Prima pagină » Actualitate » Grupul de Comunicare Strategică, atacat dur în moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Ludovic Orban
Grupul de Comunicare Strategică, atacat dur în moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Ludovic Orban

Grupul de Comunicare Strategică, atacat dur în moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Ludovic Orban

20 aug. 2020, 15:16,
Cristian Zavastin, în Actualitate

Grupul de Comunicare Strategică a fost atacat dur astăzi de purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, cel care a acitit în Parlament moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Ludovic Orban.

„Distorsionarea datelor comunicate despre evoluția pandemiei. România a fost și este în continuare singura țară din lume în care datele despre pandemie sunt comunicate de către un grup anonim, de către pompos-numitul Grup de Comunicare Strategică!

Nu știm oficial cine face parte din acest grup! Nu știm oficial cine coordonează acest grup! Cum vrei să fii credibil, când nu vrei să-ți arăți fața? Cum vrei să creadă lumea și să te urmeze, când îți ascunzi identitatea?“, se arată în moțiunea de cenzură a social-democraților.

Grupul de Comunicare Strategică, atacat dur

În moțiunea de cenzură la adresa guvernului liberal, social democrații susțin că există un singur motiv pentru care Guvernul ascunde componența acestui Grup de Manipulare Strategică.

„Să nu știm pe cine să tragem la răspundere pentru distorsionarea și manipularea datelor despre pandemie! Cine trebuie tras la răspundere pentru gafele incredibile ale acestui Grup de Dezinformare Strategică? Cine trebuie tras la răspundere când ni s-a comunicat, pe 27 iunie, că avem 325 de cazuri confirmate din 1.877 de teste, când în realitate s-a dovedit că erau 12.236 de teste? Cine trebuie tras la răspundere pentru minciuna incredibilă că diferența ar fi rezultat dintr-o raportare parțială?

Cum poți să vii cu o astfel de minciună jignitoare la adresa inteligenței poporului român susținând că au fost 325 de cazuri pozitive din primele 1.877 de teste și niciun caz pozitiv în restul de peste 10.000 de teste?”, a spus Lucian Romașcanu.

PSD doreşte înlăturarea Guvernului Orban

Conform moţiunii de cenzură, PSD consideră că reprezentanţii guvernului Orban şi-au pierdut credibilitatea în fata aleşilor din cauza modului în care aceştia au gestionat pandemia.

Un capitol din moţiune este dedicat restricţiilor contradictorii impuse cetăţenilor romani. Conform textului, un alt motiv pentru care Guvernul Orban a pierdut, iremediabil, încrederea cetăţenilor, este reprezentată şi de faptul că Guvernul Orban a luat decizii contradictorii referitoare la restricţiile impuse cetăţenilor.

Devalizarea bugetului de stat de către PNL, este un alt capitol din moţiunea de cenzură depusă de PSD. Conform declaraţiilor liderilor formaţiunii politice, PNL a devalizat bugetul de stat a României pe perioada pandemiei

Nu în ultimul rând, social-democraţii susţin că „nivelul de trai al populaţiei s-a prăbuşit”, iar „oamenii au pierdut tot ce câştigaseră în guvernarea PSD”. Conform semnatarilor moţiunii, „Guvernarea PNL a readus austeritatea, sărăcia şi cercul vicios al salariilor mici”.

Ce prevede textul moţiunii de cenzură

„Au încălcat toate regulile pe care le-au impus cetăţenilor! Au nesocotit toate recomandările epidemiologilor! S-au purtat ca şi cum s-ar fi aflat deasupra legii şi a coronavirusului! Au sfidat un întreg popor pe care l-au forţat să respecte reguli şi restricţii, pe care ei înşişi le-au călcat în picioare fără nicio jenă! O naţiune întreagă l-a văzut pe şeful statului român, Klaus Iohannis, stând impasibil, fără mască la reuniunile de la Bruxelles, într-un contrast jenant cu ceilalţi lideri politici europeni care se conformaseră regulilor de protecţie. O naţiune întreagă l-a văzut pe şeful Executivului, Ludovic Orban, fără mască, fără distanţare, fumând trabuc la un pahar de whisky, în clădirea Guvernului, după ce tocmai instituise pentru populaţie obligaţia de a purta masca în spaţiile închise!

O naţiune întreagă a văzut bairamul dat de Virgil Guran în luna mai, petrecerea lui Rareş Bogdan cu 100 de invitaţi din restaurantul deschis special la Cluj, şueta politică organizată de ministrul Costel Alexe cu 100 de liberali înghesuiţi fără măşti în salonul unui alt restaurant de la Iaşi. Acestea sunt contraexemplele pe care românii le-au văzut”, arată social-democraţii în textul moţiunii de cenzură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *