Prima pagină » Cancan ultimă oră » Gina Pistol, o mireasă elegantă! Cum arată accesoriile pe care vedeta TV a ales să le poarte azi, la nunta cu Smiley

Gina Pistol, o mireasă elegantă! Cum arată accesoriile pe care vedeta TV a ales să le poarte azi, la nunta cu Smiley

27 mai 2023, 14:00,
BZI.ro, în Cancan ultimă oră

Gina Pistol și Smiley se căsătoresc sâmbătă, 27 mai, în cadrul unui eveniment mult-așteptat. Cei doi vor spune DA în fața ofițerului de la Starea Civilă și se vor cununa religios, urmând să petreacă alături de prieteni și familie, într-un local de poveste. Cu doar câteva ore înainte de nuntă, Gina Pistol a dezvăluit ce bijuterii va purta la nunta cu Smiley și a făcut publice imagini și cu pantofii de mireasă.

Gina Pistol așteaptă cu nerăbdare nunta, chiar dacă ultimele ore au fost extrem de solicitante. Pregătirile s-au încheiat, iar sâmbătă, 27 mai, va deveni soția lui Smiley, Andrei Maria pe numele din buletin. Vineri, fosta prezentatoare tv a intrat în posesia bijuteriilor pe care le va purta la nuntă și, dacă la gât va avea un lănțișor discret, cu diamant, cerceii sunt ceva mai extravaganți. De altfel, despre aceștia, Gina mărturisea zilele trecute, pe social media, că îi va lăsa moștenire fetiței sale, Josephine.

Cum arată pantofii și bijuteriile purtate de Gina Pistol la nunta cu Smiley

Și în privința pantofilor pe care îi va purta în ziua nunții, Gina Pistol a fost extrem de atentă și a ales un model din colecția Jimmy Choo. Cu platformă, toc gros și înalt, pantofii pe care viitoarea soție a lui Smiley îi va purta în ziua nunții au un preț destul de piperat. Modelul pentru care a optat Gina Pistol face parte din colecția special creată pentru mirese, iar prețul este de 1695 de euro, echivalentul a 8405 de lei.

Gina și Smiley, ținute atipice la nuntă. Cum și-au comandat rochia de mireasă și costumul de ginere Gina și Smiley au optat pentru ținute atipice la nunta lor. Designerul vestimentar al lui Smiley, Irina Voinea, a dezvăluit, înainte de eveniment, detalii inedite despre cum vor arăta hainele de nuntă ale celor doi. Ea a spus că nunta lui Smiley va fi în stil boho, care se bazează pe diverse influențe boeme și hippie, așadar costumul lui de ginere va fi “atipic”.

„Nunta lor este o nuntă destul de relaxată, pe stilul boho. Amândoi sunt relaxați, sunt foarte cool și atunci au preferat ca și costumele să fie mai relaxate. O să fie un costum dintr-un amestec de in cu bumbac, o să fie pe o zonă mai pământie, mai deschisă la culoare, un bej. Nu o să poarte sigur un papion, dar o să aibă o cămașă tip tunică pe dedesubt, chiar tiparul clasic pe care îl folosesc eu pentru brand-ul meu”, a declarat Irina, potrivit a1.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *