Prima pagină » Cultural » Iată cum arată Letiţia, fiica Monicăi Pop. Este extrem de frumoasă şi de inteligentă

Iată cum arată Letiţia, fiica Monicăi Pop. Este extrem de frumoasă şi de inteligentă

26 aug. 2024, 09:36,
Cezar Bulgaru în Cultural

Deși este foarte cunoscută în domeniul medical, Monica Pop preferă să-și țină fiica și viața personală departe de ochii publicului. Letiția a ales o carieră diferită de cea a mamei sale și duce o viață mai discretă.

Letiția, fiica Monicăi Pop, are 36 de ani și este mamă. Deși nu a ales o carieră în medicină, la fel ca mama sa, împărtășește aceeași pasiune pentru animale. Este foarte implicată în protejarea animalelor fără stăpân și a celor aflate în suferință.

Cu ce se ocupă fiica Monicăi Pop

Letiția este o persoană multilingvă, cu două masterate: unul în științe politice, obținut într-o universitate anglofonă, și altul la ASE, în limba franceză. Este apreciată pentru inteligența și amabilitatea sa, iar în prezent își pune cunoștințele în slujba elevilor, predând limba franceză.

„A făcut franceza și acum vorbește în această limbă poate mai bine ca în română. Acum este profesoară la un cunoscut liceu particular și are un salariu mai mare ca al meu, ca director de spital‘, a declarat Monica Pop.

În 2019, familia Monicăi Pop s-a mărit. Letiția, fiica sa, a devenit mamă pentru prima dată, iar Monica Pop a vrut să împărtășească această bucurie cu urmăritorii săi de pe rețelele sociale.

„Un eveniment fericit ne-a dat prilejul şi privilegiul de a „cunoaşte’ un spital modern, cochet, curat, cu profesionişti desăvârşiţi! Mâini şi suflete de aur! Medici, de la primari la rezidenţi, asistente, infirmiere! Comportament profesional şi uman, impecabil! Oameni cu inimă mare!„, era mesajul scris de Monica Pop.

Monica Pop, despre prima ei cumpănă

Când avea opt ani, a trăit o experiență care a marcat-o profund. Bunica ei, simțind că se apropie de sfârșit, a trezit-o noaptea și a rugat-o să anunțe mama. Acest eveniment a făcut-o să se maturizeze brusc, temându-se că din cauza comportamentului ei, familia nu o va mai vrea înapoi.

„Prima cumpănă a fost când aveam opt ani. Bunica m-a sculat într-o noapte și mi-a spus că probabil va muri până dimineață și să merg la o rudă să dea telefon mamei mele să vină să mă ia. Eram doar eu și bunica în momentul acela.

Bunica mea a fost cel mai frumos om din lumea asta pentru mine și așa va rămâne câte zile o să am în lumea asta. Am luat bătaie de la 7 la 12 ani în fiecare zi, pentru că avea dreptate bunica mea, eram foarte neastâmpărată și am făcut tot felul. Am învățat bine întotdeauna, dar în rest alte calități, mai încet, mai puțin.

Mă pedepsea bunica mea, bine făcea și avea dreptate. Nu numai că nu i-am păstrat vreo supărare, dimpotrivă pentru mine, Dar atunci m-am speriat foarte rău, am încetat cu toate prostiile, iar o lună de zile am fost cel mai cuminte copil din Cluj.

Mă gândeam că așa neastâmpărată cum sunt, pentru că eram perfect conștientă, că dacă se întâmpla așa cu bunica, nu mă mai ia nimeni înapoi, pentru că sunt neastâmpărată. Lucruri dureroase. Aceea a fost prima cumpănă”, a declarat Monica Pop.

Fiica Monicăi Pop are 36 de ani, este mamă și predă limba franceză.

Bugetul.ro
Orașul în care nu a mai plouat de 600 de ani. Una dintre cele mai exotice capitale de pe planetă se bucură și de un fenomen meteorologic neobișnuit
redactia.ro
«TURUL DOI INAPOI» Cristela Georgescu primul mesaj dupa decizia judecatorilor
Bugetul.ro
Trei luni de foc în România. Explozia profețită de specialiștii în economie se referă la prețurile produselor din țara noastră în perioada următoare
a1.ro
Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu au fost prezenți la înmormântarea Papei Francisc. Cum a apărut președinte interimar al României
Playtech.ro
Fără pensii majorate pentru aceşti bătrâni. Lovitura de după Paşte pentru pensionari
observatornews.ro
Schimbare drastică a vremii: De la temperaturi de vară, la coduri galbene şi portocalii de furtuni. În Braşov, a plouat cu găleata şi a căzut grindina
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Decizie istorică pentru românii care au depus bani la CEC pe timpul lui Ceaușescu
realitatea.net
Se anunță scumpiri în lanț. Expiră plafonările pe care Guvernul nu se știe dacă le va mai prelungi
SportpeSurse
A șocat lumea cu gestul său. Lui Putin nu îi mai este frică de nimic! FOTO
Playtech.ro
Orașul din România unde nu plouă cu lunile, este cel mai secetos. Localnicii se bucură și la câțiva stropi
Dailybusiness.ro
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
RomaniaTV
Scăpaţi urgent de bancnotele de 20 și 50 de euro rămase prin portofele din vacanţe. Raport OFICIAL
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
redactia.ro
Care au fost, de fapt, ultimele cuvinte ale Papei înainte de a muri. Gestul emoționant pe care l-a făcut cu puțin timp înainte să intre în comă
ego.ro
Anca Alexandrescu, de nerecunoscut! În aceste imagini, îți e greu să-ți dai seama că ea este FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`