Revolta medicilor de familie depășește orice limită, după ce un guvern corupt, care ar trebui să demisioneze, lovește din nou în sistemul medical. Aceștia se află în pragul falimentului, pacienții sunt puși în situația de a plăti consultațiile. Deși sănătatea ar trebui să fie o prioritate pentru Guvern, aceasta este pusă în pericol. Proiectul pentru reducerea sumelor decontate pentru pacienții de pe liste, respectiv pentru consultații, este opera unui guvern plin de trădători care pun pacienții în situația de a plăti bani grei pentru sănătate.
Medicii de familie, revoltați de nepăsarea unui guvern de corupție
Marcel Ciolacu ar trebui să-și dea demisia din funcția de prim-ministru, dar la veniturile pe care le încasează din buzunarul românilor își permite tratamente în străinătate și tratează cu dispreț medicii de familie și medicii specialiști din ambulatorii, aflați în aceeași situație. Mai mult, premierul Ciolacu urma să dobândească și statutul de revoluționar, iar atunci ar fi avut alte beneficii medicale gratuite în România.
„Eu am făcut simulare pentru că am un număr foarte mic de pacienți asigurați. Am 700 de persoane, pentru că este o localitate unde eu sunt singura, anume Plugari, după simularea făcută am observat că îmi vor scădea din venituri aproximativ 5 mii de lei. Însă eu, în continuare, voi plăti utilitățile, asistenta medicală, femeia de serviciu, dări la stat, trebuie să plătesc tot.
De mâncat nu știu cu ce bani să mai mănânc. În momentul de față, cred că pe hol sunt 40 de pacienți pe care i-am lăsat să aștepte pentru un copil care are febră. Aceștia, indiferent de ce va fi, vor continua să vină la cabinet, pentru că nu au unde să se ducă în altă parte. Ca să meargă în oraș, este greu, au de mers 75 de kilometri cu autobuzul și nu se pot duce, dacă nu au bilet de trimitere la medicul de familie. Pacienții sunt afectați în totalitate, pentru că, dacă noi nu vom mai fi, ei nu vor mai veni să-și ia medicamentele, vor ajunge în UPU, vorbim de pacienți cu hipertensiune, cardiaci, care au nevoie de tratament.
În acest caz, se vor decompensa. Ei nu vor putea să dea toți banii din pensie pe medicamente. Vor rămâne fără tratament și, când se vor simți rău, vor suna la salvare să-i ducă în UPU, se vor aglomera spitalele”, a declarat dr. Nicoleta Bîrleanu, medic de familie în localitatea Plugari, județul Iași.
Medicii de familie susțin faptul că, dacă fondurile alocate cabinetelor medicale vor scădea, actul medical va suferi, iar sănătatea pacienților va fi în pericol. În special cei care se află în mediul rural.
„Dacă fondurile alocate cabinetelor medicale vor scădea, cu siguranță, actul medical va fi afectat. Și eu, și colegii mei muncim foarte mult, suntem prima linie în acordarea asistenței medicale, pacienții au foarte mare încredere în noi, de multe ori vin să ne ceară chiar și un sfat. Se prezintă nu doar pentru o consultație pe lună, sunt cazuri când vin pentru o problemă acută, deci a doua și a treia oară. Cum aș putea eu să refuz oamenii care-mi spun pacienți, pe care-i cunosc de mult timp, cum aș putea să nu-i ajut? Însă, în momentul în care plata va fi atât de mult diminuată, nu știu ce se va întâmpla cu ei.
Eu sper să nu se ajungă într-un impas, pentru că omul are dreptul la sănătate și nu ar trebui să plătească absolut nimic la noi, în prima linie. Dacă lucrurile continuă, cred că oamenii nu vor mai veni la consult, se vor gândi de două ori înainte să vină. Atunci, cu siguranță, vor sta acasă netratați, boala se va decompensa, iar cei mai afectați vor fi persoanele vârstnice și bebelușii.
