Prima pagină » Titlurile zilei » Iadul ieșencelor! Femei bătute, înjurate și lăsate în frig împreună cu copiii! Angajată a Direcției de Evidență a Populației, făcută „curvă și parașută” de propriul soț!
Iadul ieșencelor! Femei bătute, înjurate și lăsate în frig împreună cu copiii! Angajată a Direcției de Evidență a Populației, făcută

Iadul ieșencelor! Femei bătute, înjurate și lăsate în frig împreună cu copiii! Angajată a Direcției de Evidență a Populației, făcută „curvă și parașută” de propriul soț!

20 ian. 2020, 04:00,
Ciprian Nedelcu în Titlurile zilei

Tot mai multe femei ajung în fața instanței, cerându-le magistraților să le protejeze de soții sau iubiții bătăuși. Una dintre aceste femei este angajată a unui hypermarket din Iași, în vreme ce o alta este angajată a Direcției de Evidență a Populației

Sute de ieșence se adresează în fiecare an instanțelor de judecată din Iași, solicitând ajutorul împotriva unor bărbați agresivi, care, în loc să le protejeze, le agresează atât fizic, cât și psihic.

În ultimele zile, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au emis mai multe ordine de protecție în astfel de cazuri. Astfel, în unul dintre acestea, instanța a admis cererea și a obligat un individ, pe o durată de șase luni, să păstreze o distanță minimă de 20 de metri față de reclamantă și față de casa acesteia, exclusiv pentru perioada în care părțile nu se află la locul la muncă comun, un hypermarket din Iași, să păstreze o distanță minimă de cinci metri față de femeie în incinta hypermarketului, respectiv pe durata programului comun de lucru și să nu o contacteze în vreun fel. Pe de altă parte, instanța a respins cererea de obligare a bărbatului la păstrarea unei distanțe minime față de copiii minori ai părților, având în vedere că minorii și-au exprimat dorința de a locui cu tatăl lor.

Când a început calvarul?

Pe 10 ianuarie 2020, I.B. le-a cerut judecătorilor să emită acest ordin împotriva soțului ei, D.B., susținând că bărbatul o fugărește din casă cu tot cu copii, că stă în frig până adoarme el, pentru a putea reveni, că individul este agresiv, distruge obiecte din casă, că o amenință cu moartea și că o lovește, la un moment dat rupându-i mâna. La rândul său, ieșeanul a spus că soția lui a avut mâna ruptă, dar a precizat că a fost vorba despre un accident, după ce el a aruncat cu un pantof în direcția ei. Mai mult, el a subliniat că amândoi sunt agresivi și că minorii nu vor să locuiască împreună cu mama lor.

Magistrații au constatat că relația dintre cei doi soți este una tensionată, cu certuri dese, ce au loc la domiciliu, pe fondul consumului de alcool. Bărbatul și-a justificat atitudinea prin faptul că soția sa ar folosi foarte des invective la adresa lui și deoarece ea are o atitudine sfidătoare.

Gelozia, bat-o vina!

Într-un alt caz, judecătorii ieșeni au admis, de asemenea, cererea de emitere a unui ordin de protecție. Cea care a formulat solicitarea este o angajată a Direcției de Evidență a Populației.

„Instanța admite în parte cererea de emitere a ordinului de protecție, formulată de reclamanta G.I. în contradictoriu cu pârâtul G.C. Dispune emiterea unui ordin de protecție, pentru trei luni, timp în care obligă pârâtul să păstreze o distanță minimă de 50 de metri față de reclamantă, față de copiii minori și față de locul de muncă al reclamantei, Direcția Județeană de Evidență a Populației și îi interzice pârâtului orice contact cu victima și cu copiii”, au menționat recent magistrații din cadrul Judecătoriei Iași.

Pe data de 6 ianuarie 2020, femeia a cerut emiterea unui ordin de protecție împotriva soțului ei, susținând că sunt căsătoriți de peste 15 ani, că au avut o căsnicie normală până în 2012, când pârâtul ar fi agresat-o fizic, același lucru petrecându-se și ulterior.

„Am fost nevoită la un moment dat să părăsesc domiciliul comun, împreună cu copiii, și să ne adăpostim la Centrul Rezidențial pentru Mame și Copii aflați în dificultate”, a precizat reclamanta în fața instanței.

Soțul a făcut scandal la locul ei de muncă

Potrivit acesteia, soțul ei a mers în repetate rânduri la locul ei de muncă, unde a făcut scandal, jignind-o în fața colegilor, în speranța că va fi dată afară. Mai mult, a arătat femeia, la finele anului trecut, bărbatul a mers din nou la locul ei de muncă, unde a ar fi urlat și proliferat cuvinte jignitoare la adresa ei, făcând-o „curvă, parașută și hoață”.

În plus, bărbatul ar fi răspândit și în mediul online jigniri și cuvinte greu de reprodus la adresa ei, a accesat fără acordul ei contul de e-mail, contul Orange, telefonul mobil, de unde a copiat conversații private. Femeia a mai afirmat că, la începutul anului, bărbatul ar fi sunat la Poliție și a reclamat fals că soția lui vrea să se sinucidă.

La rândul său, ieșeanul a cerut respingerea cererii de emitere a unui ordin de protecție, susținând că starea tensionată dintre ei doi ar fi cauzată de presupuse relații extraconjugale ale reclamantei și relatând incidentul în cadrul căruia femeia ar fi amenințat că se va sinucide. Totuși, judecătorii au constatat din mesajele primite de reclamantă de la bărbat că acesta din urmă ar fi jignit-o în mod constant. Astfel, instanța a decis admiterea în parte a cererii formulate de femeie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024