Vacanța de vară, mult așteptată de copii, poate cauza bătăi de cap părinților care lucrează și nu au în grija cui să-și lase micuții. La nivelul județului Iași, cele mai multe soluții costă. În urmă cu 20 de ani, taberele de stat erau cele mai accesate, însă lucrurile s-au schimbat radical. Autoritățile pasează responsabilitatea
Cu excepția taberelor private, în momentul de față, județul Iași „se laudă” cu o singură tabără funcțională, și anume Muncel I. Celelalte tabere de stat care în trecut erau cunoscute și apreciate (Strunga, Pârcovaci, Bucium, Valea Seacă, Muncel II, Ciric) se află de ani întregi în conservare sau au fost retrocedate. Astfel, părinții cu bani sunt nevoiți să apeleze la cele private care nu sunt deloc accesibile, dar care le înlocuiesc de mult pe cele pe care nu le mai oferă statul.
Taberele din Iași, pe cale de dispariție
Taberele de vară reprezintă o oportunitate pentru oricine de a-și dezvolta diverse abilități, dar și pentru a se distra, socializa și pentru a lega noi prietenii. Directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Iași (JTS), Dan Stătescu, a vorbit despre situația taberelor ieșene ce cândva atrăgeau mulți copii. Muncel I, din localitatea Mogoșești Siret, este singură tabără de stat disponibilă și în ziua de astăzi, încadrându-se în normele europene.
„Singura tabără de stat din județul Iași care funcționează și are un grad de ocupare mare, de aproape 100 de locuri, este tabăra Muncel I. Taxa per serie, adică pe săptămână, se apropie de suma de 800 de lei. Au loc activități sportive, există săptămânal câte o tematică. Se află în topul taberelor la nivel național. Restul sunt în stare de degradare, este nevoie de investiții majore pentru ca micuții să aibă parte de condiții decente. De taberele Pârcovaci și Bucium nu ne ocupăm noi, știu că cea din Bucium a fost retrocedată, iar tabăra Ciric este în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului și este închisă.
S-a chinuit primăria să facă ceva încât să o ia, să o redeschidă… Din păcate, este în conservare de aproximativ 10 ani, nu cred că va fi reabilitată prea curând. Aceasta chiar ar avea potențial. În momentul de față, știu că terenul de sub clădirile noastre este intabulat de către Consiliul Local Iași și probabil în viitor, probabil, o să fie dată Consiliului Local. În exact aceeași situație se regăsesc și taberele Strunga, Valea Seacă și Muncel II. Strunga este dorită de Consiliul Local… Terenul de la Valea Seacă este concesionat de către Consiliul Local, nu este al nostru”, a declarat Dan Stătescu, directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret.
Cine se ocupă de fostele tabere
Punctual, de taberele Muncel I, II și Strunga se ocupă Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, însă nu sunt suficienți bani. Muncel I este singura funcțională, iar Muncel II și Strunga ar fi dorite de Consiliul Local.
„Terenul este public, al comunei, clădirile sunt ale Direcției. Nu putem face nimic până nu se rezolvă cu clădirile. Dacă s-ar rezolva, cred că am pune un anunț de vânzare”, a declarat Ioan Agafiței, viceprimarul comunei Strunga.
Mai departe, tabăra Bucium a fost retrocedată unui proprietar necunoscut, iar terenul taberei de la Valea Seacă a fost concesionat de către Consiliul Local. Viceprimarul Primăriei Valea Seacă, Radu Miron, nu a putut să ofere un punct de vedere.
În ceea ce privește tabăra Pârcovaci, terenul este public, aparține de comuna Deleni, iar construcțiile sunt ale Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași.
„Terenul public este al comunei Deleni, iar clădirile sunt ale ISJ-ului. A fost și o chestiune de retrocedare, terenul este cumva și peste mână pentru noi. Nu interzicem ISJ-ului să pună să refacă tabăra, suntem deschiși”, a declarat primarul Dumitru Prigoreanu.
Mai mult, tabăra Ciric se află în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, cu toate că Primăria Municipiului Iași vrea să o obțină.
„Aparține Ministerului Tineretului și Sportului, ei au date, noi am vrea să ni-l cedeze. Am redeschide oricând această tabără, chiar dacă ar aduce copii de oriunde”, a menționat primarul Mihai Chirica.
