Prima pagină » Actualitate » Grindeanu, întrebat dacă OMV ar putea renunţa la investiţia în Marea Neagră din cauza taxei de solidaritate
Grindeanu, întrebat dacă OMV ar putea renunţa la investiţia în Marea Neagră din cauza taxei de solidaritate

Grindeanu, întrebat dacă OMV ar putea renunţa la investiţia în Marea Neagră din cauza taxei de solidaritate

30 mart. 2023, 23:40,
în Actualitate

Vicepremierul Sorin Grindeanu a afirmat că nu crede că OMV ar putea să nu mai investească în Marea Neagră, în contextul plăţii taxei de solidaritate pentru companii, conform News.ro.

„Nu cred acest lucru, dar eu aş vrea să privim problema de fond – atâta timp cât inclusiv la nivel european sunt aceste decizii şi aceste discuţii de suprataxare pentru profiturile extraordinare obţinute pe criza energetică, eu cred că e binevenită o reglementare pe acest tip. OMV, dincolo de investiţiile pe care, dacă nu mă înşel, contractul de privatizare a Petrom în urmă cu aproape 20 de ani le prevede, nu cred că poate să se abată de la aşa ceva”, a declarat Sorin Grindeanu, întrebat joi despre subiect şi dacă OMV ar putea să nu mai investească în Marea Neagră, în contextul taxei de solidaritate pentru companii.

Sorin Grindeanu: „Fiecare companie încearcă să îşi maximizeze profitul”

Chestionat dacă este un şantaj pe care îl face OMV, ministrul PSD a spus că nu trebuie privită problema în acest mod, deoarece toate companiile doresc să își maximizeze profitul.

„Nu aş numi aşa. Nu aş privi-o în modul acesta. Sigur că fiecare companie încearcă să îşi maximizeze profitul pentru că nu suntem într-o perioadă din aceasta de muncă patriotică sau în alte timpuri. Ei şi nu doar OMV doreşte să îşi maximizeze profitul, orice companie”, a spus Sorin Grindeanu.

România nu e sat fără câini

De asemenea, Sorin Grindeanu susține că nu a a văzut să fie contestat la CCR amendamentul lui Alexandru Nazare. Acesta crede că nu va fi contestat în cazul în care există paramentari care nu îşi doresc ca OMV să fie suprataxat pe merit.

„Eu nu am văzut să fie contestat la CCR acest amendament, până în acest moment, şi hai să vedem. Nu cred că va fi contestat la CCR acest amendament, doar dacă există în Parlament un număr suficient de parlamentari care nu îşi doresc ca OMV să fie suprataxat pe merit, pentru că au făcut profituri extraordinare într-o perioadă în care ştim cu toţii că am avut criză energetică. Dar hai să îi vedem pe cei care îşi asumă această contestare. Restul sunt supoziţii. Da, chiar cred că vor plăti (cei de la OMV – n.r.), pentru că nu este sat fără câini”, a explicat Grindeanu.

Bugetul.ro
Adio, Transfăgărășan și Transalpina! Cel mai atractiv traseu pentru cei care vor să vadă sălbăticia României este Transapuseana, aflat prin Munții Trascău și Metaliferi
redactia.ro
De ce boală terminală ar fi suferit, de fapt, Robert Lupu. Bărbatul a ucis-o pe Teodora Marcu după ce ar fi aflat că i se apropie sfârșitul
Bugetul.ro
Jale la Lidl, Carrefour, Mega Image sau Kaufland din mai 2025. ANPC a impus tuturor supermarketurilor să vândă produse din tutun după ce clienții suspecți vor prezenta CI
a1.ro
Legătura neștiută dintre Tzanca Uraganu și Tedora Marcu, fosta concurentă de la Insula Iubirii, care a fost împușcată mortal
Playtech.ro
Taxa pe care aceşti pensionari ar putea să o plătească la stat. Măsura stârneşte deja controverse printre seniori
observatornews.ro
Asasinul Teodorei mărturisea într-o carte obsesia pentru fată de când avea 14 ani. Bărbatul, bolnav de cancer
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Iunie, cu noroc la bani pentru trei zodii. Cine sunt norocoșii
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Ilie Bolojan i-a lăsat un bilețel lui Nicușor Dan pe care i-a scris o dată și cel mai mare eveniment care a marcat România
Playtech.ro
Cum recunoști roșiile tratate cu chimicale: semnele simple la care să fii atent înainte de a le cumpăra
Dailybusiness.ro
Rabla pentru Tractoare. Statul oferă 44.000 € și schimbă regulile jocului
RomaniaTV
Adelina Pestrițu și-a făcut o scanare a creierului. Când a venit rezultatul, să cadă din picioare!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
BREAKING NEWS! A fost transportat de urgență la spital! A făcut AVC!
redactia.ro
Unde se afla Alex Marcu când soția lui, Teodora s-a stins din viață
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`