Iancu de Hunedoara a fost unul dintre cele mai importante personalități din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creștină de invaziile otomanilor, iar adversarul său ce mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.
Iancu de Hunedoara sau Janos Hunyadi este un personaj emblematic pentru lupta anti-otomană din partea aceasta de lume. Este considerat un campion al creștinității, iar originea sa este subiect de dispută, el fiind revendicat atât de români, cât și de unguri.
Iancu de Hunedoara sau Janos Hunyadi
De mai bine de cinci secole, originea voievodului rămâne un mister. Nu îi neagă nimeni originea valahă, dar sunt multe controverse în ceea ce privește zona de obârșie a familiei sale. Există specialiști care susțin că ar fi fost pe jumătate maghiar, alții îl consideră român get-beget și chiar fiu nelegitim al unui rege de origine germană.
Românii i-au spus Ioan de Hunedoara sau Iancu de Hunedoara, în timp ce ungurii l-au numit Janos Hunyady, un lider care a apărținut ambelor culturi. Din acest motiv, originea sa etnică a fost un subiect intens dezbătut, existând mai mule variante, printre care și unele care țin mai mult de legendă decât de adevărul istoric.
Ioan de Hunedoara s-a născut în anul 1407 într-o familie înnobilată de regele Ungariei Sigismund de Luxemburg pentru merite deosebite de războiae. Tatăl său se numea Voicu, fiul lui Șerb, iar mama sa Elisabeta de Morsinai.
Pe 18 octombrie, Sigusmund de Luxemburg îi dadea lui Voicu și fraților săi, Mogoș și Radu, dar și fiului lui Voicu, Ioan, ținuturile Hunedoarei, cu tot cu castelul aflat pe acest domeniu plus orașul, 35 de sate, vămi, mne de aur, sare, argind și fier. La fel de interesantă este și legenda lui Romulus și Remus, fondatorii Romei.
Originea părinților și a strămoșilor săi a fost disputată. De exemplu, o parte a istoricilor maghiari cred că Ioan de Hunedoara, numit Janos Hunyadi ar fi avut origini cumano-tătare.
S-a vehiculat și faptul că familia lui Ioan de Hunedoara nu avea deloc origini românești. Acesta spunea că, de fapt, tatăl său se numea Vajk, iar bunicul său Sorbe și că în realitate ar fi fost cumani sau tătari rămași în serviciul regilor unguri, pe teritoriul Transilvaniei.
Nici românii, nici maghiarii nu au greșit
Originea lui Iancu de Hunedoara a dat nașterea multor legende, iar cea mai cunoscută dintre ele îi atribuie acestuia legături cu regele Sigismund de Luxemburg, împăratul romano-german și rege al Ungariei.
Povestea originii regale a lui Ioan de Hunedoara explică și de ce pe blazonul familiei Corvinilor este inscripționat un corb care ține în cioc un inel de aur. Cel care ar fi contribuit cel mai mult la răspândirea legendei a fost cronicarul și tipograful Gaspar Heltai, în 1574. Heltai afirmă ca ar fi auzit povestea de la un fost curtean al familiei Huniazilor. Află și câți domnitori a avut România.
Iancu de Hunedoara a rămas în istorie ca unul dintre marii voievozi ai Transilvaniei și un apărător al creștinității în fața expansiunii puternicului Imperiu Otoman din secolul al XV-lea. Iancu de Hunedoara și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în campaniile militare, iar iscusința sa i-a adus renumele de „atlet al lui Hristos”.
La 11 august 1456, la doar trei săptămâni după marea victorie a armatelor creștine împotriva otomanilor care au asediat Belgradul, cea mai strălucită vistorie a lui Ioan de Hunedoara, acesta a murit în tabăra lui de la Zemlin, în apropiere de Belgrad.
Moartea voievodului transilvănean, susțin istoricii, a fost cauzată de epuizarea fizică și de epidemia de ciumă care cuprinsese tabăra militară, după retragerea turcilor. Cronicarii turci aveau o altă versiune asupra morții voievodului, și anume că Iancu de Hunedoara ar fi murit atins de o săgeată trasă de un turc, în timpul fugii acestuia din calea armatei creștine.