Noi, de două săptămâni, oricum ne depășim numărul de consultații, de multe ori acordăm 30-40 de consultații, pentru că pe copilul care are febră nu poți să-l întorci niciodată de la ușă. Adresabilitatea este foarte mare. Eu sper să ieșim din acest impas, însă nu înțeleg de ce din medicină au decis să taie”, subliniază dr. Daniela Apostol, medic de familie în Iași.
Medicii de familie nu renunță
Dacă, de la 1 februarie 2024, guvernul trădător și al nepăsării va permite falimentarea cabinetelor medicinei de familie, aceștia amenință cu proteste.
„Nu sunt mulțumită de ceea ce urmează să se întâmple, cu toate acestea, cred că actul medical nu ar trebui să fie afectat din cauza remunerației medicilor de familie. Dar, dacă vom face protesta și vom începe să comentăm, o vom face doar pentru că nu suntem plătiți corespunzător pentru munca pe care o depunem și pentru importanța care s-a dat acestei specialități în ultimul timp”, declară dr. Simona Adam, medic de familie.
Medicii de familie speră până în ultima secundă, însă gândul că linia întâi a sistemului sanitar este pe cale de dispariție este greu de suportat.
„Până pe data de 1 februarie 2024, este în derulare contract normal, cum a fost și până acum. Încă am o speranță, nu avem ce să facem, așteptăm și ne desfășurăm activitatea normal. Vom vedea ce se întâmplă”, adaugă dr. Gabriela Bostan, medic de familie în localitatea Șipote, județul Iași.
Pentru medicii specialiști care își desfășoară activitatea în ambulatoriul de specialitate, situația este la fel, în special pentru că nu au același salariu ca medicii din spital.
„Cea mai mare problemă este pentru medicii de familie și medicii de specialitate care își desfășoară activitatea în ambulatoriul de specialitate, pentru că față de cei care mai au activitate prin spital și reușesc să câștige alte venituri, pentru că ei doar din asta pot trăi”, dr. Bejan Monica în legătură cu faptul că atât medicii de familie, cât și cei de specialitate sunt revoltați.
Medicii de familie sunt foarte bine platiti dar isi bat joc de pacienti. Stiu o multime de persoane care sunt nevoiti sa piarda ore intregi la usa medicului de familie pentru o reteta. Cand intra in cabinet, medicul de familie nici macar nu le ia tensiunea, nu face nimic. Scrie reteta si gata. Nu e nevoie de medici de familie! Fiecare policlinica de stat ar trebui sa aiba medici generalisti care, dupa consultatie, sa recomande tratamentul necesar sau sa trimita omul la un medic specialist, dupa caz.
Subscriu…nu e nevoie de medici de familie! Sumele pe care le incaseaza de la Casele de Asigurari de Sanatate sunt cu mult peste nivelul prestatiilor medicale pe care le ofera!
…si ar putea sa mai renunte la excursiile in tari exotice….pentru a se incadra in bugetul oferit de noi, prostii care cotizam la CASS.
Cate policlinici de stat avem in Iasi si cati locuitori are Iasul. S- a descarcat caruta aici cu 2 prosti care comenteaza mai sus. Inapoiere mintala,creier ruginit…. mare e gradina prostilor!
De ce dobitocii de mai sus care au scris ca nu e nevoie de medici de familie nu au facut medicina sa invete 9 ani si dupa aia sa vorbeasca suntem un neam de cretini condusi de niste nimeni ca cei de mai sus care nu isi vaccineaza copii fac diferite boli si ajung in stadii critice si spun ca medici nu au facut nimic sa il salveze .Asta merita acesti nemernici sa pateasca sa aibe probleme si medicii sa nu se uite la copii lor !
MEDICINA DE FAMILIE ,O GLUMA SINISTRA din CLIPA INFIINTARII Ei !!!
Dacă romanul auzea de nutriție nu era bolnav și nu aveau nevoie la bătrânețe de pastile cu efecte secundare , dar de daca nu te doare mai bine dependența de oxy.
Maaaaaaai pe ce llume traiti? Pe ce lume traitii prostime? In toate tarile lumii exista medicina de familie,- medici de familie,fara ei nu ar exista sistem sanitar.