Prima pagină » Actualitate » Grevă generală la Poșta Română. Ce au transmis sindicaliștii
Grevă generală la Poșta Română. Ce au transmis sindicaliștii

Grevă generală la Poșta Română. Ce au transmis sindicaliștii

01 apr. 2024, 09:59,
în Actualitate

Activitatea Poştei Române se derulează în mod normal, luni dimineaţa, în cele mai multe judeţe ale ţării, precizează reprezentanţii companiei, în contextul în care Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România a anunţat declanşarea grevei generale începând cu ora 00:00.

„La această oră, activitatea Poştei Române se derulează în mod normal în cele mai multe judeţe ale ţării. Conducerea Companiei monitorizează situaţia şi vom reveni cu informaţii pentru public”, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a companiei.

Poștașii, în grevă generală

Potrivit unui comunicat al SLPR, transmis duminică, sindicaliştii solicită creşterea cu 400 lei net a salariilor angajaţilor şi majorarea sporului de loialitate.

„Au trecut 115 zile de când conducerea Companiei Naţionale Poşta Română a avut prima decizie referitoare la Contractul Colectiv de Muncă 2024. De atunci şi până acum au trecut 110 zile degeaba, fără ca managementul companiei să fi avut vreo intenţie de a discuta cu responsabilitate acest document ce reglementează relaţiile de muncă dintre angajator şi angajaţi şi menţine pacea socială într-o companie. Abia în ultimele 4-5 zile, după înregistrarea unui conflict de muncă, după o grevă de avertisment şi notificarea grevei generale, la solicitarea expresă a acţionarului majoritar – statul român prin Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării, managementul companiei a început să pună la dispoziţia sindicatului reprezentativ- Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, date şi informaţii pe baza cărora să se poată face calcule referitoare la salariile celor peste 20 de mii de lucrători din Poşta Română. Este de notorietate faptul că foarte mulţi dintre angajaţii Poştei Române au salariile la nivelul minimului pe economie. Astăzi, după primirea informaţiilor şi când ştim de la guvernanţi că salariul minim va deveni din luna iulie 2024, 3.700 de lei, vedem cât de gravă este situaţia în realitate. 18 mii dintre cei peste 21.000 de angajaţi ai Poştei Române, adică un procent de 90%, indiferent de funcţia pe care se află, indiferent de responsabilităţi şi de vechime, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie. Aceasta este nemulţumirea şi revolta miilor de angajaţi din Poşta Română care au declanşat conflictul de muncă şi care intră în grevă începând cu data de 01.04.2024, ora 00:00!”, se menţionează în comunicat.

Pe de altă parte, Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România îşi exprimă disponibilitatea de a negocia şi pe perioada de desfăşurare a grevei, în prezenţa ministrului Digitalizării, Bogdan Ivan, în calitatea sa de reprezentant al statului român, acţionarul majoritar al Poştei Române, pentru găsirea de soluţii la revendicările formulate.

Ulterior anunţării deciziei SLPR cu privire la declanşarea grevei generale, managementul companiei Poşta Română a subliniat că au fost puse la dispoziţia salariaţilor toate posibilităţile financiare ale companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă.

Anunț pentru pensionari

„Asigurăm toţi clienţii, partenerii şi instituţiile bancare de stabilitatea şi funcţionalitatea serviciilor, precum şi de soliditatea politicilor de management aflate în curs. Precizăm că escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia. Îi asigurăm pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 aprilie, aşa cum ne-am asumat angajamentul”, se subliniază în comunicatul conducerii companiei.

De asemenea, Compania Naţională „Poşta Română” precizează că „majoritatea covârşitoare”, peste 80% dintre salariaţi, „îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu cu profesionalism, ca şi până acum” şi menţionează că la conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajaţii companiei.

Bugetul.ro
Adio, ANPC pentru Cristian Popescu Piedone! Curtea de Apel București i-a dat vestea, după ce a fost acuzat de nepotism
redactia.ro
Donald Trump a decis. Ce se întâmplă cu trupele americane din România
Bugetul.ro
Spitalul care nu va mai exista. 150 de milioane de euro pierdute din cauza incompetenței locale
a1.ro
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Playtech.ro
Horoscopul weekendului 28-30 martie. Vin veşti bune, vor fi zile de relaxare
observatornews.ro
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Venitul minim necesar supraviețuirii. Cât ar trebui să câștige pensionarii
realitatea.net
Țara vecină unde alimentele s-au ieftinit cu 50%. Românii din apropiere se pregătesc să treacă granița pentru a face cumpărături
SportpeSurse
Dezvăluiri bombă! Evenimentele petrecute pe lacul Snagov o distrug pe Anca Alexandrescu. Ce s-a întâmplat între ea și Gigi Becali, cu Gino Iorgulescu martor
Playtech.ro
Ce salariu are un căpitan de aeronavă. Atribuţiile pe care le are comandantul justifică suma
Dailybusiness.ro
Ora de vară 2025. Data exactă la care se trece la ora de vară. Ceasurile se vor da înainte cu o oră
RomaniaTV
Ministerul Muncii, anunţ IMPORTANT pentru toţi salariaţii şi angajatorii. S-a aprobat joi în Guvern
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Anunţ important de la BNR pentru toţi românii cu valută „la ciorap”
redactia.ro
Doliu în medicina românească. A murit unul dintre cei mai importanți medici. A fost un profesionit desăvârșit
ego.ro
Vești proaste pentru Gabriela Cristea! Ce s-a aflat după demisia de la Antena Stars EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
29 martie 2025
29 martie 2025