Clipe de coșmar trăite de un bărbat din Târgoviște. Acesta a fost sechestrat de un cuplu din blocul în care locuia și forțat să spună că a întreținut relații amoroase cu femeia. Totul a început în mai 2019, iar cazul a fost soluționat abia acum printr-o sentință definitivă.
Femeia s-a prezentat mai întâi la uşa bărbatului şi, cu lacrimi în ochi, l-a rugat să o împrumute cu suma de 300 lei, motivând că urma ziua de naştere a uneia dintre fiicele sale şi că nu-şi permite îi cumpere un tort. Impresionat de povestea înduioşătoare, bărbatul a fost de acord să o ajute. I-a dat 300 lei. Femeia i-a promis că îi restituie suma în cel mult şapte zile. N-a făcut-o însă.
După două săptămâni, femeia a venit din nou la uşa garsonierei vecinului cu o nouă poveste lacrimogenă şi l-a rugat să îi mai dea înca 100 lei ca împrumut, tot pentru o saptămână. Din nou, bărbatul a scos bani din portofel şi a împrumutat-o. Înainte însă de a pleca din garsoniera sa, femeia i-a propus să îi restituie datoria sub forma unor prestaţii sexuale, scrie adevarul.
Omul, care ştia că este prostituată, a refuzat însă oferta. La câteva zile după acest din urmă episod, omul s-a trezit aşteptat în faţa blocului de concubinul tinerei care l-a invitat la el acasă, pentru o discuţie „ca băieţii”. Vecinul a acceptat şi a intrat în locuinţa celor doi unde se afla şi tânăra. De aici, a urmat coșmarul.