Asociațiile de producători de legume și fructe din Iași au depus la AFIR două proiecte în valoare de 200.000 de euro, fonduri europene. Dacă acestea vor fi declarate eligibile la finanțare, fermierii care s-au asociat vor primi banii după ce vor semna contractele de finanțare. Asociațiile din Iași au investit 300.000 de euro în perioada 2014-2020
Două grupuri de producători din Iași, înființate anul acesta, au depus proiecte în sesiunea de finanțare prin intermediul submăsurii 9.1 – Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol – , din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), derulată prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Sprijinul public nerambursabil acordat prin această submăsură este de 100 la sută și nu poate să depășească 10 la sută din valoarea producției comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaștere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/ an.
Acesta se va plăti sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranșe anuale, pe o perioadă care nu poate depăși cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, astfel: pentru anul I – 10 la sută, anul II – 8 la sută, Anul III – 6 la sută, Anul IV – 5 la sută, Anul V- 4 la sută. Asociațiile din Iași au primit în perioada 2014-2020 fonduri europene în valoare de 300.000 de euro. La nivel național au fost depuse 67 de cereri de finanțare, în submăsura 9.1, sesiunea din anul 2021.
S-a deschis sesiunea de depunere a proiectelor pentru dezvoltarea afacerilor non-agricole, în mediul rural
Ieșenii care vor să deschidă afaceri de succes în mediul rural, respectiv cabinete medicale și pensiuni, se pot înscrie pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), în submăsura 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activităț neagricole. Suma totală disponibilă pentru investiții în cadrul acestei sesiuni, pentru toți potențialii beneficiari, din țară, este de 100 de milioane de euro. Pragurile de calitate lunare sunt de 60 de puncte pentru perioada 2 noiembrie 2021-1 decembrie 2021, 50 de puncte în intervalul 2 decembrie 2021-1 ianuarie 2022 și 25 între 2 ianuarie 2022-1 februarie 2022.
Pragul minim de selecție al proiectelor este de 25 de puncte. Sprijinul public nerambursabil poate reprezenta 90 la sută sau 70 la sută din totalul cheltuielilor eligibile. Valoarea cheltuielilor eligibile nerambursabile va fi de maximum 200.000 de euro. Tot în această perioadă este deschisă sesiunea de depunere a proiectelor în submăsura 4.2 – Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole (modernizare).
Tinerii din Iași vor să investească fonduri nerambursabile în afaceri de succes, din mediul rural
Tinerii fermieri din Iași au solicitat fonduri europene în valoare de 2 milioane de euro, în cadrul submăsurii 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri. Suma disponibilă a fost epuizată înainte de termen. Fondurile solicitate în cadrul acestei submăsuri au depășit suma disponibilă, de 20 de milioane de euro, fiind depuse proiecte în valoare de 30 de milioane de euro. Înscrierile au început pe data de 27 august și aveau termen maxim 26 noiembrie 2021, ora 16:00, însă bugetul a fost epuizat mult mai rapid și s-a închis sesiunea. În total, AFIR a primit online 4.302 cereri de finanțare, din care 28 din Iași. Sumele solicitate sunt cuprinse între 40.000 și 70.000 de euro, în funcție de complexitatea afacerii pe care vor să o deruleze tinerii fermieri.