie 2025