Prima pagină » Cancan » Iată cine a prins buchetul de mireasă la nunta Monicăi Bîrlădeanu. Este o femeie de succes din România

Iată cine a prins buchetul de mireasă la nunta Monicăi Bîrlădeanu. Este o femeie de succes din România

08 oct. 2024, 09:15,
Cezar Bulgaru în Cancan

După marele eveniment de sâmbătă, 5 octombrie, s-a aflat cine a prins buchetul de mireasă la nunta Monicăi Bîrlădeanu. Vedeta de televiziune și Valeriu Gheorghiță au avut parte de o ceremonie de nuntă spectaculoasă, la care au fost prezenți numeroși invitați de seamă din diverse domenii, inclusiv politică, medicină și showbiz.

Printre personalitățile prezente s-au numărat Andreea Marin, alături de partenerul ei, Adrian Brâncoveanu, dar și alte vedete precum Geanina Ilieș, Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea, Maria Buză, Andreea Raicu, Daciana Sârbu și Elvira Deatcu, însoțită de soțul său.

Cine a prins buchetul de mireasă la nunta Monicăi Bîrlădeanu

Monica Bîrlădeanu a strălucit la propria nuntă, impresionând prin eleganță și rafinament. Actrița a optat pentru două rochii de mireasă spectaculoase, care i-au subliniat stilul sofisticat. De asemenea, buchetul de mireasă a fost unul deosebit, alcătuit din flori de cala, cunoscute pentru semnificația lor profundă. Frecvent alese de mirese, aceste flori simbolizează rafinamentul și eleganța, calități pe care Bîrlădeanu le-a exprimat din plin în ziua cea mare.

Vedeta a respectat tradiția și a aruncat buchetul de mireasă, care a fost prins de Mirela Bucovicean, o femeie de succes în România, cunoscută atât ca antreprenor, cât și ca pilot de curse. Cu o carieră de peste 30 de ani în diverse domenii, Bucovicean și-a construit o reputație solidă în antreprenoriat, comunicare, PR, organizare de evenimente, identitate de brand, public speaking, industrii creative și design.

„Ne-a filmat Elvira Deatcu. E prima oară când stau la aruncatul buchetului.”, a scris cea care a prins buchetul de mireasă, pe Instagram.

Mirela Bucovicean i-a transmis Monicăi Bîrlădeanu și un mesaj special

Mirela Bucovicean a dezvăluit că, la sosirea la eveniment, actrița Monica Bîrlădeanu i-a spus că speră ca următoarea nuntă să fie a ei. Se pare că vedeta a avut o intuiție, întrucât Bucovicean a fost cea care a prins buchetul, confirmând astfel presimțirea actriței.

„Mare bucurie a fost nunta voastră, Monica Bîrladeanu și Valeriu Gheorghiță. Și asta s-a văzut în toată iubirea cu care v-au înconjurat prietenii prezenți, în iubirea dintre voi, în dansurile până dimineața. Vă doresc ca această iubire care v-a unit să crească în fiecare zi și noi să fim martorii a ceea ce e dat să fie.

Și, Monica, îți mulțumesc pentru predarea ștafetei. Când m-ai întâmpinat mi-ai spus ‘următoarea să fie a ta’. Ca un făcut, pentru prima oara când stau la aruncatul buchetului, l-am și prins.”, a scris Mirela Bucovicean pe Instagram.

Mirela Bucovicean este o antreprenoare română cunoscută în special pentru activitatea sa în domeniul modei, fiind fondatoarea platformei Molecule-F. Aceasta a fost creată ca prima „casă digitală” a designerilor din România, având scopul de a promova și vinde colecțiile designerilor români online. De-a lungul anilor, platforma a evoluat semnificativ, trecând de la un număr limitat de designeri la aproape 100, demonstrând o adaptare constantă la cerințele pieței și tendințele din industria modei.

La nunta Monicăi Bîrlădeanu, Mirela Bucovicean a prins buchetul de mireasă cu toate că a fost prima dată când participat la acest obicei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024