„Mulțumesc doamnei Gianina-Ana MASSARI și echipei dumneaei pentru realizarea acestui proiect important pentru comunitatea noastră academică. Felicit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației pentru implicarea în dezvoltarea de instrumente de învățare non-formală, cum este această grădină senzorială, care completează armonios dimensiunea formală a actului educațional săvârșit aici. UAIC are grădiniță, are școală primară, am început demersurile pentru gimnaziu, urmează și pentru liceu, ne propunem să oferim servicii educaționale complete, pentru toate etapele de învățare”, a declarat prof. univ. dr. Tudorel Toader, Rectorul UAIC.
Valoarea totală a investiției
Simțul vizual va fi pus la încercare în tunelul culorilor, la băncuța curcubeu sau la panourile cu iluzii optice. Jardinierele cu flori sau panourile cu plante aromatice vor solicita din plin simțul oflactiv, iar mini-bar-ul pentru ververițe sau căsuța pentru păsări vor provoca simțul gustativ. De asemenea, grădina mai conține echipamente care stimulează termocepția (termometre, stropitori, măsuță pentru nisip și apă), cronocepția (ceas solar, clepsidre), echilibriocepția (tobogane, fotolii suspendate, balansoare) sau sensibilitatea proprioceptivă (oglinzi deformatoare, oglinzi convexe).
Investiția alocată prin fondurile proiectului pentru amenajarea Grădinii Senzoriale „Magic” este în valoare de 25.146 lei. În cadrul proiectului TELESPA au fost amenajate şi urmează a fi deschise grădini similare și la două instituții partenere.
Accesul gratuit pentru copiii angajaților și studenților UAIC
Accesul în Grădina Senzorială „Magic” este gratuit pentru copiii angajaţilor și studenților UAIC și copiii de la Grădiniţa şi Şcoala „Junior”.
Proiectul TELESPA, în valoare de 246.189 euro, este implementat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și are ca scop creșterea calității și relevanței pregătirii profesorilor pentru educația timpurie și școala primară prin dezvoltarea, testarea și implementarea de abordări pedagogice şi practici educaționale inovatoare privind spațiile de învățare pentru copiii cu vârste între 0-10/11 ani. Spațiile de învățare, concentrate pe dezvoltarea simțurilor senzoriale reprezintă o modalitate de a învăța prin a face, proces în care copiii şi elevii obțin cunoștințe și abilități prin experiență personală, cum ar fi dezvoltarea creativităţii, flexibilităţii, capacităţii de analiză etc.
În cadrul proiectului TELESPA sunt prevăzute realizarea unui studiu de cercetare asupra abordărilor şi practicilor educaţionale privind spațiile de învățare și competențele profesorilor, elaborarea unui ghid pedagogic internaţional pentru educatorii și profesorii pentru educaţie timpurie şi școlile primare privind învățarea experiențială și didactici aplicate pe spațiile de învățare dar și derularea unui curs de instruire pentru educatorii și profesorii pentru educaţie timpurie şi școlile primare cu o tematică focalizată pe învățarea experiențială și didactici aplicate pe spațiile de învățare.
Cinci laboratoare aplicate pe spațiile de învățare
De asemenea, vor fi amenajate 5 laboratoare aplicate pe spațiile de învățare, 6 grădini senzoriale și va fi creată o rețea de mentorat între universități, școli, grădinițe, creşe și alte organizații educaționale pentru a reduce dificultățile cu care se confruntă profesorii în practica educaţională și în primii ani de carieră profesională.
Proiectul „Spații inovatoare de învățare pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 și 10/11 ani (TELESPA)” este implementat de UAIC, având ca parteneri două instituții educaţionale din România și cinci instituţii din străinătate (Institutul Politehnic din Bragança – Portugalia, Universitatea Latvia din Riga – Letonia, Grădiniţa „Austrina” din Riga – Letonia, Universitatea Ege din Izmir – Turcia și Şcoala Primară Anafartalar din Izmir – Turcia.