Prima pagină » National » Iată când se dau pensiile în aprilie 2025. Cine primește banii mai devreme, înainte de Paște

Iată când se dau pensiile în aprilie 2025. Cine primește banii mai devreme, înainte de Paște

01 apr. 2025, 09:46,
Cezar Bulgaru în National

S-a aflat când se dau pensiile în aprilie 2025. În luna aprilie, distribuirea pensiilor va suferi modificări, iar mulți seniori se întreabă când își vor primi banii înainte de Paște. Deși o parte dintre plăți vor fi efectuate conform programului obișnuit, anumite categorii de pensionari vor beneficia de viramente anticipate.

Iată cine sunt cei care vor încasa pensiile mai devreme!

Când se dau pensiile în aprilie 2025

Aproape cinci milioane de pensionari din România așteaptă lunar pensiile, iar autoritățile adaptează periodic procedurile pentru o distribuție eficientă. De obicei, plățile sunt efectuate între 1 și 13 aprilie, însă anul acesta vor exista modificări în calendarul de viramente.

Cei care își încasează pensia prin Poșta Română vor primi banii conform programului obișnuit, la începutul lunii aprilie. În schimb, pensionarii care au optat pentru virament bancar vor beneficia de o plată anticipată, primindu-și pensiile mai devreme decât de obicei.

În mod obișnuit, pensionarii care primesc banii pe card îi au în cont pe 12 ale lunii. Totuși, în aprilie 2025, această dată cade sâmbătă, motiv pentru care plățile vor fi efectuate anticipat. Astfel, beneficiarii vor avea acces la fonduri înainte de weekend și de sărbătorile pascale.

Decizia de a vira pensiile în avans vine în sprijinul seniorilor, evitând întârzierile cauzate de zilele nelucrătoare. Astfel, beneficiarii vor putea să își facă liniștiți cumpărăturile de Paște și să se pregătească pentru sărbători fără griji financiare.

Pe lângă virarea mai rapidă a pensiilor pentru cei cu card bancar, o altă categorie de pensionari va primi un sprijin financiar suplimentar. Cei cu venituri de până la 2.570 de lei vor beneficia, în aprilie 2025, de un bonus de 400 de lei, conform măsurilor adoptate de autorități.

3.700 de lei pentru pensionarii din România, în luna aprilie

Mii de pensionari din România vor beneficia de un bonus financiar de 3.700 de lei luna aceasta, potrivit surselor oficiale din cadrul Casei Naționale de Pensii. Suma reprezintă plăți restante rezultate în urma recalculării pensiilor conform noii legislații.

„Mai avem înscrierile noi pe legea veche valabilă până la 31 august 2024, cu deciziile emise între 1 iulie și sfârșit de august când am terminat noi dosarele, care la fel nu au putut fi puse în plată, nu au primit puncte de stabilitate deci nu figurau ca pensionari decât jumătate dintre ei. Primeau un talon forțat printr-un Excel și introdus în bază. Acum, avem flux și pentru aceste dosare. O parte le punem pentru aprilie și cumva degrevăm și un calup de dosare care erau în așteptare” , au declarat surse din cadrul Casei de Pensii.

Mii de pensionari care nu și-au primit sumele corecte din cauza unor probleme tehnice vor beneficia acum de plăți restante. Programul informatic necesar recalculării pensiilor conform noii legislații a devenit funcțional abia după șase luni de la intrarea în vigoare a legii, scrie Newsweek.

Pe lângă majorarea medie de 550 de lei lunar, pensionarii afectați de întârzieri vor primi retroactiv aproximativ 3.500 de lei ca plată compensatorie pentru lunile anterioare.

Acum s-a aflat și când se dau pensiile în aprilie 2025.

Bugetul.ro
Ilie Bolojan, dator vândut la stat. Cum a reușit să scape fostul președinte interimar de afacerea care aproape că l-a adus la sapă de lemn
redactia.ro
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost redusă. Adrian Alexandrov, detalii neștiute despre familia sa
Bugetul.ro
Moartea milionarului din Pipera a lăsat în urmă o companie care deține numeroase imobile în toată Capitala. Cine a fost Mario Felice, fondatorul Nusco
a1.ro
Chef Ștefan Popescu și chef Alexandru Sautner, primele reacții după Finala Chefi la cuțite, sezonul 15. Ce au transmis
Playtech.ro
Anunțul făcut de Cleopatra Stratan după 4 ani de căsnicie: “Așa o să ne fie!”
observatornews.ro
Guvernul pregăteşte concedieri la stat şi eliminarea sporului de antenă. Soluţiile propuse de Iancu Guda
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Orban face în Ungaria ce nu au îndrăznit nici cei mai mari dictatori. Părinții n-au de ales
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Ilie Bolojan i-a lăsat un bilețel lui Nicușor Dan pe care i-a scris o dată și cel mai mare eveniment care a marcat România
Playtech.ro
Testul simplu care îți arată dacă telefonul te ascultă. Experții în securitate cibernetică arată cum poți afla adevărul în câteva minute
Dailybusiness.ro
Marilu, acuzații grave la adresa fostului iubit: „Pot să recunosc, după atât timp, că am fost bătută de el”
RomaniaTV
MApN, anunț important, de ultimă oră, care îi vizează pe toți românii. Ce urmează să se întâmple
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Fenomenul meteo mai periculos ca alertele de Cod Roşu de furtuni. Alertă de la meteorologi
redactia.ro
Imaginile momentului! Cum au fost săltați Nicușor Dan și iubita sa de către jandarmi și băgați în dubă
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`