Prima pagină » Cultural » Mozaic muzical » Iată câte operații estetice are Carmen de la Sălciua. Ce complexe avea artista înainte de ajunge pe mâna esteticianului

Iată câte operații estetice are Carmen de la Sălciua. Ce complexe avea artista înainte de ajunge pe mâna esteticianului

07 apr. 2022, 09:32,
în Cultural

Carmen de la Sălciua arată cu totul diferit față de momentul în care s-a lansat în industria muzicală și multe persoane se întreabă câte operații estetice are. Cântăreața se bucură în prezent de un real succes și are o mulțime de fani. Pe plan personal pare că lucrurile s-au aranjat într-un final, iar pe plan profesional cântările îi merg foarte bine.

Fiind o fire extrem de sinceră și de deschisă, Carmen nu s-a jenat niciodată să recunoască că a ajuns pe mâna medicilor esteticieni pentru a obține aspectul mult dorit.

Câte operații estetice are Carmen de la Sălciua

Transformarea prin care a trecut Carmen de la Sălciua este mai mlt decât evidentă. Nu de puține ori internauții au avut replici acide la adresa artistei acuzând-o de faptul că a exagerat cu intervențiile chirurgicale. Cântăreața a reacționat la aceste comentarii și precizat faptul că singurele intervenții la nivelul feței ar fi acidul hialuronic din buze, operația de rinoplastie și fațetele dentare.

„Sunt așa cum m-a lăsat Dumnezeu! Ajustările estetice: o rinoplastie pentru că aveam nevoie! Restul nu sunt operații! E normal să ai grijă de tine ca femeie! Dacă îți plac melodiile mele îți mulțumesc! De restul frustrărilor nu sunt interesată, absolut deloc! Nu am jignit și nu am judecat deciziile nimănui și mi-ar plăcea să se comporte toți oamenii așa!

Nu am spus despre mine că aș fi model, nu m-am autointitulat nicicum …am lăsat oamenii mereu să creadă ce vor! Cei care vor să vadă dincolo de o poză …vor vedea! Din păcate, nu faci parte din acea categorie! Oricum ar fi și oricum ar arăta un om, nu are nimeni dreptul să judece!”, a scris Carmen de la Sălciua pe contul ei de Instagram, la momentul respectiv.

Are sau nu Carmen de la Sălciua silicoane?

Cu toate că multe persoane o bănuiesc de faptul că aceasta ar avea implanturi cu silicoane, cântăreața susține că acest lucru este fals. Artista a stiut mereu cum sa isi puna in evidenta trupul si din acest motiv multe persoane se intrebau daca nu are si alte interventii.

„Nu am niciun implant mamar. Singura operație a mea este cea la nas, rinoplastie. În rest, mici ajustări la nivelul feței, însă vreau să vă spun că operația la nas mi-a schimbat întreaga fizionomie a feței pentru că eu chiar aveam o problemă cu asta”, a continuat artista, despre faptul că se spune că are silicoane. Cu mai mult timp în urmă, Carmen le povestea fanilor săi despre complicațiile cu care s-a confruntat după operația de rinoplastie. Se pare că, la momentul respectiv, nu putea să respire decât pe gură.

„Singura senzație pe care am simțit-o după anestezie, după ce m-am trezit din operație, a fost de disconfort, pentru că nu puteam să respir decât pe gură. Dar asta a durat doar șase zile, iar după doamna doctor s-a ocupat”, a povestit Carmen de la Sălciua pe Instagram, la scurt timp după ce și-a făcut operația de rinoplastie.

Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
redactia.ro
Imagini de la operațiunea secretă făcută de Mossad în Iran. Cum au reușit agenții israelieni să-i atace pe iranieni chiar de pe teritoriul lor
Bugetul.ro
Gospodarii care își ridică un solar în grădină pot primi amenzi chiar şi de 100.000 de lei, dacă nu sunt atenţi la o serie de norme banale
a1.ro
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan
Playtech.ro
Cum poţi răcori apartamentul cu nişte sticle de plastic? Trucul te salvează în zilele caniculare
observatornews.ro
Zidarii, înlocuiţi de roboţi în România. Lucrează fără oprire şi "cer" 30 de euro pe metrul pătrat
Playsport.ro
Ce sumă maximă poți retrage de la bancomat fără să fii luat la întrebări de bancă sau de ANAF
Evz.ro
Schimbare majoră la permisul de conducere. Legea merge la promulgare
realitatea.net
Reguli mai DURE pentru călătoria cu avionul în spațiul UE. Orice solicitant va avea nevoie de autorizație de călătorie
SportpeSurse
Adio, Digi Sport! Cutremur pe piața media de sport din România
Playtech.ro
Cum poţi răcori apartamentul cu nişte sticle de plastic? Trucul te salvează în zilele caniculare
Dailybusiness.ro
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
RomaniaTV
Telenovela Duduianu continuă. Ciprian Pian a făcut pușcărie din cauza fostei concubine. El, din răzbunare, a închis-o într-un portbagaj
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Blocaj total la negocierile pentru Guvern. Ilie Bolojan a refuzat categoric să fie prim-ministru
redactia.ro
De ce nu mai vrea Ilie Bolojan să fie premier. Nicușor Dan a dat răspunsul
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`