Prima pagină » Culinar » Iată cum poți să prepari cea mai bună supă chinezească – Aceste rețete te vor face să iubești bucătăria chineză

Iată cum poți să prepari cea mai bună supă chinezească – Aceste rețete te vor face să iubești bucătăria chineză

28 mart. 2025, 13:55,
în Culinar

Află cum poți face rețete de supă chinezească chiar la tine acasă, diferite de cele tradiționale, însă la fel sau chiar și mai delicioase.

Bucătăria chinezească este una dintre cele mai apreciate din întreaga lume, datorită multiplelor alimente delicioase și rețetelor consumate de către chinezi.

Iată cum poți face o supă chinezească cu pui

Pentru această rețetă vei avea nevoie de 300 grame de piept de pui, de 80 grame de noodles din grâu dur sau din orez, de 4 linguri de sos de soia, de 2 ardei kapia, de 200 grame de ciuperci champignon, de 1 ceapă, de 2 litri de apă, de boia dulce,  de piper și de sare, după gust.

Se curăță toate legumele, apoi se spală foarte bine. Se toacă ceapa cât se poate de mărunt, ardeiul se taie în cubulețe mici, iar ciupercile se feliază. Se pune într-o oală puțin ulei sau 2 linguri de apă și se călește ceapa, până când devine translucidă și se înmoaie puțin. După ce ai sotat ceapa, trebuie să adaugi ardeiul kapia, ciupercile și apa și să le lași la fiert, până când dau în clocot.

Adaugi apoi pieptul de pui și continui să le fierbi pentru încă aproximativ 15-20 de minute. După acest timp, condimentează cu boia dulce, piper și sare, sau mai poți adăuga condimentele tale preferate.

Adaugă acum tăițeii noodles aleși și mai lasă totul la fiert pentru câteva minute. La final, desfă tăițeii cu ajutorul unei furculițe, adaugă cele 4 linguri de sos de soia și mai adaugă condimente dacă este cazul. Supa se recomandă să fie servită imediat, fierbinte.

Rețeta de supă congee, inventată în urmă cu mai bine de 4.000 de ani

Pentru această supă vei avea nevoie de orez cu bob scurt, apă și puțină sare. Pentru acest preparat trebuie să te gândești care vrei să fie consistența sa. Dacă vrei să fie mai lichidă, trebuie să pui 10 părți de apă la una de orez. Dacă o vrei mai densă, trebuie puse 7 părți de apă la una de orez.

Se pun toate ingredientele într-un vas, apoi se pune la fiert pentru cel puțin 2 ore, la focul cel mai mic, cu un capac pus. La final va avea consistența unei paste, unde nu vei mai distinge boabele.

Când pui supa în bol, adaugă deasupra puțin sos de soia, ulei de susan și opțional, ceapă verde, pentru un plus de savoare. Dacă vrei să o reîncălzești și ți se pare prea vâscoasă, mai adaugă puțină apa și amestecă până când se încorporează.

Această supă este ideală dacă ești răcit, dacă ai dureri de stomac sau dacă pur și simplu nu te simți în formă, întrucât te ajută să te repui imediat pe picioare.

Pregătirea sa poate dura și până la 6 ore, pentru ca amidonul din orez să se descompună și să ușureze procesul de digestie. Cu cât va fi lăsată mai mult, va fi mai ușor de digerat.

O supă chinezească poate fi un preparat delicios și sănătos, pentru zilele în care nu mai vrei să mănânci tradițional și să încerci rețete noi.

Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
redactia.ro
Cine este tânăra ucisă de fostul iubit după ce i-a incendiat casa. Victima a fost rapită și în februarie de ucigaș
Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
a1.ro
Ipostazele seducătoare în care s-a pozat Alexandra Stan pe bancheta din spate a unei mașini
Playtech.ro
Prințesa Kate, apariție spectaculoasă lângă Macron! A impresionat, detaliul secret observat de puţini
observatornews.ro
Ministrul Sănătăţii vrea medici de familie la UPU, în spitalele publice: "O noutate pentru sistem"
Playsport.ro
CALCUL: Cât vor plăti românii pe benzină și motorină de la 1 august, după majorarea accizelor și a TVA-ului
Evz.ro
Pâinea se va scumpi în urma noilor măsuri fiscale. Cât vom da pe alimentul de bază
realitatea.net
Ce temperatură trebuie să setezi la frigider când afară e caniculă. Trucul prin care să scazi factura la curent
SportpeSurse
S-a aflat ce avere a lăsat Mihai Leu, dar și ce planuri ascunse avea
Playtech.ro
Care este pluralul corect pentru 'fier de călcat'? 80% dintre români îl folosesc greşit
Dailybusiness.ro
CCR a stabilit că statul poate elimina sporurile bugetarilor fără renegocierea contractelor. Bugetarii nu au drept absolut nici la grevă!
RomaniaTV
A murit părintele Ioan Mihai Măriuță. Avea doar 35 de ani. Preotul a lăsat în urmă o tânără soție și doi copii. Era un om cum rar se mai găsește!
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Şoc în politică. Ilie Bolojan ameninţă cu DEMISIA
redactia.ro
Se schimbă școala românească din temelii. Părinții riscă și închisoarea dacă nu respectă acest lucru.
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 iulie 2025
09 iulie 2025