Fermierii din Iași care vor să acceseze fonduri europene din PNDR 2021-2027 au la dispoziție sume importante pentru investițiile din mediul rural. Cea mai mare sumă alocată unei sesiuni de depunere a proiectelor este cea destinată tinerilor fermieri care vor să devină oameni de afaceri în localitățile natale
Fermierii din Iași au la dispoziție sute de milioane de euro pentru investițiile în afacerile din mediul rural, în Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2021-2017. În această perioadă sunt alocate mai multe fonduri pentru ieșenii care vor să se instaleze ca tineri fermieri, vor să modernizeze exploatațiile agricole sau intenționează să se asocieze într-un grup de producători. Astfel, anul acesta vor fi lansate noi sesiuni de depunere a proiectelor, pe lângă cele deja deschise la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Pentru tinerii fermieri care vor să devină antreprenori a fost alocată suma de 100 de milioane de euro, submăsura 6.1 – „Instalarea tinerilor fermieri”. De asemenea, ieșenii care vor să acceseze fonduri neramburabile în sesiunile de finanțare deschise în submăsura 4.1 – „Investiții în exploatații agricole” – , au la dispoziție 760 de milioane de euro pentru procesarea și marketingul produselor, zootehnie, legume, investiții în exploatații pomicole. În PNDR 2021-2027 sunt alocate fonduri și pentru submăsurile 4.3 – „Investiții pentru infrastructura agricolă” – , submăsurile 6.2 și 6.4 din domeniul nonagricol, dar și submăsura 6.3, destinată micilor afaceri de familie. Fondurile alocate pentru aceste submăsuri sunt de câteva zeci de milioane de euro.
Fermierii din Iași pot accesa fonduri europene de sute de milioane de euro în perioada 2021-2027
Cei mai mulți bani europeni au intrat în conturile tinerilor fermieri din Iași în perioada 2015-2021, sumele accesate fiind de aproximativ 10 milioane de euro. Astfel, tinerii au înființat mici afaceri de familie cu sume cuprinse între 15.000 și 40.000 de euro fiecare, fiind vorba de investiții în ferme zootehnice, apicole sau vegetale dezvoltate în mai multe comunități din mediul rural. Fermierii din Iași care însă au avut nevoie de fonduri europene pentru a schimba utilajele vechi cu altele noi, au accesat sume cuprinse între 100.000 și 400.000 de euro. Marii fermieri care exploatează suprafețe de câteva mii de hectare au investit milioane de euro în parcurile auto, reușind să facă agricultură performantă cu ajutorul noilor achiziții. Aceste sume vor putea fi accesate și în cadrul PNDR 2021-2027.
Tinerii din Iași care s-au întors din străinătate pot să devină fermieri cu ajutorul fondurilor europene
Singura sesiune de depunere a proiectelor deschisă pentru fermierii din Iași în această perioadă este cea pentru instalarea tinerilor care s-au întors din străinătate și vor să devină agricultori cu acte în regulă. Aceștia mai pot depune proiectele până la data de 5 iulie 2021, iar sumele care pot fi accesate sunt cuprinse între 40.000 și 50.000 de euro. Până în prezent au fost depuse 10 proiecte din partea tinerilor care s-au întors din Iași și vor să devină agricultori. Submăsura 6.1 – „Instalarea tinerilor fermieri” – este una dintre cele mai accesate submăsuri în cadrul PNDR 2014-2020.
Astfel, din cele 327 de proiecte depuse în cadrul acestei submăsuri, 80 la sută au fost aprobate la finanțare și sunt în diverse stadii de implementare a proiectelor. În ultima sesiune de finanțare deschisă în vara anului 2020, ieșenii au depus 11 proiecte, toate eligibile la finanțare, iar banii pentru acești beneficiari au fost virați de AFIR în conturile ieșenilor. Fermierii au investit banii în ferme zootehnice, apicole sau vegetale, dar și în afaceri inedite, cum este o fermă cu struți care va fi înființată la Strunga, Iași. O altă sesiune de finanțare care va fi deschisă la jumătatea acestei luni este cea destinată asigurărilor culturilor, submăsura 17.1.