Prima pagină » Actualitate » Gluma se îngroașă! Mii de ieșeni au ajuns la spital după ce au depistat aceste simptome! Trei dintre aceștia au fost internați la Terapie Intensivă!
Gluma se îngroașă! Mii de ieșeni au ajuns la spital după ce au depistat aceste simptome! Trei dintre aceștia au fost internați la Terapie Intensivă!

Gluma se îngroașă! Mii de ieșeni au ajuns la spital după ce au depistat aceste simptome! Trei dintre aceștia au fost internați la Terapie Intensivă!

06 feb. 2020, 04:00,
Bianca Ciubotariu în Actualitate

Numărul de pacienți diagnosticați cu pneumonii și viroze respiratorii a crescut considerabil. Mii de ieșeni au ajuns la spital! Au apărut cazuri noi de gripă. Pacienții au fost internați la Anestezie și Terapie Intensivă.

În ultimele două săptămâni, mii de ieșeni au ajuns la spital, prezentând simptomele specifice bolilor de sezon. Sute dintre aceștia au necesitat internare. Conform datelor oferite de Compartimentul de Epidemiologie a Bolilor Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, în săptâmana 27.01.2020 – 02.02.2020 s-au înregistrat 11.031 cazuri de viroze respiratorii. Din numărul total de pacienți, 225 în stare mai gravă au necesitat internare. În ceea ce privește pneumoniile, au fost raportate 1945, dintre care 124 pacienți au fost internați. Mulți dintre cei care au ajuns la spital nu au fost vaccinați.

Ieșeni diagnosticați cu gripă, în stare gravă la spital

Conform ultimelor date centralizate, din luna octombrie și până în prezent s-au vaccinat 92.630 de persoane din județul Iași. În funcție de categoriile de persoane, vaccinările au fost făcute pentru 35.719 persoane cu boli cronice, 8.178 medici și alte categorii de personal, 1.770 copii și bătrâni instituționalizați. Totodată, au fost vaccinate 46.623 persoane cu vârsta peste 65 de ani, 127 de gravide și 213 copii cu vârstele cuprinse între șase și 59 de luni. În total, pentru județul Iași s-au repartizat 93.920 de doze.

„În această perioadă a anului, ne confruntăm cu un număr semnificativ de pacienți diagnosticați cu viroze respiratorii și pneumonii. Astfel, la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași există numeroase astfel de situații. Totodată, recomandăm ieșenilor să-și administreze vaccinul antigripal. În acest moment, la Spitalul de Boli Infecțioase avem doi pacienți diagnosticați cu gripă, în stare foarte gravă, fiind internați în secția de ATI. Totodată, mai avem o gravidă însărcinată în 20 de săptămâni, care va fi internată în aceeași secție”, precizează prof. dr. Carmen Dorobăț, manager al Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 noiembrie 2024
30 noiembrie 2024