Fotbalistul Florinel Coman, starul lui Gigi Becali la FCSB, ar putea fi transferat în Premier League, la formația Sheffield United, club care se bate pentru ultimul loc de Champions League
FCSB e pe cale să facă primul transfer important, la care Gigi Becali visează de câteva sezoane, vânzarea lui Florinel Coman. Presa din Anglia anunță că Sheffield United, club care se bate pentru ultimul loc de Champions League disponibil în Premier League, îl are pe lista de transferuri pe „Mbappe” de la FCSB. Tehnicianul englezilor a oferit și câteva detalii despre următoarea perioadă de transferuri.
Nicolae Stanciu (9,7 milioane de euro, la Anderlecht) și Vlad Chiricheș (9,5 milioane de euro, la Tottenham) sunt cele mai profitabile transferuri făcute de Gigi Becali în istoria FCSB, dar recordul poate fi doborât în curând. După evoluțiile din ultimele sezoane, Gigi Becali visează că va încasa peste 10 milioane de euro în schimbul lui Florinel Coman sau Dennis Man.
Gigi Becali își îndeplinește visul, prin transferul lui Florinel Coman la Sheffield United
FCSB rămâne clubul din România care vinde cel mai bine, dar și cel mai atractiv, din punct de vedere al fotbaliștilor care evoluează în lotul antrenat de Bogdan Vintilă, în ciuda rezultatelor din ultimele sezoane. Principalii vizați de un transfer în străinătate sunt favoriții lui Gigi Becali, Florinel Coman și Dennis Man.
Iar presa din Albion a dezvăluit o informație care-l face să viseze pe Florinel Coman. Jurnaliștii englezi de la examinerlive.co.uk susțin că Florinel Coman se află pe lista ocupantei locului șapte din Premier League, Sheffield United:
„United a luat legătura cu mai mulți reprezentanți ai jucătorilor doriți, în ultimele săptămână, întrucât perioada de transferuri e aproape de deschidere. Emmanuel Dennis, de la Club Brugge, a fost primul pe listă, dar acesta deja a refuzat transferul. Pe listă se mai află portarii Altay Bayindir și Ugurcan Cakir, Mady Camara de la Olympiakos, Omar Elabdellaoui și Ali Youssef, Florinel Coman, de la FCSB, dar și Eberechi Eze, de la Queens Park Rangers”, notează sursa citată.
Managerul lui Sheffield United, Chris Wilder, recunoaște că s-a interesat de Florinel Coman
Managerul lui Sheffield United, Chris Wilder, a oferit câteva detalii în privința jucătorilor pe care clubul îi dorește pentru noul sezon:
„100% am luat legătura cu reprezentanții jucătorilor. Am avut o ședință cu conducerea săptămâna trecută, unde mi-am exprimat dorințele. Sunt un manager preocupat, mă ocup de tot. Am făcut câteva recomandări conducerii, dar și noi suntem afectați de această situație, am pierdut bani. Conducătorii vor încerca să cumpere pe cine avem pe listă, în această situație, pentru a îmbunătăți lotul.
Cred că încă avem un club atractiv, pentru a-i convinge pe acești jucători să vină. Trebuie să înțelegem situația financiară în care ne-am aflat și trebuie să fim inteligenți și chiar mai inteligenți decât am fost în trecut”, a declarat antrenorul englez Chris Wilder pentru sursa citată.
Care e suma de transfer a lui Florinel Coman
Recent, Ioan Becali susținea că transferul lui Florinel Coman de la FCSB e aproape și că suma va fi în jur de 10 milioane de euro. În schimb, Gigi Becali visează la câteva milioane în plus:
„Sigur nu-l dau nici cu 10 pe Coman, ce rost mai are să negociez dacă dau mai puțin? Vreau 15, nu vreau 10. A fost 10 milioane când era pandemia. Cine îl lua, era deștept. Acum este 15 milioane de euro. Eu am cumpărat și am depozitele pline de marfă. Eu susțin depozitele, adică eu am jucători de vânzare, eu dacă nu aveam acum jucători de vânzare, eu acum la revedere, renunțam, i-a luați-o mă care vreți, v-o dădeam cadou”, a declarat Gigi Becali la Telekom Sport.
De când a fost cumpărat de Gigi Becali de la Viitorul, în 2017, Florinel Coman a reușit pentru FCSB 30 de goluri și 26 de pase decisive, în 104 meciuri.