Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor, dar care, atunci când nu le este respectată sărbătoarea, devin surate cu Rusaliile, care sunt zâne rele. Fetele strâng flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sarbatoarii, în credința că își vor visa ursitul. În unele zone fetele își fac coronițe din Sânziene pe care le lasă peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de măritiș în vara care începea.
În fiecare an, creştinii ortodocşi serbează naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Domnul Iisus în apa Iordanului. În calendarul popular, sărbătoarea este denumită Sânziene, în Ardeal, iar în Muntenia şi Oltenia – Drăgaica
Născută dintr-un străvechi cult al soarelui, Sărbătoarea Sânzienelor nu şi-a pierdut coloratura păgână, deşi este asociată cu o mare aniversare creştină: naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.
În ajun de Sânziene, seara, se întâlnesc fetele ce vor să se mărite cu flăcăii ce doresc să se însoare. Băieţii fac ruguri, aprind flăcări şi le învârt în sensul mişcării Soarelui la apus, strigând:
Du-te Soare, vino Lună,
Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea floare,
Galbenă, mirositoare;
Fetele să le adune,
Să le prindă în cunune,
Să pună la pălărie
Struţuri pentru cununie;
Boabele să le răstească,
Până-n toamnă să nuntească!
Fetele fug şi culeg flori de Sânziene (Drăgaică), din care împletesc cununi. Cu aceste cununi se întorc în sat şi le aruncă peste casă; dacă se agaţă cununile de hornuri, fetele se vor mărita chiar în acel an. A doua zi, în zori, cetele de feciori străbat satele, cu struţuri de sânziene la pălărie, în semn că au căzut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor ce îi interesează. Ei chiuie şi strigă:
Du-te Lună, vino Soare,
Că tragem la-nsurătoare;
Cununile neursite
Zac sub hornuri azvârlite.
Până-n miezi, cu steagu-n frunte,
Trec feciorii după slute,
C-alde alea nedirese
Nu vor să fie mirese.
În noaptea de Sânziene, se spune că înfloreşte feriga, a cărei floare strălucitoare se păstrează pentru vrăji, descântece şi leacuri.
Rugaciunea care se rosteste in aceasta zi:
„Sfinte Ioane, Sfinte Botezatorule, tu ai fost chemat de Dumnezeu, inca inainte de a te naste, sa-i pregatesti pe oameni pentru venirea Fiului Sau, iar multimile atrase de faima sfinteniei tale si de puterea Duhului Sfant, ca cel al profetului Ilie, primeau botezul pocaintei in semn de convertire la Dumnezeu.
Tatal ceresc ti-a destainuit pe Fiul Sau, cand a voit sa fie botezat de tine si tu l-ai facut cunoscut ucenicilor tai, zicand: „Iata Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii!”
Aceasta chemare atat de mare, pe care Insusi Mantuitorul nostru a recunoscut-o, cand a spus ca nu s-a nascut un om mai mare decat tine, nu te-a facut mandru, ci ti-a dat cea mai adanca smerenie, pe care ai exprimat-o cu aceste cuvinte: „Nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintei.
Si El trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez!” Tu ai voit sa-ti jertfesti viata pentru a apara sfintenia casatoriei, infruntandu-l pe regele Irod, care traia nelegitim cu sotia fratelui sau. Te rugam mijloceste-ne la Dumnezeu o sincera convertire si o iubire puternica fata de El, ca sa-L urmam tot timpul vietii noastre, iar la sfarsit sa-L preamarim pentru toata vesnicia. Amin”.