Prima pagină » Local » George Simion, președintele AUR, îi indeamnă pe români să cumpere de la țărani

George Simion, președintele AUR, îi indeamnă pe români să cumpere de la țărani

10 nov. 2023, 13:01, 19 ,
în Local

AUR a organizat miercuri, 8 noiembrie, la Palatul Parlamentului, dezbaterea cu tema „Energia verde: soluție durabilă sau obstacol pentru investițiile strategice?”, prilej pentru George Simion să lanseze un apel pentru o formă de „grevă fiscală”.

Potrivit unui comunicat de presă al AUR, evenimentul a reunit experți în domeniul energiei, al economiei, profesori universitari, cercetători, oameni cu o vastă experiență în domeniu, iar dezbaterea a abordat subiecte precum gestionarea resurselor energetice, eficiența tehnologiilor verzi, precum și securitatea energetică națională.

„Resursele energetice naționale au suferit un recul dramatic în ultimii 30 de ani. Prin introducerea soluțiilor verzi au fost neglijate, blocate sau închise și capacitățile existente. Tocmai de aceea soluțiile verzi trebuie atent abordate prin prisma eficienței, a problemelor de mediu pozitive și negative induse”, susține formațiunea.

Prezent la dezbatere, președintele AUR, George Simion, a exprimat susținerea partidului pentru continuarea exploatării lignitului și a cărbunelui în România, argumentând că acestea reprezintă o sursă de energie stabilă pentru mulți ani de acum înainte.

Liderul AUR a susținut că, la ora actuală, ne confruntăm în România cu „un guvern de escroci”. „În momentul în care tu timp de 2 săptămâni spui că nu se reduce plata cu numerar și că este o teorie a conspirației și că AUR este un partid tinichea care sperie lumea și la nici 24 de ore după vii și spui că renunți la măsurile de limitare a numerarului, înseamnă că ești un escroc. La fel au făcut cu așa zisa impozitare cu 1% a marilor contribuabili, a multinaționalelor care nu este impozitare cu 1% pe cifra de afaceri, pe când IMM-urile și întreprinzătorii români sunt taxați cu 3% conform noului pachet financiar-fiscal”, a precizat acesta.

În acest context, George Simion a lansat un apel pentru o formă de „grevă fiscală”. „Apelul meu este o formă de greva fiscală, prin care să ‘șantajăm’ efectiv actuala guvernare condusă de Marcel Ciolacu. Amânarea, eșalonarea, plata impozitelor anul viitor, pentru că se poate, până când acest Guvern ori pleacă, ori înțelege să fie prietenos cu românii, cu mediul de afaceri și cu toți jucătorii de pe piață”, a afirmat George Simion.

În cadrul dezbaterii au fost ridicate probleme economice dificile, au fost dezbătute prognozele economice la nivel național, dar și în context european, prin care trece sistemul energetic, dar și situația industriei energetice prin abordarea greșită a strategiei sistemului energetic, care să pună în valoare potențialul real al României, care să conțină cont de sursele regenerabile, dar și de cele convenționale, se mai arată în comunicatul citat.

 

Comentarii
  • Ce spune Putin te primeste in Rusia?

  • Nnormal ca trebuie sz cumparam de la taraniproduse taranrsti,curate ,naturale,fars chimicale si taranul drsi este sarac , mai lasa ld pret.

  • Norrmal ca trebuie sa cumparam de la tarani produse taranesti,curate ,naturale,fara chimicale si taranul desi este sarac , mai lasa la pret.

  • dar daca il dam deoparte pe simion si pastram doar discursul, acesta este unul bun sau rau?

  • cat timp la hipermarket pretul este mai mic decat la taran, voi cumpara de acolo tinand cont ca tva-ul se duce la statul roman, nu in buzunarul taranului. Pretul la taran, in mod normal, ar trebui sa fie cu cel putin 25% mai mic, dar in tara asta toti sunt hapsani.

  • In piata nu sunt producatori „Samsarii” fac legea. Simion este pe alta planeta habar nu are ce se intampla in realitate cu romanii care nu au cu ce sa cumpere o paine. La piata 1kg de ceapa este 5 lei la supermarchet este 2,40 lei. Varza intre 3si4lei la marchet 1,5 lei. De unde cumperi?

  • esti prea prost…meriti sa mori de toate bolile furnizate de e urile din produsele din supermarket

  • Taranii de la care ma indemni tu sa cumpar au marfa din bazarul de legume-fructe,domni tarani nu mai lucreaza demult pamantul acum au pavele si gazon si incaseaza subventii.Cand ai fost ultima data pe la piata putinel sa vezi ce culoare au taranii tai astia nu muncesc pamantul fraiere

  • Vezi tu de E-urile din capul tau, ca eu arat cu 10 ani mai tanar si nu am nici o boala la 60 ani fraiere! Daca nu mananci ca porcul, esti bine. Ai creierul spalat cu atata dezinformare, ca pui botul la orice auzi.

  • vezi ca e promotie la cocorici, vad ca ti este lene sa cauti produse de la tarani…🤣🤣🤣 melescanu🤣🤣bun politician

  • De la care țârani sâ cumpârâm–de la tucurii lui simion probabil neamurile lui hauriste și pirdiste rujate sau frați lui drulați care salveazâ numai rahațuri –-

  • In piata sunt legume si fructe cu cele mai multe E_uri. Nu sunt producatori sunt Samsari care cumpara de la Angro priduse de import.

  • Așa ziși țărani aduc marfa în piețe de la piața Cug.Țărani care vin la piață nu au loc la tarabe.

  • Bai idiotilor cumparati lapte,branza si smantana de la tarani si cumparati aceleasi produse de la supermarket Tare prosti cu carul sunteti! Baaaaa fa un calcul cat platesti la tarani si ce gust au lactatele naturale si cat platesti la supermarkrt aceleasi ptoduse chimicale. Pune laptele de a supermarket la prins sa vezi ce imputit si amar este peste o zi si pune laptele de la tarani la prins ,dupa o zi ii iei smantana prepari un fel de mancare si mananci laptele prins care te vindeca de multe boli. Am avut probleme grave cu ficatul numai cu produse de la tarani m am vindecat. Toate rahaturie procesate industrial cu sute de e- uri le gasesti otrava in magazin, taranul nostru nu proceseaza industrial . Sanatate,spor la cumparat otrava din magazin!

  • Pai unde sunt taranii,ca in piata sunt doar samsari si rasa de lipoveni?

  • Laptele de la tarani risti sa se branzeasca cand il fierbi. Am patit de multe ori sa fie laptele de 3 zile si taranii spun ca e de azi, sau te strici la burta de gras ce este. De igiena taranilor nici nu mai vorbim. Prefer laptele pasteurizat degresat din comert , stiu ca este in termen si sterilizat de bacterii.

  • Bai saracule anonim, lumea cumpara lapte pt baut, nu sa-l puna la prins! Daca vrei branza ia-ti branza.

  • Prostuleeeee! Mananca otrava de la magazin sa mori mai repede sa scapam de tine. Eu vreau produse romanesti sanatoase, naturale,numai la taranii nostri la piata le gasesti.

  • El ce vinde?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024