Prima pagină » Local » Iaşul va avea un nou stadion. Iată unde va fi construit
Iaşul va avea un nou stadion. Iată unde va fi construit

Iaşul va avea un nou stadion. Iată unde va fi construit

02 iul. 2024, 12:45,
BZI.ro, în Local

Ieşenii se vor bucura de un nou stadion. Astfel, construcţia va fi amplasată pe şes Bahlui, în apropierea complexului ERA.

Pentru începerea lucrărilor, Primăria are la dispoziţie 100 milioane de lei. Suma de bani va fi împrumutată de la BRD.

Noul stadion ar fi trebuit să dispună de 20.000 de tribune

În august 2020, Mihai Chirica anunța că proiectul privind studiul de fezabilitate al Stadionului „Regele Ferdinand I” a fost finalizat și că va avea o capacitate de 24.179 de locuri. Valoarea de atunci era estimată la 113 milioane de euro. Din punct de vedere arhitectural, acesta trebuia să fie inspirat de geometria coroanei Regelui Ferdinand.

În ceea ce privește funcționalitatea sa, Mihai Chirica spunea atunci că locurile pe scaunele destinate publicului general vor fi organizate pe două niveluri de gradene (talonul, cu accesul publicului la cota superioară a acestuia, și balconul, cu realizarea accesului publicului la cota inferioară), cuprinzând zona de tribună est, parțial vest și cele două peluze, nord și sud. Funcțiunile destinate publicului general vor fi organizate la nivelul parterului (nivelul de acces la talon și balcon), astfel încât fiecare sector să beneficieze independent de grupuri sanitare, zonă de alimentație publică etc.

Spațiile aferente publicului VIP vor fi grupate în zona de vest, cu zona de scaune în tribuna vest și 40 de loje organizate pe două niveluri (parter și etaj 1), cu parcare subterană prevăzută la nivelul subsolului, cu zona de foaier și alimentație publică organizată la fiecare nivel VIP – demisol, parter, etaj 1 și etaj 3 – skybar. În zona de vest (la nivelul subsolului) vor fi grupate spațiile destinate sportivilor și oficialilor, precum zona de lucru media.

Locurile aferente tribunei mass-media vor fi organizate în zona vest, deasupra lojilor VIP. Studiourile TV, cu vedere la teren, vor fi amplasate în zona vest, la etajul 3. Zona administrativă va fi organizată fie în zona de est, la etajul 2 (zona de birouri management), fie în zona de vest, la nivelul demisolului, unde vor fi amplasate zonele destinate stewarzilor și pazei. Postul de comandament va fi amenajat la etajul 1, în zona lojilor VIP. Zona de cazare va fi amplasată în zona de est, la etajul 1. Deasupra acesteia se vor dezvolta spațiile destinate departamentului administrativ și marketing. Ambele funcțiuni menționate vor fi situate pe latura de est a terenului.

Suplimentar, pe latura de est este prevăzută amenajarea unui hotel destinat sportivilor, cu o capacitate de aproximativ 24 de unități de cazare, în camere duble. Acesta va beneficia de facilitățile caracteristice unui hotel – recepție, zona de luat masa în regim de catering, oficiu de etaj, circulații verticale și orizontale, zone de relaxare. Însă toate acestea au rămas la stadiul de vis. Proiectul mult așteptat de ieșeni va rămâne într-un sertar, bătut de praf, până când lucrările de la Sala Polivalentă vor fi demarate. Este important de precizat faptul că în acest sens nu există nicio certitudine a unei date exacte de începere.

Comentarii
  • corectat:construcţia va fi amplasată acasa la chirica, în apropierea complexului proprietarului Municipiului Iasi – chirica

    • E prea mic sa se justifice construirea lui. Minim 75.000 cu acoperis tractabil si cu banii de la europeni/guvern nu rata la banca.

  • Suporter ganditor

    Toate orașele beneficiază de bani de la guvern și fonduri europene,doar primarul nostru drag se împrumută de la banca.De ce se împrumută?Simplu!Sa nu justifice banii sau sa ii verifice cineva lucrările.

  • GIGI SPAGARU

    mare boss, foarte mare…”Noul stadion ar fi trebuit să dispună de 20.000 de tribune”….mare de tot!

  • Hop s’asa!; Acolo era aeropotul amplasat acu 20!

  • Acolo trebuia construit spitalul regional ca salvarile cu bolnavi din toata Moldova sa nu mai traverseze tot orașul. Era mult mai rapid – pacienți si trafic. DE CE s-a acceptat acolo sa se construiască stadionul si nu spitalul?

  • Cum sa nu…va ramane doar o poza frumoasa, ca multe altele.

  • asa cum sa construit si spitalul regional – minciuni la drumul mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală
06 iulie 2024
06 iulie 2024