Imaginea taberelor de stat astăzi
Reporterii BZI au văzut taberele Strunga și Ciric, acolo unde peisajul este de-a dreptul dezolant. La Strunga, cabanele aflate în pădure, la capătul unei alei ce nu poate fi parcursă cu mașina, sunt distruse de timp. Geamurile sunt sparte, buruienile acoperă aproape totul, în timp ce din băile pe care în trecut le foloseau sute de copii au mai rămas doar pereții de susținere, acoperișul de țiglă veche și chiuvetele. Pânzele de păianjen au pus stăpânire pe loc. La Ciric, niște câini păzesc proprietatea în care accesul persoanelor străine este interzis.
„Fiecare dintre aceste tabere se află într-o stare mai avansată sau nu de degradare. Este important de spus că, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, de exemplu, aceste tabere aveau mai mult potențial, 1000 de metri pe vremea aceea însemnau mai mult decât în prezent, când trebuie îndeplinite foarte multe criterii pentru a pune pe picioare o tabără”, a declarat Dan Stătescu, directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret.
Dacă luăm în calcul cele spuse, șansele ca taberele de stat să fie din nou funcționabile sunt mici.
Alternativa de la privat
Făcând o paralelă cu situația taberelor de stat, tabăra privată „Alegria” din Iași se bucură de succes, punând accent, de 7 ani, pe importanța sportului în viața copiilor, respectiv a adolescenților. Iulian Dumitru, managerul taberei „Alegria”, a susținut că motivul pentru care a decis să facă o tabăra privată este reprezentat de faptul că Iașul nu există are astfel de locuri pentru copii.
„Am vrut să-mi trimit copilul într-o tabără și mi-am dat seama că este loc de ceva mai bun. Nu a fost o chestiune forțată, nici acum nu e, chiar dacă avem solicitări inclusiv din străinătate. Specificul taberei ar fi dezvoltarea personală a tinerilor prin activități motrice, marea majoritate în natură, dar au loc și alte activități asociate ce stimulează creativitatea. Noi încercăm să completăm goluri pe care sistemul nu le umple, suntem cumva propriii noștri miniștri. În general, pot fi înscriși toți copiii care nu mai plâng după părinți, adică cei începând cu vârsta de 5 ani, până la vârsta de 17 ani”, a menționat managerul.
Tabăra se derulează pe durata a 4 serii, câte o săptămână pentru fiecare. Autocarul cu copii pornește din Iași, iar în funcție de locul în care se desfășoară activitatea sunt preluați și cei din alte zone. Un pachet pentru un copil ce dorește să meargă în tabără costă mai mult decât la Muncel I, 1.680 de lei, fiind incluse cazarea, mâncarea, cheltuielile de drum, dar și articolele vestimentare personalizate.
Echipa „Alegria” este formată din 12 cadre didactice din ciclul preuniversitar și universitar, o parte dintre acestea lucrează cu copii de pe vremea taberelor de vară administrate de stat.
Verificați de cat este director acest STATESCU!Mau verificați și ce a făcut în tot acest timp.Va spun eu,NIMIC!
Statescu….singurul lucru pe care il face acest tigan este sa fure zilnic de peste 10 ani.
Orașul Iasi este al lui Chirica. Nu va atingeți de el, ca e proprietatea lui și are voie să facă ce vrea în acest oraș, sa se îmbogățească în continuare, să nu fie tras la răspundre de dosarele penale care îl incriminează, să continue incălcarea legilor Statului -într-un cuvant, să încalce flagrant Constituția și să sfideze localnicii. E mândru de Orașul lui ca fiind cel mai poluat din țară. Ce-i trebuiesc tabere?! No dom-le că nu au țeparii locuri de construcții pentru a primi parale cu vagoanele. E fericit doar pentru copii lui cei cinci să o ducă super de bine în continuare, nu-l interesează de ai altora. Așa că legiuitorii să-lmcorcolească, și măria sa partidul PNL să-l slăvească în continuare cu încă un mandat de șmecher.
Tot va plangeti de Chirica… Cine l-a votat? Voi….
Mergeti la vot si NU il mai VOTATI si atunci se mai rezolva din probleme
Chirica un penal…un lingău si un moest. 3 neveste toate cwrve si copii oligofreni!!! Chirica un jeg!!!
La puscarie cu vita corupta de chirica ,penalul de aivanoaiei si toata sleahta lor de escroci borfasi care fura iesenii de mult f mult timp !!!