Prima pagină » Economic Local » Grupurile de producători din Iași investesc jumătate de milion de euro în dezvoltarea afacerilor din mediul rural. CRFIR Nord-Est a efectuat plăți de peste 3 milioane de euro în anul 2021
Grupurile de producători din Iași investesc jumătate de milion de euro în dezvoltarea afacerilor din mediul rural. CRFIR Nord-Est a efectuat plăți de peste 3 milioane de euro în anul 2021

Grupurile de producători din Iași investesc jumătate de milion de euro în dezvoltarea afacerilor din mediul rural. CRFIR Nord-Est a efectuat plăți de peste 3 milioane de euro în anul 2021

14 apr. 2021, 02:00,
Raluca Costin în Economic Local

Grupurile de producători din Iași care au depus proiecte pentru obținerea de fonduri europene primesc banii de la CRFIR Nord-Est. Suma aprobată la plată este de jumătate de milion de euro. Banii vor fi investiți în dezvoltarea afacerilor din mediul rural, în procesarea și vânzarea produselor

Deși în perioada 2014-2020, grupurile de producători din Iași au avut la dispoziție fonduri europene de 13 milioane de euro, acestea au depus proiecte eligibile pentru obținerea fondurilor europene în valoare de numai jumătate de milion de euro. Banii sunt destinați dezvoltării afacerilor din mediul rural, prin procesarea și vânzarea produselor, și intră în conturile beneficiarilor până la sfârșitul lunii aprilie 2021. Producătorii din Iași care s-au asociat au reușit să atragă mai ușor fonduri pentru dezvoltarea asociației, dar și a micilor afaceri pe care le dețin, în domenii precum pomicultură. În ultima sesiune deschisă pentru acest sector, în cadrul submăsurii 9.1a – „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol” – , în anul 2020 nu s-a depus niciun proiect din Iași.

Pomicultorii din Iași aveau la dispoziție 1.985.644 euro, fonduri europene necesare înființării grupurilor de producători, care aveau ca scop principal valorificarea în comun a produselor agricole care deservesc interesele membrilor prin investițiile prevăzute în proiect. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a efectuat plăți în valoare de 3 milioane de euro în anul 2021, fonduri nerambursabile pentru beneficiarii care au depus proiecte în perioada 2019-2020.

Fermierii din Iași investesc 6 milioane de euro, fonduri europene, în domeniul pomicol

Unul dintre domeniile care au prezentat interes pentru fermierii din Iași este cel pomicol. Fondurile disponibile în sesiunile deschise de AFIR pentru acest sector s-au epuizat rapid, astfel că pomicultorii vor investi 6 milioane de euro, bani acordați de Uniunea Europeană. Specialiștii din cadrul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (CRFIR) Nord-Est au efectuat plăți în valoare de aproape 2 milioane de euro, numai anul trecut fiind plătite fonduri nerambursabile în valoare de 1,1 milioane de euro pentru investițiile în domeniul pomicol. Fermierii investesc banii în livezi cu cireși sau nuci. Exploatațiile pomicole sunt dotate cu utilaje și echipamente, iar banii sunt folosiți pentru înființarea, modernizarea și/sau extinderea unităților de procesare. Beneficiarii din Iași pot primi banii europeni și pentru reconversia plantațiilor existente și creșterea suprafețelor ocupate cu pepiniere pomicole. Fermierii din Iași au înființat deja plantații pomicole mixte sau cu cireși și meri.

Ieșenii care au muncit în străinătate și vor să înființeze afaceri cu fonduri europene pot depune proiecte la AFIR

Tinerii din Iași care se întorc din străinătate și vor să devină antreprenori pot depune proiecte în cadrul sesiunii de finanțare deschise în cadrul submăsurii 6.1 – „Instalarea tinerilor fermieri” -, până la data de 4 mai 2021. Tinerii care au absolvit, în ultimele 60 de luni, înaintea depunerii cererii de finanțare, un program de studiu în domeniul agricol, agroalimentar, veterinar sau economie agrară, respectiv postuniversitar, universitar, preuniversitar, în țări membre ale Uniunii Europene (UE) sau țări terțe din UE, pot primi finanțare. Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100 la sută nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole (dimensiunea exploatației agricole se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR – http://so.afir.info/ ).

Depunerea cererilor de finanțare se face doar on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, iar Ghidul solicitantului și materialele necesare accesării pot fi consultate pe site-ul AFIR, www.afir.info – Investiții PNDR, în secțiunea dedicată submăsurii 6.1 – „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”. Până în prezent, din Iași au fost depuse 6 proiecte de finanțare, din cele 19 depuse din toată țara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`