Update 20.17: „Astăzi, 5 august, polițiștii ieșeni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei de 5 ani închisoare, emis de Tribunalul București pe numele unui bărbat de 63 de ani, din municipiul Iași. Acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Iași, în vederea executării pedepsei”, se arată în comunicatul emis de Poliția Iași.
Update 19.38: Gheorghe Nichita a ajuns însoțit de oamenii legii la Penitenciarul Iași.
Update 19.05: Oamenii legii l-au ridicat pe fostul primar al Iașului în arestul IPJ Iași.
Update 18.49: Trei polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au ajuns în urmă cu câteva momente la locuința lui Gheorghe Nichita pentru a-l conduce în arest.
Update 18.35: Un apropiat al fostului primar a venit la domiciliul acestuia cu un bagaj.
În urmă cu puţin timp Curtea de Apel Bucureşti a decis condamnarea la cinci ani de închisoare cu executare pentru fostul edil al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita.
„În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 2324/13.11.2017 pronunțată de Tribunalul București- Secția I Penală, în dosarul nr. 46544/2015. Desființează, în parte, sentința penală apelată și rejudecând în fond:
În baza art.254 alin. 1 C.p. condamnă inculpatul Nichita Gheorghe la pedeapsa de 5 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită”, se arată în documentul oficial.
Contactat de reporterii Cotidianului Buna Ziua Iasi, fostul edil al municipiului Iasi, Gheorghe Nichita, nu a vrut sa comenteze decizita definitiva a Curtii de Apel a Capitalei. Acesta urmează să se predea pentru a efectua pedeapsa primită pentru faptele săvârșite în dosarul UTI.
„Nu va pot spune nimic acum!”, a declarat in exclusivitate pentru Cotidianul BZI.
Fostul primar al Municipiului Iași Gheorghe Nichita (PSD) a fost condamnat la închisoare cu executare, pentru luare de mită. În același dosar, omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare
„Condamnă pe inculpatul Nichita Gheorghe la pedeapsa principală de 4 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de primar pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei principale”, au decis magistrații.
În decembrie 2015, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Nichita, a preşedintelui grupului UTI, Tiberiu Urdăreanu, a vicepreşedintelui UTI Mihail Tănăsescu, a directorului SC Information Business Consulting SRL (IBC), Iulius Gabriel Mardarasevici.
Gheorghe Nichita, acuzat de luare mită în dosarul UTI
Nichita a fost acuzat de luare de mită, iar Tiberiu Urdăreanu, Iulius Gabriel Mardarasevici şi Mihail Tănăsescu de dare de mită. Nichita a fost acuzat că a primit 10% dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit UTI şi unei alte firme, precum şi reduceri la un hotel de lux din Bucureşti, dar şi cazare în China.
După ce a făcut un pas înapoi ca urmare a implicării în dosarul de corupție, Gheorghe Nichita, fost vicepreședinte PSD la nivel național, a devenit în primăvara anului 2017 consilier al președintelui CJ Iași, Maricel Popa.
În decembrie 2016, Nichita a încercat să ajungă în Parlament, candidând la Camera Deputaților pe lista PRU, partidul lui Bogdan Diaconu.
Fostul primar PSD mai este implicat într-un dosar penal, în care a fost trimis în judecată în noiembrie 2015. În acest dosar, procurorii l-au acuzat că ar fi utilizat Poliţia Locală pentru a-şi urmări fosta iubită. Alături de Nichita, au fost deferiţi justiţiei fostul director al Poliţiei Locale Iaşi Liviu Hliboceanu şi un fost şef de serviciu din instituţie.