Prima pagină » International » Giorgia Meloni a calificat „nedreaptă” înfrângerea Angelei Carini în fața unei sportive care a picat anterior un test al nivelului de testosteron
Giorgia Meloni a calificat „nedreaptă” înfrângerea Angelei Carini în fața unei sportive care a picat anterior un test al nivelului de testosteron

Giorgia Meloni a calificat „nedreaptă” înfrângerea Angelei Carini în fața unei sportive care a picat anterior un test al nivelului de testosteron

01 aug. 2024, 23:21,
în International

În patruzeci și șase de secunde, sportiva Italiei Angela Carini a fost învinsă prin knock-out de rivala sa din Alegeria, Imane Khalif, despre s-a spus că este un transsexual, deși aceasta s-a născut cu cromozomi sexuali XY.

Sportiva Italiei ar fi fost lovită doar de două ori și a aruncat prosopul, izbucnind în plâns. În filmări se aude cum ea le spune antrenorilor săi că este injust ceea ce i se întâmplă, fiind vizibil faptul că adversara sa are o înfățișare și mișcări masculine. De altfel, lui Imane Khalif i s-a interzis anterior să concureze împotriva femeilor, deoarece organismul său produce niveluri ridicate de testosteron.

Giorgia Meloni a calificat „nedreaptă” înfrângerea Angelei Carini în fața unei sportive care a picat anterior un test al nivelului de testosteron

Premierul italian Giorgia Meloni a calificat „nedreaptă” înfrângerea compatrioatei sale în fața unei sportive care a picat anterior un test al nivelului de testosteron. Meloni pune la îndoială decizia CIO de a permite atletei algeriene să concureze printre femei.

„Din punctul meu de vedere, aceasta nu a fost o competiție egală”, a declarat Meloni reporterilor joi.

„Cred că sportivii care au caracteristici genetice masculine nu ar trebui să participe la competițiile feminine. Nu pentru că vrem să discriminăm pe cineva, ci pentru a proteja drepturile sportivelor de a concura în condiții egale”, a spus Meloni.

Carini s-a retras după al doilea pumn al lui Khalif din cauza unei dureri severe la nas. După ce a fost anunțată victoria lui Khalif, Carini a refuzat să dea mâna cu rivala sa. Îndurerată, ea a căzut la pământ pe scenă și a început să plângă. Imagini cu ea au început să circule pe rețelele sociale.

„Suntem cu toții alături de tine”, a scris echipa națională italiană pe rețeaua X.

Matteo Salvini: „Rușine birocraților care au permis un meci care în mod evident nu a fost în condiții de egalitate”

Vicepremierul Matteo Salvini a numit-o drept „o scenă cu adevărat neolimpică”: „Rușine birocraților care au permis un meci care în mod evident nu a fost în condiții de egalitate”.

Autoarea J.K. Rowling, o contribuitoare obișnuită la războaiele culturale între sexe, a intervenit și ea, scriind echipei de organizare: „Sunteți o rușine, salvgardarea voastră este o glumă și Paris24 va fi pentru totdeauna pătată de nedreptatea brutală făcută lui Carini”.

Imane Khalif a fost descalificată anterior de la Campionatele Mondiale ale Asociației Internaționale de Box pentru că nu a trecut un test al nivelului de testosteron, potrivit BBC. Însă Comitetul Olimpic Internațional a autorizat-o să concureze în boxul feminin la Jocurile Olimpice de la Paris, dat fiind că în pașaportul ei aceasta figurează ca fiind femeie.

Nu există nicio sugestie că Imane Khalif ar fi făcut ceva greșit. Nu se știe ca ea să fi trișat prin dopaj cu testosteron. De asemenea, se precizează că sportiva algeriană nu este transsexual. În mod neobișnuit, ea are cromozomi sexuali XY – femeile au de obicei cromozomi sexuali XX – dar Khalif s-a născut femeie.

Sâmbătă, Imane Khalif va reveni în ring în sferturile de finală ale diviziei la care concurează. Adversara ei nu a fost încă anunțată, scrie Politico.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
07 septembrie 2024
07 septembrie 2024