Premierul României, Florin Vasile Cîțu, face în aceste momente declarații de presă de ultimă oră, după ședința de partid. În aceste momente, o parte din liderii din PNL, inclusiv premierul Florin Cîțu au ieșit în cadrul unei conferinţe de presă. Aceştia au discutat în cadrul BNP despre poziţionarea în scandalul din Coaliţia USR-PLUS-PNL. Premierul Florin Cîțu consideră că, de acum, controversatul Anghel Saligny reprezintă o urgență.
Acesta a mai aruncat săgeţi către USR-PLUS spunând că cei din urmă negociază cu PSD. Acesta a reiterat ceea ce a spus în cursul dimineţii, aceea că problemele trebuie să se rezolve în interiorul Coaliției nu cu ” dușmanii nostri”.
Premierul Florin Cîțu consideră că nu este normal ca USR-PLUS să negocieze cu PSD sau cu AUR
În contextul în care cei din USR-PLUS au afirmat faptul că au terminat negocierile cu AUR și că au avut discuţii cu PSD, premierul Florin Cîțu ”a aruncat ” cu săgeți către USR-PLUS spunând că nu este normal ca cei din Coaliție să poarte negocieri cu PSD sau cu AUR.
„Niciodată PNL sau eu nu vom face un compromis cu PSD. Niciodată nu vom fi lângă ei. Cine este cu ei este cu Dragnea şi Ciolacu. Avem toate dovezile, totul este foarte transparent. Eu aş trimite corpul de control pentru că este încălcarea legii că este ilegal să scoţi documente din minister. După 30 de ani de zile fără apă şi canalizare şi fără asfalt totul este o urgenţă. Am susţinut priorităţile USR. Mandatul este de a discuta în coaliţie, nu în afara ei. Soluţia pentru a trece peste acest mic impas se găseşte în coaliţie, nu în afară. Cine vine la masă în această coaliţie nu poate aduce un extremist. Astăzi, votul PNL în unanimitate a fost de susţinere a premierului. Nu există pentru noi un motiv să negociem cu duşmanii poporului român.
Eu am demonstrat de fiecare dată că trec peste orice acuzaţie. Important pentru noi este să adoptăm proiectul de guvernare. Fiecare trebuie să se uite în oglindă să vadă dacă este moral sau nu. În primul rând să vedem dacă moţiunea este susţinută de nouă coaliţie. Mergem astăzi la coaliţie cu mandat de a menţine această coaliţie. Este singura care poatye guverna România. În acest moment PNL doreşte ca aceasta coaliţie să funcţioneze. Le-am promis românilor investiţii. Cerem de la toţi romanii să respecte legile, dar noi boicotam propria şedinţa de Guvern”, a transmis Florin Cîțu.
Ionuț Moșteanu (USR-PLUS) a anunțat finalizarea negocierilor cu AUR
În conferința de presă care are loc astăzi, Ionuț Moșteanu, a anunțat că s-au finalizat negocierile cu AUR asupra textului moțiunii de cenzură. De altfel, presa a precizat faptul că există o alianță între USR-PLUS-AUR. Acesta a menționat faptul că este o perioadă dificilă și că, în funcție de decizia pe care o vor lua în cadrul ședinței Coaliției, vor acționa.
Am avut astăzi o şedinţă cu colegii USR-PLUS în prezenţa lui Dan BArna şi Dacian CioloȘ. Toţi parlamentarii sunt solidari. Am lucrat pe textul moţiunii, am trimis o propunere de text lui George Simion. În cursul acestei zile vom depune moţiunea. O să avem un comitet politic, este forul care dă mandat pentru intrarea la Guvernare. Este o perioadă complicată, nu am fi vrut să ajungem în această criză, insă trebuie să găsim o soluţie de ieşire. La ora 18 este programată o şedinţă de Coaliție. În funcţie de ce se întâmpla în şedinţa vom lua o decizie. Suntem pregătiţi să depunem o moţiune de cenzură. Eu sper să nu fie necesar şi premierul să ia o decizie înţeleaptă. Din cauza lui am ajuns aici. menționează Ionuț Moșteanu.