Comitetul Național pentru Situații de Urgență va aproba hotărârea pentru modificarea și completarea hotărârii privind aprobarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat.
Astfel, conform noilor decizii Grecia intră în scenariul roșu din cauza numărului ridicat de infectări cu COVID. Mii de români sunt acum în vacanță în Grecia și cei care nu sunt vaccinați vor intra în carantină, excepție fac copiii până în 16 ani.
Indicele de infecție a ajuns în Grecia la 3.47, dacă joia trecută vorbeam de un indice de 2,9 și țara era în zona galbenă, CNSU se va întruni și Grecia va trece în scenariul roșu și asta înseamnă că toții românii nevaccinați care se întorc acasă după vacanță, vor intra în carantină.
Excepție fac copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, care pot prezenta rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, iar cei cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani. Dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) nu vor intra în carantină.
Condițiile de călătorie în țările cu risc epidemiologic ridicat, modificate
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, luni, hotărârea pentru modificarea și completarea hotărârii privind aprobarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat.
Hotărârea nr. 43 din 01.07.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind aprobarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea, precum și a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 2 iulie 2021.
„Astăzi urmează sa fie actualizată lista statelor cu risc epidemiologic, în ședință săptămânală a CNSU, conform procedurilor. La acest moment încadrarea Greciei nu a fost schimbata, fiind valabilă lista publicata pe site-ul INSP. Imediat ce vom avea Hotărârea CNSU o vom transmite”, informează CNSU.
Indicele de infectare din Grecia a ajuns la 3,47. Dacă joia trecută vorbeam de un indice de 2,9% şi astfel Grecia era în zona galbenă, astăzi, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a transmis, potrivit surselor Antena 3, că Grecia va trece în scenariul roşu. Asta înseamnă că toţi turiştii nevaccinaţi care se vor întoarce din Grecia vor intra în carantină.
MAE, avertizare de călătorie în Grecia
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau care intenţionează să călătorească în Grecia că Serviciul elen de Meteorologie a emis un cod roşu de caniculă.
Ce zile sunt vizate
29 iulie – temperaturile vor continua să crească în toată ţara, ajungând la 41 – 42 grade C în vestul Greciei Centrale şi în Tesalia şi la 40 – 41 grade C în Macedonia Centrală şi în Epirusul interior. Temperaturile în zona insulelor Ionice se vor situa între 38 şi 40 grade C, respectiv 37 – 38 grade C în estul Mării Egee şi insulele Dodecaneze;
În intervalul 30 iulie – 3 august, temperaturile vor creşte constant, valorile maxime estimate fiind de 43 grade C în unele zone continentale, putând atinge izolat chiar şi pragul de 45 grade Celsius.
Temperaturi extreme și la Atena
În capitala Atena temperaturile se vor situa în acest interval între 41 şi 42 grade C, cu posibilitatea înregistrării temporare a unor valori mai ridicate. În acelaşi timp, Secretariatul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă din Grecia a emis o avertizare de incendii (nivel de alertă grad 4 din 5) pentru următoarele zone:
– Regiunea Attica (inclusiv capitala Atena);
– Regiunea Greciei Centrale (zonele Evia şi Viotia);
– Regiunea Peloponezului (zonele Corint, Argolida);
– Regiunea Mării Egee de Nord (insulele Lesvos, Chios, Samos, Ikaria);
– Insula Creta.
Recomandări
Autorităţile elene recomandă tuturor persoanelor să manifeste o atenţie sporită şi să evite orice activitate în aer liber care poate provoca, din neglijenţă, un incendiu (ex. arderea/ curăţarea resturilor de vegetaţie uscată, utilizarea de maşini/ dispozitive care provoacă scântei, folosirea grătarelor în aer liber, afumatul stupilor, aruncarea ţigărilor aprinse, curăţarea/ arderea vegetaţiei de pe loturile agricole, interzisă de altfel în acest sezon etc.). În caz de incendiu, cetăţenii sunt rugaţi să anunţe imediat pompierii, la numărul de telefon 199.