Ginkgo biloba are o multitudine de beneficii pentru sănătate. Specialiștii sunt de părere că îmbunătățește metabolismul, este un tonic vascular excelent și reduce stresul oxidativ. Iată ce alte avantaje prezintă consumul de suplimente pe bază de ginkgo biloba.
Ginkgo biloba este o specie de copac cu o vârstă de până la 1000 de ani și 30 de metri înălțime, originară din sud-estul Chinei. Acesta este unul dintre cei mai bătrâni copaci din lume. Extractul de ginkgo biloba este extras din frunze și utilizat ca supliment alimentar, tinctură, sirop sau cremă.
Originar din China, Japonia sau Coreea, ginkgo biloba a ajuns și în Europa în anul 1730. Cunoscută pentru proprietățile sale vindecătoare, această plantă este una dintre cele mai comercializate plante medicinale.
Ginkgo biloba are numeroase beneficii pentru sănătate! De ce trebuie să o consumi cât mai des
Ginkgo biloba este o plantă medicinală extrem de apreciată, deoarece deține proprietăți antioxidante impresionante. Încă din cele mai vechi timpuri, frunzele arborelui de Ginkgo erau utilizate pentru vindecarea afecțiunilor respiratorii, așa cum este bronșita. Frunzele sunt bogate în flavonoide și terpenoide, antioxidanți care oferă protecție organismului atunci când vine vorba despre efectul radicalilor liberi. Radicalii liberi nu doar că încurajează apariția bolilor, ci și grăbesc îmbătrânirea.
De asemenea, ginkgo biloba echilibrează metabolismul, favorizând menținerea greutății și chiar eliminarea kilogramelor nedorite.
Ginkgo biloba are în componența sa antioxidanți, responsabili de reducerea stresului oxidativ la nivel ocular. Astfel, este prevenită degenerescența maculară și afecțiunile precum cataracta. În plus, pacienții cu glaucom se pot bucura acum de o vedere mai bună, grație elementelor pe care le conține planta miraculoasă.
Extractul de ginkgo biloba reprezintă un tonic vascular excelent, deoarece ajută circulația sângelui, în special în cazul pacienților cu o vârstă înaintată. Potrivit mai multor studii, s-a demonstrat că ginkgo biloba are capacitatea de a spori dilatarea vaselor de sânge și de a stimula fluxul sangvin la nivelul extremităților. Prin urmare, organismul este oxigenat corespunzător, fapt ce îl ajută să funcționeze în parametri normali.
Produse pe bază de ginkgo biloba
Ginkgo biloba se găsește atât în farmacii, cât și în plafar. Ea poate avea mai multe forme, de la ceaiuri și până la suplimente alimentare sau tincturi. Majoritatea oamenilor aleg ceaiurile, deoarece se prepară ușor și conferă efecte pe termen lung. Pentru prepararea infuziilor, recomandate sunt frunzele uscate de ginkgo biloba. Acestea nu au în componență cafeină, motiv pentru care pot fi consumate și de oamenii care nu preferă gustul cafelei sau sunt alergici la cofeină.
Totodată, ginkgo biloba se găsește și sub formă de suplimente alimentare. Spre deosebire de ceaiuri, acestea sunt mai concentrare și au efecte mai rapide. Îmbunătățesc memoria și ajută la ameliorarea a numeroase afecțiuni. Pentru început, sunt recomandate 120 de miliograme pe zi, doză ce poate fi modificată treptat, în funcție de nevoi.
Utile sunt și tincturile cu ginkgo biloba. Fiind în formă lichidă, acestea sunt mai ușor de administrat în cazul persoanelor cărora le este greu să ia pastile.
:format(webp):quality(80)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/04/ginkgo-biloba-4.jpg)
Ginkgo biloba se găsește atât în farmacii, cât și în plafar. Ea poate avea mai multe forme, de la ceaiuri și până la suplimente alimentare sau tincturi.