Prima pagină » Cancan » Getuța, replică acidă la adresa lui Culiță Sterp. Mama Geta s-a oprit din plâns când a auzit-o

Getuța, replică acidă la adresa lui Culiță Sterp. Mama Geta s-a oprit din plâns când a auzit-o

29 oct. 2024, 11:06,
Redacția BZI în Cancan

Getuța a avut o replică acidă la adresa lui Culiță Sterp, fratele ei mai mare, chiar în ziua nunții lui Iancu, de față cu toată lumea. Fata cea mai mică a mamei Geta i-a dat peste nas artistului, făcând aluzie la relația cu Daniela Iliescu. Astfel, se pare că încă nu s-au stins animozitățile dintre Getuța și partenera de viață a lui Culiță Sterp.

Iancu și Denisa și-au unit destinele duminică, 27 octombrie, într-un cadru de poveste în Hațeg. Cei doi au petrecut până în zori alături de cei 400 de invitați. Însă întreg evenimentul a debutat la casa familiei, unde au avut loc mai multe pregătiri.

Getuța, replică acidă la adresa lui Culiță Sterp

A fost sărbătoare mare în familia Sterp! Iancu, fratele lui Culiță, s-a căsătorit cu aleasa inimii sale. La marea nuntă au participat toți membrii familiei, inclusiv cântărețul de manele și iubita lui, Daniela Iliescu, cei care au absentat însă de la cununia civilă.

Emoțiile au fost la cote maxime în ziua nunții lui Iancu Sterp. În momentul în care și-a văzut fiul mai mic îmbrăcat în mire și pregătit să meargă către casa miresei sale, mama Geta a izbucnit în lacrimi. În acel moment, Culiță a încercat să o consoleze, însă sora lui mai mică i-a dat o replică la care nimeni nu se aștepta.

„- Culiță Sterp: Nu mai plânge, că n-a murit nimeni! Uite, e aici! Tot aici rămâne, nu pleacă departe! Se însoară, nu se mărită!

– Geta Sterp: Ca tine!”, a fost replica pe care Geta i-a dat-o fratelui ei mai mare, în urma căreia toată lumea a izbucnit în râs.

Mama Geta s-a oprit din plâns în urma glumei făcută de fiica sa, ba chiar și Daniela Iliescu, partenera de viață a lui Culiță Sterp, a zâmbit când a auzit totul.

Val de reacții după remarca făcută de Geta la adresa fratelui ei

Filmarea cu momentul în care Geta Sterp dă de înțeles că fratele ei s-ar fi măritat a ajuns virală pe internet. Deși familia Sterp a râs în clipa respectivă, internauților nu li s-a părut deloc amuzant, ba chiar au criticat-o pe Getuța pentru gluma făcută.

„Mie mi s-a pus un nod în gât când a râs de Culiță, că i-a zis că el s-a măritat! Urât! / Urât din partea surorii care a zis că Culiță s-a măritat / Au cam râs frații de Culiță, că el «s-a maritat». Nu-i frumos! / No, ce bine ați zis, nu se mărită Iancu ca și Culiță!”, au fost doar câteva dintre reacțiile pe care internauții le-au avut după ce au văzut videoclipul respectiv de la nunta lui Iancu.

Bugetul.ro
Ilie Bolojan, dator vândut la stat. Cum a reușit să scape fostul președinte interimar de afacerea care aproape că l-a adus la sapă de lemn
redactia.ro
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost redusă. Adrian Alexandrov, detalii neștiute despre familia sa
Bugetul.ro
Moartea milionarului din Pipera a lăsat în urmă o companie care deține numeroase imobile în toată Capitala. Cine a fost Mario Felice, fondatorul Nusco
a1.ro
Chef Ștefan Popescu și chef Alexandru Sautner, primele reacții după Finala Chefi la cuțite, sezonul 15. Ce au transmis
Playtech.ro
Anunțul făcut de Cleopatra Stratan după 4 ani de căsnicie: “Așa o să ne fie!”
observatornews.ro
Guvernul pregăteşte concedieri la stat şi eliminarea sporului de antenă. Soluţiile propuse de Iancu Guda
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Prognoza meteo, 31 mai. Temperaturile cresc, ploile se retrag
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Ilie Bolojan i-a lăsat un bilețel lui Nicușor Dan pe care i-a scris o dată și cel mai mare eveniment care a marcat România
Playtech.ro
Testul simplu care îți arată dacă telefonul te ascultă. Experții în securitate cibernetică arată cum poți afla adevărul în câteva minute
Dailybusiness.ro
Marilu, acuzații grave la adresa fostului iubit: „Pot să recunosc, după atât timp, că am fost bătută de el”
RomaniaTV
MApN, anunț important, de ultimă oră, care îi vizează pe toți românii. Ce urmează să se întâmple
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Fenomenul meteo mai periculos ca alertele de Cod Roşu de furtuni. Alertă de la meteorologi
redactia.ro
Imaginile momentului! Cum au fost săltați Nicușor Dan și iubita sa de către jandarmi și băgați în dubă
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`