Cu siguranță, nu o dată, te-ai întrebat ce înseamnă când visezi sânge și care sunt conotațiile pozitive ori negative ale unui astfel de vis. Potrivit oniromanţiei, sângele este semn al dragostei şi al sexualităţii, atât în sens pozitiv, cât şi negativ. Așadar, este semn al vieţii, astfel că poate însemna necesitatea unei pierderi sau renunţări pentru că mai apoi să vină câştigul sau răsplata.
Visele reprezintă o parte importantă a somnului nostru. Fără ele creierul nu s-ar putea odihni şi ar fi un semn că nu dormim profund. Există vise care nu ne impresionează cu nimic, însă sunt vise în urma cărora putem fi profund afectați chiar şi zile întregi. Astfel, acest lucru ne face să ne punem întrebări cu privire la semnificaţiile simbolurilor pe care le vedem pe durata acţiunii visului.
Un vis încărcat de profunde semnificații este cel legat de sânge, care este simbolul energiei vitale. Totuși, deoarece este asociat cu scene de violență, de agresiune sau accidentele, sângele are un caracter înspăimântător în vis. Totuși când visezi sânge, acest lucru poate constitui un simbol pozitiv, de viață și de forță.
Ce înseamnă când visezi sânge
Tradiţia populară tratează visele în care apare sângele ca pe un semn rău. Aceste vise pot prevesti dezamăgiri profunde, tristeţe şi întâmplări nefericite. Atunci când visezi sânge în orice context înseamnă că nu eşti mulţumit de ce se întâmplă în viaţa ta şi de cum merg lucrurile pentru tine.
De asemenea, sângele este văzut ca fiind ceva de nepreţuit al posesorului. Este un simbol al unui rău necesar care trebuie pierdut pentru a fi recâştigat sau ori un simbol al iluziilor înşelate, al aşteptărilor care întârzie să apară. În plan personal, semnificația sângelui din vis arată dezamăgiri în dragoste sau discuţii aprinse între parteneri. Totodată este vorba și de a-ţi fi înşelate sentimentele sau de a-ţi fi furat ceva de preţ.
Ochi sângerând în vis
În principiul, orice pierdere de sânge se traduce printr-o pierdere. În acest caz, fiind vorba de ochi, un astfel de vis are o relevanță aparte. Astfel, dacă vezi roşu în faţa ochilor ca o perdea de sânge, poate fi un semn de câştigare a unor venituri materiale substanţiale. Doar că de acestea nu vei dispune fără certuri şi violenţă.
Ce înseamnă dacă verși sânge în vis
Atunci când visezi că sângele curge dintr-o tăietură înseamnă că vei avea parte de o refacere. Un astfel de vis ar putea semnifica faptul că vei reuși să îți recuperezi anumite pierderi materiale. Însă daca visezi sânge de cuțit înseamnă că ești în mare primejdie iar dacă visezi sânge de om se spune că vei avea noroc. Sângele care curge din nas înseamnă că vei afla o știre proaspătă care te entuziasmează.
Pata de sânge în vis
Atunci când visezi haine pătate de sânge ar putea însemna prezenţa unor prieteni falşi în anturajul tău. Dacă visezi propriile haine pătate de sânge este semn că ai în preajma ta prieteni care te apasă prea mult cu problemele lor. Petele de sânge pe haine arată că porţi asupra ta urmele unor fapte săvârşite de tine şi de care nu eşti foarte mândru.
Dacă urmele de sânge sunt uscate, faptele au fost săvârşite în trecut şi nu te mai afectează chiar atât de mult. Dacă urmele de sânge sunt recente şi încă umede, efectele faptelor tale încă se văd. Iar dacă sângele curge prin haine, este un semn major că reputaţia ta are de suferit. Oricât ai încerca să îţi ascunzi defectele, nu reuşeşti să îţi controlezi foarte bine adevăratul temperament.
Sângerare abundentă în vis
Dacă o persoană săracă se va visa sângerând, este un semn că necazurile vor înceta. În schimb, dacă o persoană bogată se visează sângerând, acesta urmează să sufere anumite pierderi mari. A visa o sângerare excesivă, din orice parte a corpului tău sau al altcuiva, sugerează faptul că nu trebuie să muncești prea mult.
Dacă visezi că sângele curge din ceva sau cineva înseamnă că vei reuși să strângi mulți bani. Însă dacă sângele curge din tine înseamnă că trebuie să te ferești foarte mult deoarece e posibil un deces printre cei apropiați.
Hemoragie în vis
Hemoragia indică o pierdere de energie nervoasă care se datorează dificultăților, supărărilor. Astfel, o rană cu hemoragie la gură semnalează un conflict cu cei din casă. Inima care sângerează anunță o ruptură sentimentală. Pentru femeie, o hemoragie în vis indică o viață afectiva extrem de săracă şi prevestește singurătatea şi deteriorarea sănătății.
În măsura în care sângele este lichidul vieţii, orice hemoragie semnalează pierderea vitalităţii, ba chiar începutul unei depresii. La drept vorbind, nu este un vis premonitoriu, întrucât reflectă mai degrabă o rană veche resimţită. Totodată, acest tip de vis anunţă o stare proastă de care trebuie să ne îngrijim urgent.
Ce înseamnă când visezi că scuipi sânge
Dacă visezi că scuipi sânge, este un indiciu că îţi doreşti să elimini toate lucrurile urâte care te chinuie în viaţa de zi cu zi. Unii spun însă că un astfel de vis este semn că te vei îmbogăţi sau vei avea parte de un câştig material.
Daca cineva visează că scuipă sânge, acesta poate fi semn al unei boli. Așadar, fie urmează să se instaleze, fie există deja și de care organismul vrea să scape, să o vindece. Poate semnifica și dorința de a elimina din viața personală ceea ce nu vă mai mulțumește.