Prima pagină » Actualitate » Guvernul vinde 1% din capitalul social al OMV Petrom până la 31 decembrie 2023
Guvernul vinde 1% din capitalul social al OMV Petrom până la 31 decembrie 2023

Guvernul vinde 1% din capitalul social al OMV Petrom până la 31 decembrie 2023

08 iun. 2022, 18:44,
în Actualitate

Guvernul a adoptat astăzi o Hotărâre privind vânzarea unui pachet de acțiuni din capitalul social al OMV Petrom, pentru a pune în aplicare o decizie care a fost emisă la data de 8 mai 2019 de către Înalta Curte, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. ​

„Acest act normativ era necesar pentru a reduce riscul rezultat din aceasta decizie concomitent cu analiza efectelor implicite și de impact care derivă din diminuarea cotei de participație a statului român la capitalul social al OMV Petrom. În acest sens, Ministerul Energiei va oferi toate detaliile tehnice.”, a declarat miercuri Dan Cărbunaru.

După finalizarea ședinței de la Palatul Victoria, oficialii guvernamentali au precizat faptul că actul adoptat de Guvern prevede că Ministerul Energiei va vinde acțiuni reprezentând 1% din valoarea totală a capitalului social al OMV Petrom, înregistrat la data vânzării acțiunilor, până cel târziu la data de 31 decembrie 2023.

Proiectul de HG adoptat miercuri de guvern

Vânzarea se va face către salariații Petrom la momentul privatizării în 2004 și la prețul achitat atunci de austriecii de la OM, respectiv 0,2158 lei/acțiune, la mai puțin de jumătate din prețul de vânzare de azi de la BVB.

Cu alte cuvinte, vânzarea a 1% din capitalul social la data vânzării acțiunilor va însemna mai mult decât vânzarea aceluiași procent din capitalul social de la data privatizării.

Guvernul este obligat să pună în aplicare o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din 8 mai 2019, potrivit căreia trebuie să vândă acțiuni ale OMV Petrom, până în limita de 8% din capitalul social, la același preț din momentul privatizării.

Procesul a fost câștigat de către salariații Petrom. Pentru fiecare zi de neaplicare a deciziei, statul român este sancționat cu 1.000 lei. Practic, 30 de zile costă 30.000 lei și tot așa.

Proiectul este aproape identic cu ultima variantă de HG

Actul adoptat miercuri de Guvern este aproape similar cu ultima variantă a unui proiect de HG, publicat în data de 7 iunie în consultare publică, pe site-ul Ministerului Energiei, privind aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziționată de salariații societății ”OMV Petrom” București și momentul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia.

Surse guvernamentale au precizat marți seara pentru HotNews.ro că acest al doilea proiect este o versiune refăcută a proiectului de HG lansat în consultare în data de 2 iunie, versiune care include observațiile primite și care are și aviz de la Ministerul de Justiție.

Proiectul a fost lansat în consultare publică la începutul lunii

De altfel, în nota de fundamentare la acest proiect se spune că actul a fost lansat în consultare publică în data de 2 iunie. Prevederile proiectului de HG publicat în consultare în data de 7 iunie sunt diferite în privința procentului de acțiuni vândut de stat comparativ cu proiectul lansat în consultare în data de 2 iunie.

Astfel, dacă în proiectul de HG din 2 iunie, se vorbea de vânzarea de acțiuni reprezentând 0,999% din valoarea capitalului social înregistrat la data semnării contractului de privatizare, în acest proiect de HG din 7 iunie se vorbește de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării.

Actul va produce efecte peste doi ani

Motivele sunt tot legale. Astfel, Guvernul amintește dispozițiile Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, ce au statuat interdicții referitoare la vânzarea participațiilor la operatorii economici la care statul deține calitatea de acționar, interdicții evidențiate în mod expres și în cuprinsul Deciziei nr. 589/2020 a Curții Constituționale.

Guvernul spune că prezentul act normativ va produce efecte după expirarea perioadei de interdicție prevăzută de acestă lege, respectiv în doi ani de la data intrării în vigoare a acesteia.

Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Ce șanse are Mihaela Rădulescu să moștenească averea uriașă lui Felix Baumgartner 
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
Ce a postat Mihaela Rădulescu pe rețelele sociale imediat după moartea partenerului ei, Felix Baumgartner. Imaginea emoționantă
Playtech.ro
Răsturnare uluitoare de situaţie! Mihaela Rădulescu a povestit cum a murit, de fapt, Felix: 'Cu mine strigând...
observatornews.ro
Mihaela Rădulescu, mesaj sfâșietor după moartea lui Felix Baumgartner: "Felix, noi eram...iubire"
Playsport.ro
Autopsia lui Felix Baumgartner a fost finalizată. Care a fost, de fapt, ce au descoperit medicii...
Evz.ro
Bărbații din viața Mihaelei Rădulescu. Trecut agitat pentru vedetă
realitatea.net
Creșterile salariale de la începutul anului, anulate de austeritatea lui Bolojan. Câți bani pierd 1,8 milioane de angajați: calcule BNS - VIDEO
SportpeSurse
Cătălin Drulă, noul primar al Bucureștiului. Succesorul lui Nicușor Dan a fost deja decis
Playtech.ro
Pensii private 2025: cum se calculează impozitul de la 1 august. Calcul concret pentru sumele încasate
Dailybusiness.ro
Ce a putut să găsească Piedone la câteva restaurante de pe litoral. ANPC le-a suspendat activitatea pe loc: „A înflorit salcâmul în bucătărie”
RomaniaTV
VIDEO: Mihaela Rădulescu a filmat săritura iubitului cu parapanta: Ăsta este Felix Baumgartner!
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Felix Baumgartner a spus 3 cuvinte înainte să moară!
redactia.ro
De ce a murit, de fapt, Felix Baumgartner
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 iulie 2025
19 iulie 2025